Se reia, din mai, procesul fostului primar incendiator de la Beleți-Negrești!

Miercuri, 12 Martie 2025 10:06

Început în septembrie 2022, la Judecătoria Topoloveni, procesul lui Mihai Marin, fostul primar al comunei Beleți-Negrești va fi reluat, cu un prim termen în luna mai 2025. După ce, în toamna anului 2023, s-a schimbat completul de judecată și cercetarea judecătorească a fost reluată, la termenul din noiembrie 2024, urmare a cererii de abținere formulată de președinta completului de judecată, s-a dispus repartizarea aleatorie a cauzei la un nou complet. Drept urmare, se vor relua cercetarea judecătorească, respectiv readministrarea probatoriului și a probelor esenţiale în cauză. Mihai Marin este acuzat de violarea sediului profesional, distrugere și sustragere de înscrisuri și trebuie să plătească daune morale și despăgubiri de peste 1,3 milioane lei.

 

Noile planuri-cadru pentru liceu vor intra în vigoare pentru elevii care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027

Miercuri, 12 Martie 2025 10:06

S-au încheiat dezbaterile pe planurile-cadru pentru liceu, iar ministrul Educației, Daniel David, a declarat că nu toată lumea a înțeles care sunt noile obiective. Unii dintre participanții la dezbateri au rămas încorsetați în numărul de ore și materie, dar adevăratul scop al noilor abordări este diferit de ceea ce se face acum și de ceea ce s-a făcut în trecut.

După săptămâni de dezbateri, nu toți participanții au înțeles despe ce este vorba...

De altfel, David a anunțat că noile planuri cadru vor intra în uz pentru elevii care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027. Deci sunt primii care sunt vizați de aceste schimbări sunt elevii care acum sunt în clasa a VII-a.

17 biblioteci din țară oferă educație digitală pensionarilor! Se întâmplă și în Argeș

Miercuri, 12 Martie 2025 10:06

Educație digitală pentru seniori! Vodafone România a selectat cele 17 biblioteci care vor fi incluse în programul Hi Digital. Acestea deservesc 37 de localități și au ca scop instruirea pensionarilor în digitalizare. Una dintre aceste biblioteci se află în comuna argeșeană, Rucăr.

Valoarea programului pentru anul 2025 este de 900.000 de lei. Beneficiarii acestui proiect au peste 65 de ani

Cele 17 biblioteci selectate vor avea parte de suport financiar și sprijin din partea Fundației Vodafone pentru desfășurarea atelierelor. De altfel, primii 32 de bibliotecari au absolvit cursurile de formatori.

 

Nicio primărie din România nu a cerut bani pentru reabilitarea școlilor cu risc seismic

Miercuri, 12 Martie 2025 10:06

La 48 de ani de la devastatorul cutremur din 4 martie 1977, aflăm că doar 55 de școli din toată țara au fost verificate vizual pentru risc seismic în 2024. De asemenea, nicio primărie din România nu a cerut bani pentru consolidare, deși există un buget de 1 miliard de lei alocat pentru acest aspect. Aceste informații au fost făcute publice de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Peste 6.500 de clădiri din sectorul de educație (45%) sunt expuse unui nivel de hazard seismic mediu, iar aproape 1.600 de clădiri de educație sunt expuse unui nivel de hazard seismic ridicat, potrivit unui raport publicat de Strategia Națională de Reducere a Riscurilor Dezastrelor Naturale 2024-2035, citat de Edupedu.ro.

Nou serviciu online, la Pitești - prelungirea abonamentelor pentru locurile de parcare de reședință!

Miercuri, 12 Martie 2025 10:06

Începând cu luna martie 2025, prelungirea abonamentelor pentru locurile de parcare de reședință, emise de Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești, se poate realiza și online, nu doar la ghișeul instituției. Prelungirea abonamentelor de parcare se poate face accesând link-ul primit prin sms (https:/.plati.parcaripitesti.ro/).

Totodată, precizăm faptul că Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești este operator de date cu caracter personal, iar acestea vor fi tratate confidenţial, în conformitate cu prevederile Legii nr. 190/18.07.2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27.04.2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

 

Proiectul privind “Renovarea energetică moderată pentru sediul Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș” va fi finalizat în această vară

Miercuri, 12 Martie 2025 10:06

Unul dintre proiectele cu finanțare din fonduri europene, accesate de Consiliul Județean Argeș, vizează „Renovarea energetică moderată pentru sediul Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș, Municipiul Pitești, str. George Coșbuc nr. 40, județul Argeș”. Proiectul este aproape de finalizare.

