ATITUDINE IN ARGES
Elvira Mătieş, pictoriţa care exploatează “artistic” semnele prostiei
Luni, 02 Decembrie 2013 14:06
# Profesorul Elvira Mătieș are o colecţie de măşti plină de ironie subtilă, inspirată din felul de a fi al omului zilelor noastre. Iubește arta decorativă, iar asta se vede în tot ceea ce face. Atrasă de degradeul coloristic și pata de culoare, ca elemente ale limbajului plastic, Elvira Mătieş a simțit întotdeauna nevoia să se exprime într-un mod interesant şi, după cum mărturiseşte, a ales genul măștii pentru a strecura privitorului starea sufletească a personajului.
Ziua naţională sărbătorită cu fast la Mioveni
Luni, 02 Decembrie 2013 13:44
# Sute de mioveneni au luat parte la manifestările organizate de autorităţile locale. Şi anul acesta, autorităţile locale din Mioveni au dat dovadă de mult patriotism prin programul încărcat de manifestări pe care l-au organizat, program ce a fost chiar mult mai amplu decât în alte oraşe mai mari.
Manifestările au început la ora 8.30, cu o defilare din zona M-urilor până la Primăria oraşului Mioveni, la care au participat reprezentanţi MapN de la Unitatea Militară de Chimie, reprezentanţi ISU Argeş – Subunitatea Mioveni, reprezentanţi ai Jandarmeriei Argeş şi ai Penitenciarului Colibaşi. Alături de
Comuna Bascov și-a cunoscut frații spanioli, la ei acasă
Luni, 25 Noiembrie 2013 16:07
# “Pelerini” din administrația locală în „Regiunea Vânturilor”. Românii au împânzit lumea, fie cu bune intenții, fie de altă natură. Dacă în Italia numărul acestora ajunge pe la 2 milioane, neoficial, în Spania, numărul acestora este la jumătate. 500 dintre aceștia zac morți în morgile spaniole, fără ca nimeni să-i revendice, de cele mai multe ori din rațiuni materiale. Așa susține reprezentanta ONG-ului Ambos Mundos din Spania, Monica Bonaparte.
Din septembrie, câştigurile salariale s-au redus, iar şomerii s-au înmulţit
Luni, 25 Noiembrie 2013 15:59
Cei mai recenţi indicatori calculaţi de Direcţia Judeţeană de Statistică Argeş arată că în luna septembrie, câştigul salarial mediu brut a scăzut cu 1,5% faţă de luna precedentă, ajungând la 2.141 de lei. Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii septembrie a fost de 16.301 persoane, în creştere cu 1853 persoane faţă de august 2013
În luna septembrie, la nivel de judeţ, câştigul salarial mediu net realizat a fost cu 23 lei mai mic faţă de realizările salariale din luna august 2013.
Selectezi gunoiul, plăteşti mai puţin! Puţin mai puţin!
Luni, 25 Noiembrie 2013 15:50
ADI Servsal Argeş va introduce tarife diferenţiate pentru cei care colectează selectiv deşeurile menajere şi cei care aruncă gunoiul de-a valma. Diferenţa de tarif între unii şi alţii va fi de 30%, ceea ce, în cifre absolute, înseamnă o economie de 2,5 lei/lună/persoană. O diferenţă nu foarte motivantă pentru ceea ce înseamnă colectare selectivă a gunoiului menajer, căci dacă ne luăm după regulile acestei activităţi, toată
Mai multe articole..
- Studenţii UPIT au inventat dispozitivul de colectare a datelor legate de componenţa deşeurilor menajere
- “Când ești la pământ să nu zăbovești acolo. Să te ridici de îndată. Și din nou la drum. Să nu rămânem statici!”
- Eurial - pierderi de 606 mii lei la nivel naţional
- O seră din Topoloveni produce pentru Kaufland și Metro
Pagina 2536 din 2577
«ÎnceputAnterior2531253225332534253525362537253825392540UrmătorSfârşit»