După modelul Ara Software, ADI Servsal Argeş poate deveni o altă piatră de moară pentru bugetele locale
Luni, 27 Aprilie 2015 00:00
# Sub privirile (ne)atente ale autorităţilor, banii bugetelor locale se scurg către diferite firme clientelare
În urmă cu aproximativ un an relatam despre managementul defectuos al asociaţiei ADI Servsal Argeş, despre salariul nesimţit al directorului ADI Servsal, Gabriel Moiceanu (foto), care, conform ultimei sale declaraţii de avere, câştiga mai mult decât preşedintele Consiliului Judeţean Argeş. Tot în acel material am mai semnalat şi atribuţiile, aş spune impuse consiliilor locale, care erau obligate să plătească din
A început urmărirea penală împotriva Euro Petrol SRL, firma “rechinului” Dan Săndulescu
Luni, 27 Aprilie 2015 00:00
Dubioasa insolvență a Euro Petrol SRL n-a scăpat vigilenței procurorilor care suspectează acte de evaziune fiscală în sărăcia firmei familiei Săndulescu. Ce e bătător la ochi în dosarul insolvenței debitoarei este și că două dintre cele mai mari sume înscrise la masa credală a firmei intrate în insolvență sunt revendicate tocmai de patronii Ioana și Dan Săndulescu, din postura de creditori.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a dispus, recent, începerea urmăririi penale față de S.C. Euro Petrol SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolul 296 alin. 1 litera n din Legea 571/2003. Este vorba despre firma fostului polițist de circulație Dan
SC Astra Transport SRL a câştigat lupta cu autorităţile locale de la Băbana
Luni, 27 Aprilie 2015 00:00
# Administratorul Marian Dobrescu sare ”cu stimă” şi la gâtul autorităţilor locale de la Piteşti.
După ce transportatorul a acuzat autorităţile locale de la Băbana de introducerea unei taxe mascate de tranzitare a comunei, Tribunalul Argeş a obligat pârâtul – Cons. Local Băbana - să anuleze o prevedere care punea la plată, nejustificat, societatea comercială Astra. Instanţa a constatat că autorităţile locale au dispus în mod nelegal perceperea unei taxe de tranzitare a comunei, întrucât drumul pe
Asociația Culturală Rovine revendică, din nou, pentru Țuțulești-Argeș, celebra bătălie pe care istoricii n-au reușit s-o localizeze în spațiu
Luni, 27 Aprilie 2015 00:00
# Secretele și controversele Rovinelor
Informaţia confuză aflată la dispoziţia cercetătorilor încă lasă loc de interpretări în ceea ce privește bătălia de la Rovine. Localnicii din Țuțulești (fostă comună, actualmente sat al localității Stolnici) se jură însă că sunt urmașii unor strămoși temerari, ce au luptat chiar în cătunul lor, fiindcă, potrivit asociației culturale ce poartă numele bătăliei, Rovine, luptele s-ar fi dat tocmai la ei în sat. Nu sunt doar vorbe-n
Publitrans, obligată prin ordonanță președințială să permită societății CNCD inventarierea celor 40 de autobuze aflate în custodia firmei Consiliului Local Pitești
Luni, 27 Aprilie 2015 00:00
# Ultimele zbateri în procedura falimentului CNCD
«Naţionalizarea» autobuzelor CNCD ține firma administrată, până în noiembrie 2014, de Constantin Scarlat în imposibilitatea de a achita creditul contractat la Banca Transilvania, credit cu o valoare de peste 8 milioane de lei, luat tocmai pentru plata celor 40 de autobuze pe care Publitrans le foloseşte fără accepul CNCD şi fără să plătească contravaloare folosirii lor, asta după ce DNA a pus sechestru
“Oameni care nu se comportă uman, când asta le cere meseria, nu au ce căuta în sistem
Luni, 27 Aprilie 2015 00:00
# Europarlamentarul Viorica Dăncilă, despre cazul copilului mort la Spitalul Municipal Curtea de Argeș după ce a fost greșit diagnosticat
Primele măsuri dispuse de Direcția Județeană de Sănătate Publică după deschiderea anchetei la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, acolo unde un copil de nici 8 ani a murit după ce a fost greșit diagnosticat cu enterocolită, deși, potrivit autopsiei, micuțul suferea de o puternică infecție la plămâni, au scandalizat nu doar familia lui Andrei Bogdan Turcu, ci o țară întreagă, care le-a considerat mult prea blânde în raport cu drama celor doi părinți care și-au dus copilul, joi, la groapă.
Primarul interimar de la Budeasa, pe făraş. Consilierii i-au pus gând rău
Luni, 20 Aprilie 2015 22:51
# Teodor Craiu, două condamnări penale în numai patru ani
Teodor Daniel Craiu, primarul interimar de la Budeasa, stă pe un butoi de pulbere. Se pare că zilele sale ca primar sunt numărate. Consilierii vor să-l demită. Motivele consilierilor sunt diverse. Unul spune că nu-şi face treaba, altul, de la PSD, susţine că fotoliul de primar era al PSD-ului şi trebuie să fie
De voie, dar mai mult de nevoie. Primarii din Argeș încep să se întoarcă la Ara Software
Luni, 20 Aprilie 2015 22:45
# C.J. Argeș a reînceput negocierile cu firma de soft, sub lupa atentă a D.N.A.
Au început, de vinerea trecută, negocierile dintre Ara Software și Consiliul Județean Argeș. Negocieri începute la solicitarea firmei de soft ce este, evident, nemulțumită de modificările survenite în ultimul timp, modificări ce i-au afectat destul de serios bugetul. Mai pe românește, din sacul de bani ce
Gabriel Oprea, penibil la Pitești
Luni, 20 Aprilie 2015 22:35
# Bine că a plecat! Polițiștii au sufocat, pur și simplu, circulația!
Sosit, cu surle și trâmbițe, la Pitești, vicepremierul Gabriel Oprea nu a reușit, la conferința de presă, decât să se umple de penibil. Modest, ca întotdeauna, a ținut să sublinieze faptul că este un om de onoare, de cuvânt, și că toți cei care îl cunosc știu asta. A mai ținut să sublinieze că încă se primesc adeziuni la un partid al progresului, că cine vrea progres și bunăstare să binevoiască a-și lua carnet de membru.
Adrian Prodănel află luna viitoare ce mai poate salva din patrimoniul Motor Ag
Luni, 20 Aprilie 2015 22:29
# Cu Jaguarul și BMW-ul, în viteză, spre... faliment?!
Tribunalul Specializat Argeș a amânat pentru data de 25 mai judecarea cauzei privind soluționarea contestațiilor referitoare la o hotărâre de anul trecut a Adunării Generale a Creditorilor privind reorganizarea SC Motor AG, contestații formulate în dosarul procedurii generale de insolvență a firmei lui Adrian Prodănel. BRD a cerut respingerea planului de reorganizare şi intrarea în faliment a SC Motor AG, asta după ce și AJFP Argeș a concluzionat că
Mari oameni de cultură au primit distincții la Gala Premiilor pentru Excelență în Cultură, desfășurată la Mioveni
Luni, 20 Aprilie 2015 22:21
Centrul Cultural Educativ din Mioveni a fost joi, 16 aprilie 2015, gazda unui eveniment cultural de o importanță semnificativă pentru județul Argeș, și anume cea de-a IX-a ediție a „Galei Premiilor pentru Excelență în Cultură”, organizat de Direcția Județeană pentru Cultură Argeș.
În cadrul acestui eveniment, personalități ale culturii argeșene au primit distincții pentru șase secțiuni: muzică, literatură, arte plastice, teatru, conservare și restaurare patrimoniu cultural, precum și disctincția „Omul anului în cultura argeșeană”.
Brandul vinului de Ștefănești - căzut în cap, atât la propriu, cât și la figurat
Luni, 20 Aprilie 2015 22:08
De Sărbătorile Paștelui, cuprins de o nostalgie tembelă, m-am gândit că nu ar fi rău să cumpăr o sticlă de fetească de Ștefănești, care, poate, îmi va aduce aminte de momentele copilăriei. Momente când tata ne punea câte un dop de vin în față. Vin bun de la Institutul din Ștefănești. Așa încât am oprit la magazinul de prezentare și desfacere al pomenitului Institut și am cumpărat. Fetească, Merlot, Cabernet, Pinot Noir, cam de toate. Destul de ieftine, însă asta, la vinuri, nu e de bine. Ajuns acasă, am constatat că etichetele sunt colorate cu diverse carioci, au termeni tăiați cu pixul. Chestii ciudate, dacă te
Autoritatea pentu Administrarea Activelor Statului a pierdut recursul în dosarul falimentului Agrostar Costești
Luni, 20 Aprilie 2015 22:02
# Cum s-a ales AAAS cu o gaură de aproape 100.000 de dolari
După ani și ani de procese și contestații cu privire la sumele din tabelul creanțelor falimentarei Agrostar, magistrații au clarificat situația celor înscriși la masa credală a debitoarei. În martie 2015, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat recursul declarat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în dosarul falimentului Agrostar Costești, decizia instanței fiind irevocabilă. Una dintre creanțele AAAS, deloc neglijabilă – peste 98 de mii de dolari - s-a dus pe apa sâmbetei, după ce magistrații au concluzionat că pierderea termenului de contestație este o culpă a AAAS.
Eveniment caritabil sportiv: ”ÎMPREUNĂ PENTRU LIA!”
Luni, 20 Aprilie 2015 21:55
În data de 24 aprilie 2015, vineri, la ora 19.00, la Sala de sport a Universității din Pitești (STR GH DOJA, nr 41) se va desfășura un eveniment caritabil în pași de Zumba® Fitness “Împreună pentru Lia!”
Organizatorul evenimentului este Alexandra Tomulescu, instructor licențiat Zumba® Fitness, iar invitatul special este Claudiu Guţu, instructor licențiat Zumba® Fitness din Timișoara. Scopul acestui eveniment este strângerea de fonduri pentru o tânără de doar 19 ani, LIA SPIRIDON, care se luptă cu o
Cibrosat SA, dată în judecată de administratorii judiciari ai Alprom
Luni, 20 Aprilie 2015 21:46
Tribunalul Specializat Argeş cheamă în instanţă, pe 23 aprilie, una dintre firmele controlate până mai de curând de controversatul om de afaceri Cătălin Chelu pentru anularea actelor frauduloase şi transferurilor patrimoniale efectuate de debitoarea S.C. Alprom. Preşedintele Consiliului de Administraţie al Alprom, Mihai Brânză, spune că transferul patrimonial către Cibrosat SA era singura soluţie pentru evitarea intrării producătorului de mobilă în insolvenţă şi că acţiunile administratorilor judiciari ai Alprom ar fi rezultatele influenţelor omului de afaceri Gigi Văsîi (foto), reprezentantul SC
400 de persoane cu averi uriașe, verificate de ANAF
Luni, 20 Aprilie 2015 21:44
# Programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari (PFAM)
Veniturile din străinătate obținute în 2013 și declarate în 2014, la nivelul grupului PFAM, au fost de peste 7 ori mai mari decât cele declarate în 2013, pentru anul 2012, crescând de la 18.272.804 lei la 144.275.059 lei (cca 32 milioane de euro).
Această creștere survine în urma intensificări campaniei de asigurare a conformării fiscale la declararea veniturilor din străinătate, derulată de Direcția
Mariajul politic, bănuit de mulţi, dintre Iani Popa şi Tăriceanu se adevereşte de la o zi la alta
Luni, 06 Aprilie 2015 00:00
# La braţ cu Tăriceanu, liderul senatorilor PNL a fost într-o delegaţie la Bruxelles
Despre relaţia apropiată dintre liberalul Ion Popa şi Tăriceanu s-a tot vorbit, ba, mai mult, unii spun că, dacă nu ieşea preşedinte Klaus Iohannis, senatorul liberal Ion Popa trecea în barca lui Tăriceanu, unde, încă din campania electorală, era deja cu un picior, având în vedere (ne)implicarea sa în acea luptă electorală, unde, de fapt, nu prea s-a văzut.
În ajunul Sărbătorilor Pascale, Piteștiul este plin, în continuare, de noroaie și gropi!
Luni, 06 Aprilie 2015 00:00
# Star Trading, Zeus și General Trust (sau Primăria Pitești ?!) – bâlbâieli nepermise în finalizarea unui proiect de peste 20 milioane de euro!
…În data de 14.02.2013, la sediul Primăriei Municipiului Piteşti a fost semnat contractul de finanţare nerambursabilă “PROIECT URBAN – Reabilitare infrastructură urbană în Municipiul Piteşti”, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Poli de Dezvoltare Urbană”.
Liberalul Marius Postelnicescu ia în calcul candidatura sa la fotoliul de primar al Piteștiului
Luni, 06 Aprilie 2015 00:00
# „Am fost contactat încă din toamna anului trecut de câteva persoane care mi-au propus să candidez”, declară vicepreședintele PNL Argeș
Vicepreședinte PNL Argeș, Marius Postelnicescu, caracterizează actuala situație a filialei jdețene de patid și explică, pentru Atitudine în Argeș, cine va duce liberalismul mai departe în acest județ. Este interesat de fotoliul de primar al Municipiului Pitești și are o listă întreagă de argumente care, în opinia domniei sale, l-ar recomanda pentru această funcție
“Religia este morala noastră sufletească, singura care are dreptul să-ţi condamne sau să-ţi laude faptele”
Luni, 06 Aprilie 2015 00:00
# Afirmă Adelina Călina, olimpică naţională, unul dintre cei șase elevi cu care Argeşul participă la etapa naţională a Olimpiadei de Religie # Profesorul Gheorghe Dincă, inspector Religie: ”V-o spun cu sinceritatea profesorului şi a părintelui: copiii chiar vor să studieze religie” # Controversele create pe marginea orei de religie, văzute de dascăli şi elevi
“Părinţii pot influenţa performanţa copiilor în sport”
Luni, 06 Aprilie 2015 00:00
# Declară înotătorul Robert Glinţă, speranţa României la următoarele mari competiţii internaţionale # Sfaturi de la un piteştean campion
Şi el a fost copil. Şi el a avut temeri. Şi pentru el a fost zi în care a învăţat să înoate şi o alta în care a visat! A reuşit să facă performanţă prin propriile lui forţe şi cu sprijinul celor care au crezut în el. De la recentele Campionate de Înot ale României, Robert Glinţă s-a întors cu 10 medalii, dintre care 8 de aur. Următoarele sale ţinte imediate sunt Campionatul Balcanic de juniori, programat în zile de 26 si 27 aprilie, la Oradea, Olimpiada de Tineret
Mai multe articole..
Pagina 497 din 569
«ÎnceputAnterior491492493494495496497498499500UrmătorSfârşit»