Săptămâna trecută, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, împreună cu echipa de proiect de la consiliu, antreprenori, dirigintele de șantier și proiectantul au efectuat o vizită pe șantier.

Canalul paralel cu strada Dimitrie Butculescu va fi reabilitat!

Miercuri, 12 Martie 2025 10:06

# Lucrările se realizează pe o lungime de 315,9 m

Joi, 6 martie 2025, Primăria Municipiului Pitești a predat amplasamentul pentru un proiect important de realizare a unui canal deschis, paralel cu str. Dimitrie Butculescu, ce se desfășoară de la intersecția străzii Dimitrie Butculescu cu străzile Războieni și Aurel Vlaicu, după pod, până la intersecția cu str. Valea cu Tei, mai puțin partea de canal reabilitată recent.

Terenul aparține domeniului public al Municipiului Pitești și este situat în intravilanul localității, conform extrasului de carte funciară, având nr. cadastral 92881 și o suprafață totală de 7992 mp. Lucrările de reabilitare se realizează pe o lungime de 315,9 m. Pe această lungime, canalul deschis este redimensionat ca secțiune, reprofilat ca pantă a radierului și este amenajat cu pereu din beton. Secțiunea canalului are profil dreptunghiular, B = 5 m și Hmin = 1,20 m.

 

Cine îl va înlocui pe Călin Georgescu în cursa pentru Cotroceni?

Miercuri, 12 Martie 2025 09:11

 

 

Azi, o delegație AUR se va întâlni cu suveranistul Călin Georgescu pentru a-i propune trei nume din care se va stabili candidatul la alegerile din luna mai.

Potrivit Știripesurse.ro, pe listă se află George Simion, Dan Dungaciu și Dan Puric. Georgescu va avea ultimul cuvânt în alegerea candidatului. Rămâne de văzut care dintre cei trei intră în grațiile lui Călin Georgescu.

 

Pitești. Alte 500 de apartamente vor beneficia de panouri solare

Miercuri, 12 Martie 2025 07:31

 

Un proiect îndrăzneț continuă la Pitești! Este vorba despre dotarea blocurilor cu panouri solare, ceea ce va genera costuri mici la apă caldă și încălzire pe timp de iarnă. Proiectul se extinde pe strada Oituz, dar va ajunge și în alte zone.

”Dezvoltăm primul sistem public de panouri solare termice din România! După Eremia Grigorescu (124 de apartamente), alte 500 de locuințe, de pe strada Oituz, vor beneficia, de asemenea, de apă caldă și încălzire iarna, la prețuri accesibile!

Proiectul nostru continuă, urmează alte zone din oraș!”, a transmis primarul Cristian Gentea.

 

CCR a respins definitiv candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale

Miercuri, 12 Martie 2025 07:15

 

Ieri, Curtea Constituțională a României a respins definitiv candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai.

 

„Acum şase luni, eu v-am chemat la o trezire în conştiinţă. Asta a fost misiunea mea, explicând şi expunând realitatea în care ne aflăm.(...) Consider că misiunea mea a fost îndeplintă. Am expus demonul în toată hidoşenia lui prin tot ceea ce am putut face cu toată fiinţa mea. Acum, odată ce vezi cum arată iadul, devine alegerea fiecăruia dacă şi face pactul cu diavolul sau dacă rămâne cu credinţă în Dumnezeu”, a declarat Călin Georgescu, după decizia CCR.

Campionatul Național de Robotică FIRST Tech Challenge – Pitești 2025!

Marţi, 11 Martie 2025 10:15

 

Piteștiul găzduiește, în premieră, competiția națională de robotică. 60 de echipe din România se întrec pentru un loc la Campionatul Mondial din Houston, SUA. Evenimentul are loc în perioada 14-16 marie la Pitești Arena.

”Asociația Nație Prin Educație organizează, în colaborare cu Municipiul Pitești și Rotary Club Pitești, Campionatul Național al sezonului cu numărul nouă al competiției FIRST Tech Challenge România. În perioada 14-16 martie 2025, Pitești Arena va fi locul unde inovația și performanța se întâlnesc într-un spectacol tehnologic de neratat!

 

Lasconi a strâns semnăturile pentru prezidențiale

Marţi, 11 Martie 2025 10:08

 

Primărița de la Câmpulung, Elena Lasconi, a strâns semnăturile pentru prezidențiale, semn că va candida din nou în luna mai. Nu e neapărat o surpriză, primărița a spus în nenumărate rânduri că va intra în cursa pentru Cotroceni, doar că USR-ul, partidul condus de Lasconi, l-ar susține pe Nicușor Dan care și-a depus din nou candidatura.

”Le mulțumesc tuturor celor care au semnat pentru susținerea candidaturii mele la prezidențiale, celor care au strâns aceste semnături în toată țara, precum și colegilor mei care le-au numărat, verificat și îndosariat. Mă voi lupta pentru România și pentru români până la capăt! Am curaj să fac dreptate.”, a scris Lasconi pe Facebook.

Fostul primar din Poiana Lacului încearcă să scape de acuzațiile penale și prejudiciul uriaș!

Marţi, 11 Martie 2025 10:06

# Distanța de la Pământ la Lună înregistrată, pe plus, în documente

# Procurorii anticorupție au calculat 50 de tone de motorină în doar trei ani de mandat!

Ion Dumitrache, primarul liberal al comunei Poiana Lacului, a fost trimis în judecată după ce și-a însușit, pe nedrept, din gestiunea primăriei pe care o conducea, aproape 50.000 de litri de motorină. Edilul a fost trimis în judecată pentru delapidare în formă continuată, instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, instigare la uz de fals, uz de fals, participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată și fals intelectual în formă continuată. Alături de acesta este judecat și Răzvan Mihail Pătru, fostul informatician al Primăriei Poiana Lacului, pentru că l-a ajutat pe primar să falsifice 23 de facturi fiscale. De precizat că fostul angajat și-a recunoscut faptele. În camera preliminară, fostul primar a încercat să scape de acuzații, însă, în aceată primăvară, judecătorii au considerat că acestea, acuzațiile, sunt justificate.

 

Partidul S.O.S. România se opune aducerii în România a 100.000 de lucrători străini în anul 2025

Marţi, 11 Martie 2025 10:06

România se află într-un moment critic! Guvernul Ciolacu a hotărât aducerea în România a 100.000 de lucrători străini în anul 2025, pe motiv că nu mai sunt oameni care să muncească. Dar realitatea este alta! Românii nu refuză munca, românii refuză salariile mici și condițiile precare de muncă!

În loc să crească salariile și să pună românii pe primul plan, Guvernul PSD-PNL-UDMR-minorități aduce muncitori străini, menținând salariile la un nivel scăzut. Peste 7 milioane de români au fost alungați peste granițe de politicile iresponsabile ale Guvernelor României succedate în ultimii 35 de ani, iar acum sunt înlocuiți cu o forță de muncă ieftină din Asia și Africa.

Aceasta este soluția? Sau doar o altă decizie care pune românii pe ultimul loc?

Schimbări importante în Programul RABLA 2025!

Marţi, 11 Martie 2025 10:06

În acest an, Programul Rabla va suferi anumite modificări. În primul rând, programul va avea o singură sesiune care se va desfășura până la epuizarea fondurilor. De asemenea, mașinile diesel nu vor mai primi finanțare. Pentru achiziția mașinilor cu motoare termice sau hibride, prețul trebuie să fie de maxim 60.000 de euro cu TVA și emisii de CO2 de maxim 145 g/km (120 g/km pentru motociclete).

Rămâne valabil faptul ca solicitantul finanțării să predea un autoturism vechi.

Ghidul proiectului a fost lansat în dezbatere publică, iar ministrul Mircea Fechet a anunțat că Agenția Fondului pentru Mediu nu va mai finanța achiziția de mașini echipate cu motoare diesel.

 

Ministrul Economiei: ”Dosarul cu şină devine istorie”

Marţi, 11 Martie 2025 10:06

Încep să se alinieze astrele în instituțiile publice din România. Săptămâna trecută a fost semnat un contract de 100 de milioane de euro pentru digitalizarea administraţiei publice, iar acest pas va duce la dispariția vechilor cutume. Dispare dosarul cu șină? Asta ne promite ministrul Economiei, Bogdan Ivan.

”Dosarul cu şină devine istorie. Instituţiile publice încep să comunice digital, fără hârtii inutile şi drumuri între ghişee. Am semnat împreună cu premierul Marcel Ciolacu, contracte de 100 de milioane de euro pentru digitalizarea administraţiei şi eliminarea barierelor birocratice. România face un pas major spre un sistem public modern, eficient şi conectat digital”, a declarat Bogdan Ivan., potrivit Știripesurse.ro.

