Câţi dintre români ştiu să-şi gestioneze corect bugetul?

Marţi, 22 Iunie 2010 22:43

# Răzvan Resmeriţă: „Consumatorii români au nevoie de educaţie financiară şi trebuie să înţeleagă faptul că aceasta îi poate ajuta să evite situaţiile de supraîndatorare”. Mulţi dintre noi îşi drămuiesc cât mai strict banii pe care îi alocă pentru diversele chestuieli zilnic, şi cu atât mai mult în vremuri ca cele pe care le trăim. Însă câţi dintre români au cu adevărat o educaţie financiară?

Argeşeni, vi se pregăteşte ceva!!!

Marţi, 15 Iunie 2010 16:24

# Deputatul PDL Mircia Giurgiu cere pedeapsa cu închisoarea pentru cămătărie # Dacă propunerea legislativă va fi adoptată, numeroase case de amanet din Argeş vor intra sub incidenţa acesteia

 

Modernizarea Oficiul Poştal de la Mobilux, lăsată în seama unor incompetenţi

Marţi, 15 Iunie 2010 16:21

# Nici până acum, SC. Casa Edil Construct SRL Bucureşti nu a realizat studiul de fezabilitate.
Vă relatam, în luna aprilie, despre situaţia în care se află O.P. nr.1 din Piteşti (situat în Piaţa Vasile Milea, la Mobilux) care aşteaptă să fie modernizat, dar nu reuşeşte să treacă de studiul de fezabilitate, pe care

Petrecere de neuitat organizată de Grădiniţa Nr. 2 Piteşti

Marţi, 15 Iunie 2010 16:13

# Educatoarele Ioana Vătăşescu şi Adriana Brat au demonstrat că „Grupa Florilor” îşi merită cu adevărat numele. Marţi, săptămâna trecută, centrul oraşului s-a umplut, la începutul după-amiezei, de cele mai frumoase zâne, vrăjitoare, de fluturi multicolori şi de pitici prietenoşi. Zumzăiala a devenit adevărată

 

Atenţie părinţi! Nu uitaţi să le faceţi paşapoarte copiilor chiar dacă plecaţi în spaţiul U.E.!

Marţi, 15 Iunie 2010 16:10

“Vine vacanţa, cu trenul din franţa” suna o vorbă a copilăriei care-i umplea de bucurie pe micuţii care aşteptau cu nerăbdare să-şi facă bagajele şi să plece împreună cu părinţii pe te miri unde. Situaţia nu e diferită nici în ziua de azi, doar că acum vacanţele nu se mai petrec doar la bunici sau pe litoralul

Producătorii de lactate s-au ales cu amenzi de peste jumătate de miliard de lei vechi

Marţi, 15 Iunie 2010 16:09

Producătorii argeşeni de lactate s-au dovedit cât se poate de inventivi în lupta cu acerba concurenţă din domeniu. Astfel, cel mai recent control al OPC s-a lăsat cu amenzi grele pentru 30 dintre cei verificaţi, suma totală ridicându-se las 53.500 de lei. Abaterile constatate au fost dintre cele mai diverse, de la

 

PD-L plăteşte angajările neperformante făcute de PNL, în Sănătate

Marţi, 15 Iunie 2010 16:06

# În Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, la doi pacienţi există o asistentă şi la cinci pacienţi un medic. # Asta, în condiţiile în care pacientul asigurat trebuie să-şi cumpere hrană şi medicamente şi să-şi aducă şi lenjerie de acasă!

Bratu a luat în râs mitingul profesorilor!

Marţi, 08 Iunie 2010 14:08

Săptămâna trecută, era anunţată grevă generală în mai toate sectoarele publice. Mai mult decât atât, sindicatele programaseră acţiuni de protest în faţa unor instituţii centrale şi din teritoriu. Cadrele didactice argeşene anunţaseră că, pe 1 iunie, vor organiza un miting în faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean.

 

Pedeliştii argeşeni au sabotat greva profesorilor!

Marţi, 08 Iunie 2010 13:41

Decizia Guvernului, aceea de a tăia 25% din salariile bugetarilor, i-a pus pe jar pe angajaţii care lucrează în sistemul de stat. Cele mai drastice măsuri, ca urmare a deciziei Executivului, ar fi putut fi luate de cadrele didactice care au ameninţat că intră în grevă generală, chiar începând din prima zi a desfăşurării

Campania „ O zi pe săptămână ” rotunjeşte veniturile ITM Argeş!

Marţi, 08 Iunie 2010 13:29

Pentru a închide gura târgului, dar şi pentru a-şi spăla imaginea şifonată, Iulian Nicolae, directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş, şi-a pus echipa la treabă şi astfel, în luna mai, cu ajutorul campaniei „O zi pe săptămână” a reuşit cele mai mari încasări înregistrate până acum.

 

65 de localităţi afectate de alunecările de teren

Marţi, 08 Iunie 2010 13:24

Alunecările de teren sunt, la ora actuală, o prblemă spinoasă pentru judeţul Argeş. După cum a declarat Ion Popa, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, avem nu mai puţin de 65 de localităţi afectate. Mai mult decât atât, 19 dintre ele reprezintă o prioritate în vederea efectuării lucrărilor care se impun, căci

Ziua Copilului la Ştefăneşti, un spectacol în toată regula

Marţi, 08 Iunie 2010 13:08

1 iunie le-a adus elevilor Şcolii Generale Nr. 1 din Ştefăneşti un prilej de a se bucura de ziua lor într-un cadru festiv. Primarul Dorin Bărbuceanu a găsit potrivit să-i invite pe micuţi la Casa de Cultură, mai cu seamă că aceştia au pregătit un spectacol, spre deliciul celor prezenţi. Fie că vorbim de elevii din clasele primare, fie

 

Galeria Iris Shopping Center, lovită de criză, încă de la inaugurare!

Marţi, 01 Iunie 2010 16:39

Deşi este cotat ca fiind unul dintre cele mari şi mai importante  centre comerciale din Piteşti, galeria îşi întâmpină vizitatorii cu spaţii şi magazine goale. Deşi situaţia economică în tară nu este tocmai bună, centrele comerciale, mall- urile, supermarketurile de tot felul, mai mari sau mai mici, apar ca ciupercile după ploaie. Aşa se face  că în anul 2007 a luat fiinţă, în Piteşti,  proiectul Iris Shopping

Argeşul, judeţul în care s-au dat cele mai multe vouchere

Marţi, 01 Iunie 2010 16:35

Conform datelor centralizate de Ministerul Mediului, până în prezent, cele mai multe tichete pentru programul Rabla s-au folosit în judeţul Argeş. Este vorba despre 22.500 de vouchere care au fost utilizate pentru achiziţionarea a 7.500 de maşini. În capitală s-au casat aproape 7.200 de autoturisme, alte judeţe

 

Zilele comunei Bradu, un succes pentru organizatori

Marţi, 01 Iunie 2010 16:31

Sfârşitul săptămânii trecute a fost unul de pomină pentru brădeni. Putem considera, pe bună dreptate, că recesiunea economică nu s-a simţit deloc aici, judecând după veselia şi bună-voia care au plutit în aer.

Întâlnirile Pro Vita, la Observatorul Astronomic

Marţi, 01 Iunie 2010 16:30

Klaus Kenneth, neamţul care a uimit Apusul, în dialog cu piteştenii. Săptămâna trecută, de Sărbătoarea Sfintei Treimi, la Observatorul Astronomic din Piteşti a avut loc un nou eveniment din cadrul întâlnirilor Pro Vita din Piteşti. Klaus Kenneth, un ortodox care trăieşte în Elveţia, autor al unei cărţi care a zguduit lumea apuseană (“Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului”), a dat curs invitaţiei Pro Vita Piteşti şi, timp de peste trei ore, s-a întreţinut cu cititorii piteşteni.

 

În primele 5 luni ale lui 2010, Argeşul evazionist – 52 de dosare penale, cu un prejudiciu de 350 miliarde lei vechi

Marţi, 01 Iunie 2010 16:27

De la începutul acestui an şi până în prezent, inspectorii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Argeş au făcut 52 de sesizări penale pentru infracţiuni la legea prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale. Prejudiciul calculat se ridică la aproape 350 de miliarde de lei vechi şi reprezintă 42% din cuantumul sumelor stabilite suplimentar în urma controalelor efectuate în acest interval. Dorin Falcă- Matei, director coordonator al DGFP Argeş, afirmă că, din cele 52 de societăţi comerciale pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală, 20 prezintă un comportament de firmă- fantomă.

Nu mai sunt bani pentru insulină!

Marţi, 01 Iunie 2010 16:20

Şi bolnavii de scleroză în plăci şi SIDA se confruntă cu lipsa tratamentelor adecvate. Deputatul PSD Ion Burnei (foto) i-a cerut lămuriri ministrului Sănătăţii cu privire la situaţia dificilă pe care o traversează mare parte dintre românii care au nevoie de medicamente compensate şi gratuite.

 

Vrei să devii detectiv?

Marţi, 01 Iunie 2010 16:13

Aspiranţii la o astfel de meserie pot depune la sediul I.P.J. Argeş, până la data de 11.06.2010 dosarele personale întocmite în baza articolului articolului cinci şi şase din Legea nr. 329/2003, în vederea susţinerii examenului ce va avea loc în data de 29.06.2010 la sediul instituţiei I.P.J. Relaţiile suplimentare sau alte informaţii pot fi obţinute de la cms. şef de poliţie Nedelea Florin şi cms. şef de poliţie Barbu Marius la numărul de telefon 0248607000 interior 20161. Bibliografia care trebuie parcursă pentru susţinerea examenului este următoarea:

Dosarele (chi)X, la Secţia 5 de Poliţie din Piteşti

Vineri, 28 Mai 2010 21:56

O avocată a fost dată dispărută de poliţişti, pe când se afla în concediu.Mai mulţi poliţişti ai secţiei 5 din Piteşti se află la un pas de a fi reclamaţi pentru abuz, de către avocata piteşteană Iulia Elena Ştefănescu. La începutul acestei luni, avocata Ştefănescu a luat avionul spre Egipt, pentru a se destinde, timp de o săptămână, în staţiunea Sharm el Sheikh. Timp de patru zile, avocata a avut telefonul mobil deschis; în a doua parte a concediului, bateria aparatului s-a descărcat, iar încărcătorul s-a defectat. Pe data de 8 mai, când a revenit în ţară, a avut parte de o surpriză crâncenă!

 

Pagina 281 din 282

«ÎnceputAnterior281282UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea