ATITUDINE IN ARGES
Depresia nu este o glumă
Luni, 03 Aprilie 2023 16:53
Ca să scăpăm de depresie, și cine n-a încercat o stare de depresie, trebuie, negreșit, să ne adresăm specialiștilor, de la Sigmund Freud, numiți psihoterapeuți, acei miraculoși hăruiți care pot diagnostica încercările de neputință, prin care am trecut și trecem cu toții.
Chiar și eu am trecut prin astfel de stări când am fost internat în câteva spitale din România și din afară.
Există la români proverbe celebre adunate de expriența zilnică, proverbe care ajută ca și cele mai bune medicamente.
Interese mari, pământ... mai puțin! Bătălie pentru 100 ha. în Argeș, teren din zona montană, bătălie ajunsă în instanță
Marţi, 18 Februarie 2025 10:07
Comuna Arefu, prin primarul acesteia, dar și Consiliul Local Arefu au fost chemați în instanță, ca pârâți, într-o cauză având ca obiect anulare act emis de autorităţi publice locale, pentru desfiinţarea parţială a unei hotărâri de Consiliu Local. S-a discutat dreptul de concesionare a unui teren de 100 hectare din muntele Ghițu.
Reclamantul, Avram Vasile, a concesionat aceste 100 de hectare de teren, pentru pășunat, încă din anul 2009. Termenul de finalizare al relaţiei de arendare, iniţial specificat, a fost 30.05.2012. Actul de arendare a fost, ulterior, prelungit prin act adiţional, cu încă 12 ani, până la data de 30.05.2024. De unde nemulțumirea? Pentru că edilii au demarat procedurile pentru a închiria suprafața altora.
Fostul concesionar a mers la proces. A arătat că se baza pe o prelungire de fapt a acestui contract, pentru că Primăria nu a dat de înțeles că are alte planuri cu suprafața în litigiu.
Investiție de 8,4 milioane de euro din fonduri europene pentru modernizarea Transfăgărășanului!
Joi, 06 Martie 2025 10:03
Unul dintre cele mai așteptate proiecte, modernizarea Transfăgărășanului, intră în linie dreaptă anul acesta, după finalizarea documentației necesare. Certificatul de urbanism a fost emis de Consiliile Județene Argeș și Sibiu, iar acum se lucrează la ultimele avize pentru intervențiile necesare.
Modernizări propuse:
• Lărgirea tunelului Capra – Bâlea, pentru un trafic mai sigur și mai fluent;
• Instalarea unor senzori avansați pe versanți, pentru monitorizarea zăpezii și prevenirea avalanșelor;
• Montarea unui sistem inteligent de detecție și avertizare, care să permită circulația pe Transfăgărășan pe o perioadă mai lungă din an.
Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați” revine în 2025!
Luni, 17 Martie 2025 12:54
Acest eveniment de tradiție al județului Argeș, organizat de Consiliul Judetean Arges, împlinește 50 de ani de la prima ediție, organizată în 1975 pe stadionul din Curtea de Argeș.
Adrian Bughiu, vicepreședinte CJ Argeș: ”Pentru că este o ediție jubiliară, sunt convins că publicul din Pitești, Topoloveni, Costești, Mioveni și Curtea de Argeș va avea parte nu doar de culoare și energie, ci și de surprize foarte plăcute, deoarece vrem să aducem în prim-plan elemente noi, atipice și mai puțin cunoscute pe meleagurile noastre.
Selecția ansamblurilor nu s-a încheiat încă, dar important este că avem intenții de participare inclusiv din țări din Africa sau America Latină și vom vedea cu siguranță mai multe elemente inedite decât în edițiile precedente.”
Elena Lasconi, somată să se retragă din cursa electorală în favoarea lui Nicușor Dan
Marţi, 01 Aprilie 2025 15:22
Finală George Simion - Victor Ponta pentru Cotroceni? Așa spune un sondaj de opinie citat de Știripesurse.ro. Sperați că un asemenea scenariu ar puta fi posibil, USR-iștii îi cer șefei Elena Lasconi să se retragă din cursa pentru Cotroceni în favoarea lui Nicușor Dan. Unde mai pui că Lasconi e cotată cu între 5% și 10%.
„Nimeni nu poate să-i spună doamnei Lasconi, care a luat 1,7 milioane de voturi, ce trebuie să facă. Partidul nu poate să facă acest lucru (...), dar este foarte clar că la un eventual moment în care, Doamne ferește, va exista o asemenea finală sau cu un Crin Antonescu în finală și nu cu Nicușor Dan sau cu doamna Lasconi, bazinul USR, bazinul de votanți se va întoarce cu furie împotriva organizației, pentru că nu a luat cea mai înțeleaptă decizie”, a declarat deputatul USR, Emanuel Ungureanu la RFI.
Mai multe articole..
Pagina 39 din 2577
«ÎnceputAnterior31323334353637383940UrmătorSfârşit»