Fermierii vor putea accesa credite garantate de stat

Marţi, 11 Martie 2025 10:06

Din 2025, fermierii din România vor putea accesa credite pe termen lung, garantate 100% de către stat. Cu acești bani se pot achiziționa inclusiv terenuri. De asemenea, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că va crește perioada de rambursare. Aproape 4.000 de fermieri au beneficiat până acum de “Creditul fermierului”.

“O să venim cu ‘Creditul Agricol’ prin care să le dăm fermierilor, cu o dobândă mai mică, accesul la creditare, cu o marjă fixă de 1,95% +ROBOR, garantat 100% de stat. Va fi, pe de o parte, pentru investiţii pe o perioadă de 20 de ani, inclusiv pentru achiziţionarea de terenuri, iar, pe de altă parte, pentru capital de lucru pentru o perioadă de 10 ani. Vreau să cresc perioada de rambursare, să nu mai punem presiune pe fermieri să restituie în 5 – 6 ani aceşti bani către sistemul bancar. Am notificat deja la Comisia Europeană şi suntem în negocieri pentru creşterea perioadei de rambursare”, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

 

Din 20 martie, românii vor primi buletine cu cip

Marţi, 11 Martie 2025 10:06

Ministerul Afacerilor Interne anunță că din 20 martie 2025, noile cărți de identitate cu cip vor fi disponibile pentru copiii care împlinesc 14 ani. Persoanele care nu doresc un buletine cu cip, din 20 mai 2025, vor primi cărți de identitate simple, în noul format., potrivit Știripesurse.ro.

Extinderea programului se va face în mai multe etape, având în vedere că producția cărților electronice de identitate se realizează, deocamdată, exclusiv în București.

În perioada următoare, se va realiza un program pentru implementarea noilor cărți de identitate în celelalte județe. Acest pas va avea loc atunci când infrastructura tehnică va fi complet operațională.

A apărut OUG-ul prin care pensionarii cu venituri mici vor primi 800 de lei în acest an

Marţi, 11 Martie 2025 10:06

Guvernul Ciolacu 2 a adoptat proiectul de Ordonanță de Urgență prin care seniorii cu pensii mici vor primi un sprijin financiar de 800 de lei în acest an.

Practic, pensionarii cu venituri lunare de 2.574 de lei sau mai mici vor beneficia de un ajutor financiar în valoare de 800 de lei, care va fi acordat în două tranșe. Acesta va fi acordat în două tranșe, în aprilie și în luna decembrie Ajutorul va fi acordat din oficiu prin casele teritoriale de pensii și va fi finanțat din bugetul de stat., potrivit Ministerului Muncii, condus de argeșeanca Simona Bucura – Oprescu.


 

DIN TAINELE SNAGOVULUI

Marţi, 11 Martie 2025 10:06

Așezată pe ostrovul înconjurat de apele liniștite ale lacului, dintre minunatele păduri seculare ale vestitului Codru al Vlăsiei, Mânăstirea Snagov, cu mănunchiul ei de turnuri, este o construcție medievală plină de noianul tainelor ferecate de scurgerea timpului.

Încununată de aură voievodală, asupra mânăstirii plutește, de multă vreme, enigma ctitorilor, plecată din existența unor surse istorice care-i identifică diferit.

După Stoica Ludescu, cronicarul Cantacuzinilor, autorul cronicii Țării Românești, cuprinsă în LETOPISEȚUL CANTACUZINESC, Mânăstirea Snagov a fost întemeiată de Vlad Țepeș, care ,,au făcut cetatea de la Poienari și au făcut sfânta mânăstire ot Sneagov”, numai că, o confruntare a acestei mențiuni cu hrisovul, fără dată, prin care Mircea cel Bătrân (1386-1418) dă egumenului mânăstirii, popa chir Lazăr, satul Ciulnița, pe Buzău, scutit de toate slujbele și dăjdiile, în afară de ,,oastea cea mare”, duce la concluzia că așezământul monahal a existat înainte de vremea acestui mare domnitor.

RUBRICA LUI NEA MÎNDRUȚĂ. OPT AL LUI MARTIE (Ziua sexului frumos)

Marţi, 11 Martie 2025 10:06

Trebuie să scriu frumos

Despre mame și femei,

Cine să îmi dea idei?

Numai chipu-ți luminos!

 

Pagina 8 din 606

«ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea