Tudor Pendiuc spune lucrurilor pe nume: ”După ce vom umple noua biobază, ce-o să facem cu câinii?”

Luni, 13 Mai 2013 00:00

Vestea că, la sfârșitul acestei luni, ar urma să fie gata noul adăpost pentru maidanezi n-ar trebui să ne entuziasmeze prea tare, pentru că lucrurile nu se vor schimba simţitor după darea în folosinţă a biobazei. O spune chiar edilului-şef al Piteştiului, care crede că noua biobază nu va rezolva problema câinilor comunitari nici măcar pe jumătate.
Primarul însuşi pare circumspect cu privire la viitorul adăpost: “Este greu să afirme cineva că noua biobază de la Smeura va rezolva, în totalitate,

 

Mizerie, miros și beznă în centrul Piteștiului

Luni, 29 Aprilie 2013 13:31

La numai doi pași de locația descrisă de noi prin cele trei cuvinte, îți iau ochii  pavele colorate, lalele, parade și fântâni cântătoare de un milion de euro. Sau două milioane... Însă municipalitatea își arată, câteodată, neputința în satisfacerea  nevoilor  simple ale cetățeanului din Pitești.
Bunăoară, străduțele din spatele Bibliotecii Județene, adică în plin centru al orașului, se bucură de niște alei lipsite de lumină, deși există lampioane montate. Cei mai curajoși pot face un efort să încerce să le aprindă de la un comutator postat pe un perete din spatele instituției, printre gunoaie. Sau, își pot risca viața ca să umble la întrerupătoarele ascunse în stâlpii pe care se află lămpile. Din acest motiv, e foarte lesne de înțeles de ce străduțele zac în

A.G.A. de comă la Hotel Muntenia

Luni, 29 Aprilie 2013 13:25

# Gruparea omului de afaceri Nicolae Ivănescu (”Nenea”) și-a impus, fără probleme, administratorul special  # Tabelul preliminar al creditorilor: 89 miliarde lei vechi creanțe garantate, 300 miliarde creanțe totale... umflate. Din Hotelul Muntenia, imobil situat la kilometrul zero al orașului, cade tencuiala. Trecătorii ocolesc de un timp clădirea, starea avansată de degradare a acesteia fiind destul de vizibilă. Nemișcarea indusă însă de aspectul exterior este numai aparentă, înăuntru practicându-se asiduu ”mișcări” de trupe. Mișcări încununate de succes pentru Nicolae Ivănescu, urzitorul principalelor ițe (încurcate, e drept) ale afacerii Muntenia.

 

“Dialogul social e un fel de fata morgana: îl vedem, dar nu are finalitate!”

Luni, 29 Aprilie 2013 13:23

# Declară Ilie Miu, preşedinte FSAR. # Cum fentezi, “ legal”, ITM-ul? # Discuţii de dragul discuţiilor şi contre între sindicate. Sună pretenţios, dar nu rezolvă nimic. Proiectul strategic -„Dialogul social – către o rută flexibilă pentru ocupare și incluziune”, implementat de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Asociația ”Centrul Român de Inițiative” și cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013  a adus în discuţie, şi în Argeş,  o

Se întâmplă la Pitești!!! Bătaie de joc, cu acte în regulă, față de un monument care a marcat istoria orașului

Luni, 29 Aprilie 2013 13:18

Cine nu a auzit și nu a văzut fosta Fabrică de Butoaie de pe Crinului? Edificiu cu o istorie bogată, de care se leagă numeroase evenimente ale începutului de veac trecut. De corpul principal de clădire se leagă și începuturile activității teatrale a orașului, organizarea unui teatru stabil în Piteşti  realizându-se în anul 1852 şi funcţionând până în anul 1912 în sala Uklar, numită ulterior Universala Lehler, locaţie păstrată şi astăzi în cadrul complexului central al Fabricii de Butoaie. Ei bine, gata! La dracu cu acest edificiu, piteștenii au nevoie disperată de locuințe. Drept pentru care, la un metru-doi de acesta,

 

Ion Ivaşcu, directorul CEC Bank Piteşti, nepăsător faţă de clienţii băncii?

Luni, 29 Aprilie 2013 13:13

# Din cauza inerției directorului CEC Bank Piteşti, societatea Agropit S.A. riscă să-şi întrerupă activitatea agricolă tocmai în  perioada de însămânţare. După episodul de intrare în insolvenţă - care s-a dovedit ca fiind o greşeală a judecătoarei Mihaela Popaiacu de la Tribunalul Comercial,  care a admis o cerere de insolvenţă cu iz penal - acum societatea Agropit, singurul I.A.S. din Argeş rămas în picioare, întâmpină altă problemă, creată de directorul CEC Bank Piteşti, Ion Ivaşcu, ce refuză să-i deblocheze conturile într-un timp mai scurt decât termenul maxim admis de 30 de zile.

Podul de peste Argeş: soluţii există, mai trebuie doar aplicate

Luni, 29 Aprilie 2013 12:55

# Șeful catedrei Automobile din UPIT, Alexandru Boroiu: “Ar fi bine ca executantul să folosească întreaga zi lumină pentru urgentarea lucrării”. Doar o parte dintre soluţiile propuse de specialiştii UPIT  în urma studiului de trafic realizat în zona podurilor de peste Argeş şi Râul Doamnei au fost puse în practică. Semnalizarea e încă deficitară şi, deşi situaţia din teren permite mărirea  intervalului în care se circulă pe ambele sensuri, acest lucru se întâmplă doar în timpul nopţii. În plus, constructorul nu foloeşte întreaga zi lumină, iar lucrările n-au nicio şansă să se încheie într-un termen rezonabil.

 

Tudor Pendiuc acuză organizaţiile pentru protecţia animalelor că nu fac nimic concret pentru rezolvarea problemei maidanezilor

Luni, 22 Aprilie 2013 00:00

# Carmen Arsene, preşedinte FNPA: ”ONG-urile din Piteşti  au suportat toate costurile legate de gestionarea câinilor comunitari” # Tudor Pendiuc: “Organizaţiile de protecţie a animalelor trebuie să se gândească şi la oameni”. Săptămâna trecută, edilul şef al Piteştiului a participat la o rundă de dezbateri pe marginea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, dezbatere desfăşurată la Camera Deputaţilor, unde şi-a exprimat nemulţumirea vizavi de proiectul legislativ adoptat de Senat. Întors la Piteşti, Tudor Pendiuc a atacat organizaţiile de protecţie a animalelor pe care le-a

Începe marea asfaltare de la Curtea de Argeș!

Luni, 22 Aprilie 2013 00:00

# În sfârșit!!! După aproape trei ani de chinuri și contestații. # Constructorul, proiectantul și dirigintele de șantier vor primi, luni, 22 aprilie, ordinul de începere a lucrărilor. # Primarul Nicolae Diaconu: ”Constructorul are termen un an pentru finalizarea lucrărilor, însă intenționează să termine totul până la finele lui 2013...”. ”Eppur si muove!” (Și totuși se mișcă!) – putem spune și noi, cum a spus Galilei în vechime, privind spre grandiosul - și mult așteptatul proiect – denumit, simbolic, ”Marea asfaltare” de la Curtea de Argeș. După aproape trei ani de lupte economice

 

Până vine clientul să cumpere hotelul cu banii la sac, Nicolae Ivănescu scoate ”epava” Muntenia la închiriere

Luni, 22 Aprilie 2013 00:00

# Lichidatorul Petre Motrun: ”Nu avem un preț stabilit, doritorii să vină și negociem”. Din ”Muntenia”, fosta stea a hotelurilor argeșene, a rămas numai numele. Și interesul imobiliar, desigur, interes nesecat nici măcar de intrarea imobilului într-o stare din ce în ce mai agravată de degradare. Zecile de procese au măcinat tencuiala de pe pereții S.C.T. Muntenia S.A. mai abitir decât un zugrav grăbit, aspectul – cel exterior, cel puțin – așteptând parcă o mare bulină roșie. Care bulină există demult, pentru risc seismic ridicat – în afaceri -. Mulți bani, multe interese, mulți nemulțumiți, și mai mulți țepuiți.

Bani irosiţi pe studii de fezabilitate ce zac prin sertarele Primăriei Piteşti

Luni, 22 Aprilie 2013 00:00

# Mariean Neacșu: ”Dacă Primăria Piteşti şi consilierii locali ai USL ar fi mai receptivi, am putea măcar menţine la 245 lei preţul gigacaloriei” # De ce sistemul de termoficare al Piteştiului e mai păgubos decât sistemele altor oraşe? Din cinci studii de fezabilitate comandate din 2006 şi până în prezent şi plătite cu bani publici, doar două s-au concretizat în proiecte. Povestea se repetă şi anul acesta. Consiliul local a solicitat un nou studiu de fezabilitate pentru reabilitarea şi modernizarea reţelelor de distribuţie a agentului, dar nu alocă suficienţi bani pentru a şi

 

Jandarmul argeșean Liviu Sâia a pregătit polițiștii afgani ziua, iar seara a ascultat fado la lumina focului

Luni, 22 Aprilie 2013 00:00

Plecat să ajute la menținerea păcii într-o lume a războiului, căpitanul de jandarmi Liviu Sâia  spune că a rămas impresionat de faptul că există oameni în această lume pe care nici explozia unei bombe în vecinătate nu-i mai sperie sau deranjează, iar o stare de pace ar fi chiar una neobișnuită pentru niște luptători deprinși cu războiul de peste 20 ani. S-a pregătit din 2008 pentru misiuni internaționale, iar anul trecut a plecat la Wardak, în Afganistan. Aici, a trebuit să se ocupe de planificarea și coordonarea echipelor de mentori internaționali, să colaboreze cu departamentul de pregătire afgan în ceea ce

“Corpul profesional este obligat să accepte umiliri repetate”

Luni, 15 Aprilie 2013 15:42

# ULUITOR!!! Guvernul a lăsat mii de pacienţi din Argeș cu gura... căscată. # Declară Dragoş Stanciu (foto), preşedintele CMD Argeş. # Copiii şi beneficiarii legilor speciale au rămas fără gratuitate. După ce Ministerul Sănătăţii a stabilit reducerea fondurilor pentru asistenţa medicală stomatologică în 2013, CNAS nu a mai alocat deloc fonduri pentru asistenţa stomatologică aferentă lunii aprilie a acestui an. Aşa cum se întâmplă în toată ţara, nici în Argeş nu se încheie acte adiţionale pentru această perioadă şi nici pentru restul anului. Stomatologii care au plătit deja evaluările necesare

 

În Primăria Piteşti, cu cât ești mai aproape de edilul şef, cu atât ai salariul mai mare

Luni, 15 Aprilie 2013 15:28

# Discrepanţe între salariaţii din aparatul de specialitate al primarului şi cei ai serviciilor şi direcţiilor din cadrul Primăriei Piteşti. Diferenţele salariale între salariaţii din aparatul de specialitate al primarului şi cei ai serviciilor mai puţin privilegiate, finanţate tot de la bugetul local, ajung până la 140%. Cel mai rău stau angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială. În şedinţa Consiliului Local din 08 aprilie 2013, a fost aprobat bugetul municipiului Piteşti pentru anul în curs. Cu această ocazie s-au aprobat şi bugetele de venituri şi cheltuieli pentru aparatul de specialitate al primarului şi serviciile publice din subordinea Primăriei Piteşti.  Fondul de salarii de bază pentru angajaţii bugetari din administraţia publică locală arată  ca în tabelul alăturat.

“Fără centrale de cogenerare, Piteştiul va fi condamnat la frig”

Luni, 15 Aprilie 2013 15:04

# Concluzia Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari şi Locatari Argeş  a fost prezentată autorităţilor locale. Conducerea Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari şi Locatari Argeş spune că, deşi de câţiva ani se promite construirea unor centrale de cogenerare, Piteştiul n-are nici până la această oră o alternativă la actuala sursă de agent termic şi că, în contextul  problemelor pe care le comportă gazul, Piteştiul s-ar putea trezi la un moment dat cu sistemul de termoficare blocat.

 

Agropit, ultimul I.A.S. din județ, întors din morți de Curtea de Apel Pitești

Luni, 15 Aprilie 2013 14:46

# Instanța a admis recursul făcut de noua conducere, anulând cererea de deschidere a procedurilor # Se pare că discuțiile vor continua în penal... Agropit Pitești, societate administrată de Agenția Domeniilor Statului, a intrat în insolvență. După ce ADS a schimbat vechiul Consiliu de Administrație, în frunte cu Valentin Șuvar, aceștia s-au trezit că societatea a intrat în insolvență.
Chiar și cererea de insolvență a fost o surpriză, pentru că aceasta a fost promovată chiar de Valentin Șuvar, fostul președinte al Consiliului de Administrație. Cererea a fost formulată de acesta în calitate de director general. Șuvar a profitat și a formulat cerere de insolvență, cerere admisă de judecătoarea Mihaela Popaiacu, de la Tribunalul Specializat Argeș.

Curtea de Apel Pitești îi dă, definitiv, la cap executorului Fieraru

Luni, 15 Aprilie 2013 14:41

# Acesta a fost exclus din profesie în urma respingerii recursului formulat la instituția sus-amintită # Soluția coincide cu trimiterea în judecată a lui Fieraru de către DNA Pitești. Iată că justiția a pus punct în dosarul celui mai temut executor judecătoresc din Argeș. Spaima executărilor silite, Eugen Fieraru părea că locuiește undeva în nori, de unde nu poate fi atins de nimeni, nici măcar de zei, ca să nu mai vorbim de muritorii de rând. Este adevărat că numeroasele abuzuri săvârșite de celebrul Fieraru, abuzuri care se lăsau cu plângeri mai mult sau mai puțin penale rămâneau,

 

Parcul Lunca Argeşului - deocamdată, linişte şi maidanezi

Luni, 08 Aprilie 2013 15:08

# Transportul în comun spre noul parc, gândit ca la uzina comunistă. Mijloacele de transport în comun pornesc spre Lunca Argeşului în intervalele orare 06.00- 08.00 şi 14.00-16.00. După 16.00, ia-ţi un taxi sau adio de la promenadă! Nu doar transportul public te descurajează în explorarea noului obiectiv, ci şi câinii aciuaţi pe alei şi spaţiile (teoretic) verzi.

Oaie bătrână, la preţ de ”mieluţ” – cumpărată tocmai de un consilier local al Piteștiului

Luni, 08 Aprilie 2013 15:04

# Sărbătorile Paștelui vin cu țepele de rigoare! # Sute de kilograme de carne,  confiscate şi distruse. Prima  grijă a cumpărătorului,  când alege carnea de miel, e să verifice dacă  ovina n-are cumva …colţi, cunoscute fiind exemplele în care carnea de câine a fost uşor confundată cu cea de miel. Este poate cea mai dezgustătoare  constatare pe care o poate  face gospodina atunci când prepară masa de Paşte şi un mod uzual  de păcălire a  clieţilor, agăţaţi de comercianţi la colţ de stradă.  Există însă şi metode de înşelare a clienţilor mult mai facile,  aplicabile chiar  în pieţe, acolo unde se

 

Drama celui mai bun spion de la Colibași

Luni, 08 Aprilie 2013 15:00

# Ionuț Niță a fost decorat de Băsescu la câteva luni după ce fusese dat afară din serviciu. A descoperit singurul criminal în serie al județului, a confiscat o sabie care urma să ia viața unui alt deținut, a fost decorat de către doi șefi de stat pentru maniera în care și-a făcut datoria, dar a fost dat afară de șefii instituției în care a muncit 15 ani. Cam așa s-ar rezuma povestea lui Ionuț Niță, un argeșean care consideră că singura lui vină ar fi doar aceea că a fost prea calificat pentru locul de muncă pe care l-a ocupat până în anul 2006.

“Cardul de sănătate cu microcip este un abuz din partea statului”

Luni, 08 Aprilie 2013 14:54

# Declară argeșeanul Ilie Miu – liderul FSAR. # Ilie Miu:  ”Este periculos să fie puse informaţiile medicale personale pe microcip, deoarece acesta nu este protejat.” Preşedintele Federaţiei  Sindicale Automobilul Românesc, Ilie Miu, a făcut un apel către Ministerul Sănătăţii să reducă numărul informaţiilor care apar pe cardul electronic de sănătate. Ilie Miu spune că este periculos ca pe microcip sa fie puse informaţiile medicale personale, mai ales că acesta nu este protejat, şi-şi argumentează solicitarea explicând că, prin introducerea noului instrument, sunt violate drepturile la intimitate şi la demnitate ale persoanei.

 

Pagina 531 din 569

«ÎnceputAnterior531532533534535536537538539540UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea