ATITUDINE IN ARGES

Maraton de spectacole cu vedete ale muzicii uşoare şi populare la ziua comunei Bascov

Luni, 31 August 2015 22:16

Mare sărbătoare, la sfârșit de vară, în comuna Bascov! Duminică, 30 august, pe platoul islazului Aninoasa din satul Brăileni a avut loc ediţia a lX-a a celei mai mari şi mai importante manifestări cultural-artistice din localitate – Ziua Comunei Bascov.
Şi în acest an, administraţia locală, în frunte cu edilul Gheorghe Stancu, a dorit să le ofere locuitorilor comunei o zi plină de surprize și bucurie, cu nume mari ale muzicii populare româneşti.

 

Petrecere mare, de Sfânta Maria, la Ziua Comunei Săpata

Luni, 17 August 2015 00:00

Pe 15 august, chiar de marea sărbătoare creştinească  a Sfintei Maria, comuna Săpata a îmbrăcat haine de sărbătoare. Gazda manifestărilor, tânărul primar Laurenţiu Micu, alături de viceprimarul comunei și de întreg consiliul local, au trudit pentru ca evenimentul să iasă ca la carte. Și chiar așa s-a și întâmplat, totul transformându-se, după-amiaza târziu, într-o petrecere pe cinste, petrecere alimentată de acordurile iscusite ale orchestrei Doina Argeșului, în frunte cu maestrul Valentin  Grigorescu. Pe scenă, spre deliciul spectatorilor, a urcat și Doina Bascovului, așa încât  terenul de sport din Bănăreşti s-a umplut de localnicii prinși în horă. Mii de mititei au sfârâit pe grătarele încinse, iar berea a mai răcorit năduful iscat de soarele puternic.

IMPRESIONANT! Monaliza Zegheru: ”Am nevoie în continuare de ajutorul vostru!”

Luni, 27 Iulie 2015 00:00

Monaliza Zegheru, profesoară de canto în vârstă de 26 de ani de la Centrul Cultural Mioveni, scrie pe contul său de socializare de pe patul spitalului din Turcia în care face tratament împotriva cancerului, că încă are nevoie de ajutorul nostru financiar.
“AM NEVOIE ÎN CONTINUARE DE AJUTORUL VOSTRU! VĂ ROG FIŢI ALĂTURI DE MINE!VĂ MULŢUMESC!”, scrie Monaliza Zegheru.
Reamintim că acesta a fost diagnosticată la începutul anului cu Rabdomiosarcom Alveolar, o formă de cancer foarte rară şi agresivă. Monalizei i-au fost afectate sinusurile, ochiul drept, coloana vertebrală şi piciorul drept.

 

Comesad Open, eveniment sportiv de rang internațional

Luni, 27 Iulie 2015 00:00

# George Cosac, președintele FRT: ,,Când sportivii din afară vin aici, văd nu numai un club poate mai bine dotat decât la ei, dar și un Pitești care se dezvoltă”
Ajuns la cea de-a II – a ediție, turneul care se dorește a deveni tradiție, Comesad Open nu a dezamăgit nici anul acesta sportivii veniți din 17 țări, care au rămas surprinși de condițiile întâlnite aici. Și oficialitățile naționale sportive care au girat acest turneu au rămas impresionate de grandoarea acestui

Înșelătorie ca-n filme în comuna Leordeni

Luni, 20 Iulie 2015 13:28

# O bătrână și-a dat toți banii din casă unor escroci care i-au aplicat scenariul ”Accidentul”

Totul s-a întâmplat în comuna Leordeni, satul Băila, aproape de miezul nopții, joia trecută. Eugenia Toma, în vârstă de 76 de ani, a fost sunată de o femeie care s-a dat drept membru al familiei. I s-a adresat cu ”mamaie”, ceea  ce a indus-o în eroare pe bătrână, care a crezut, tot timpul, că vorbește cu propria nepoată. I-a spus, agitată, că a făcut un accident, că se duce la spital să se opereze, altfel moare. Că trebuie să se opereze pe coloana vertebrală. L-a dat

 

Pagina 2512 din 2577

«ÎnceputAnterior2511251225132514251525162517251825192520UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea