Instanța a respins cererea prefectului de strămutare a dosarului fostului primar din Vlădești
Marţi, 12 Decembrie 2023 11:26
Cristian Dică Hristu, fostul primar de la Vlădești, a cerut în instanță anularea ordinului emis de prefect prin care i-a fost încetat mandatul de primar. De asemenea, și prefectul Radu Perianu a cerut strămutarea dosarului. Dacă în cazul strămutării cauzei, judecătorii au respins definitiv, pe 29 noiembrie, cererea prefectului, în celălalt dosar continuă judecata, următorul termen fiind stabilit pe 12 ianuarie.
Primarul din Băbana este atât de fericit că i se repară drumul, încât a pus niște betoane la imaginea de copertă pe facebook
Marţi, 12 Decembrie 2023 08:34
Cum să nu îl îndrăgești pe Bebe Ivan? Om sufletist, primul care se înscrie la evenimente caritabile, șoferul propriei comunități atunci când ninge și trebuie deszăpezit, bucătarul aceleiași comunități atunci când au prilejul să mai și petreacă. Primarul unei comune sărace, în care, însă, se întâmplă cam aceleași lucruri ca în una cu mulți bani. Pentru că se muncește, pentru că bătutul la uși închise nu e pentru toată lumea.
Ministerul Muncii introduce Venitul Minim de Incluziune pentru persoane vulnerabile
Marţi, 12 Decembrie 2023 08:20
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunţat că de la 1 ianuarie 2024 se va implementa un nou program social, destinat persoanelor vulnerabile. E vorba de Venitul Minim de Incluziune, care înlocuieşte Venitul Minim Garantat şi Ajutorul pentru Susţinerea Familiei. Programul vine la pachet cu noi reguli pentru beneficiari.
”În acest fel se reduce birocraţia, dar cresc şi beneficiile pentru persoanele vulnerabile vizate. Copiii din familiile beneficiare de Venit Minim de Incluziune trebuie înscrişi la şcoală şi vor beneficia automat şi de bursa socială.
Parc fotovoltaic la Budeasa. Investiție de peste 2,5 milioane de lei
Marţi, 12 Decembrie 2023 08:13
Primăria comunei Budeasa a depus, pe 6 decembrie, la Ministerul Energiei proiectul „Capacități de producere energie din surse regenerabile de energie, pentru consum propriu în comuna Budeasa”, în vederea obținerii finanțării din Fondul pentru Modernizare al Uniunii Europene.
Proiectul este de o importanță majoră pentru că ar asigura pentru localitate independență energetică, economia la buget fiind una semnificativă.
Balul Rotary Pitești - întâlnire selectă pentru un scop nobil
Marţi, 12 Decembrie 2023 07:58
Balul de Caritate Rotary Club Pitești s-a ținut, în weekend-ul trecut, la Sala Diamond Ballroom din cadrul Hotelului Ramada.
Devenit deja tradiție în comunitatea locală, Balul Rotary marchează sfârșitul de an într-o atmosferă elegantă și rafinată.
Fiind unul dintre cele mai apreciate evenimente mondene ale anului, Balul Rotary este totodată și un eveniment caritabil prin care rotarienii încearcă să strângă fonduri pentru proiecte dedicate comunității locale. Prin acțiunile sale, prin implicarea membrilor, dar și cu sprijinul simpatizanților săi, Rotary Club Pitești a reușit să devină, de-a lungul anilor, un simbol al comunității locale.
Expoziția de brazi de la Târgul de Crăciun va fi oferită copiilor
Marţi, 12 Decembrie 2023 07:53
După cum ați observat, în cadrul Târgului de Crăciun din Piteşti se află și o expoziție inedită de brazi, decorați cu podoabe naturale, organizată de societatea Salpitflor Green SA, în colaborare cu unitățile de învățământ din municipiu. Expoziția este o premieră pentru orașul nostru, tocmai prin modul ei inedit de realizare, îmbinare și expunere. În cadrul acesteia, pot fi admirate decorațiuni naturale, picturi și obiecte de artă decorativă, realizate de către elevii din peste 50 de unități de învățământ din Pitești.
SOLIDARUL PANDEMINESCIAN DE LA PITEȘTI
Marţi, 12 Decembrie 2023 07:38
Comunitatea culturală argeșeană are nevoie să fie solidară. Numai că solidaritatea a fost mereu ceva ce ne-a scăpat printre degete, gâdilându-ne în ceafă, tocmai când credeam că, în sfârșit, ni s-au mai limpezit orgoliile. Solidaritatea noastră seamănă cu o povestioară hâtră, de târg fățarnic, în care toată lumea laudă pe toată lumea și se minte duios. Desigur, cu cele mai bune intenții. Ne-a lovit rău de tot pandemia. Ne-a lovit și democrația, pentru care nu suntem nici acum pregătiți, nu avem filtre prin care să cernem valorile. Suntem, pe deasupra, și narcisiști.
Volei masculin, din Cupele Europene, la Mioveni! Intrarea este liberă!
Marţi, 12 Decembrie 2023 07:31
Calificați în Optimile CEV Volleyball Cup 2024, voleibaliștii ucraineni de la SC Prometey Dnipro revin ”acasă” la Sala Sporturilor Mioveni, pentru un nou joc ce se anunță mai echilibrat decât jocul precedent cu olandezii de la Nova Tech și, ca atare, mai spectaculos.
SC Prometey Dnipro a jucat la Mioveni, în 23 noiembrie, meciul tur din șaisprezecimile CEV CUP cu Nova Tech Groningen, câștigând destul de lejer, scor 3-0 (25-21, 25-17, 25-16).
A început inspecţia lucrărilor executate pe Drumul Expres Craiova-Piteşti
Marţi, 12 Decembrie 2023 07:28
Săptămâna trecută, Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a început inspecția lucrărilor executate pe tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești, care este cuprins între Slatina și Colonești şi are 31,75 km.
Se estimează că acest tronson va fi dat în folosinţă la finele acestui an, cu o lună mai devreme decât termenul asumat de constructorii SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL.
ÎPS Calinic: „Mă simt dator față de Sfânta Muceniță Filofteia”
Luni, 11 Decembrie 2023 20:57
Pe 7 decembrie, Sfânta Muceniță Filofteia a fost prăznuită în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș. Spre deosebire de anii precedenți, racla cu sfintele moaște a fost scoasă în pridvorul bisericii fiind așezată într-un baldachin de lemn special realizat pentru acest eveniment.
„Întotdeauna, în lucrările pe care le-am făcut, am întrebat-o pe Sfânta Filofteia dacă este sau nu de acord și dacă ajută sau nu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Calinic la Sfânta Liturghie oficiată de hramul Catedralei Arhiepiscopale din Curtea de Argeș.
Judecătorii Curții de Apel Pitești vor reduce activitatea, în semn de protest, de la 1 ianuarie 2024
Luni, 11 Decembrie 2023 18:44
Pe 11 decembrie, în cadrul Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Piteşti, s-a hotărât ca formă de protest reducerea activităţii de judecată de la 1 ianuarie 2024. Această măsură va fi luată în cazul în care nu vor fi plătite drepturile salariale care fac obiectul revendicărilor. Judecătorii sunt nemulțumiți de nerespectarea hotărârilor judecătorești de către Guvernul României în ceea ce privește plata drepturilor salariale restante obținute pe cale judecătorească si de neachitarea integrală a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative emise în anul 2023. O primă formă de protest a avut loc pe 8 decembrie atunci când angajații Curții de Apel Pitești au protestat în fața instanței.
Lista celor nouă localități care vor primi bani de la Consiliul Județean Argeș
Luni, 11 Decembrie 2023 18:35
Pe 12 decembrie, de la ora 12:00, va avea loc o nouă ședință extraordinară a Consiliului Județean Argeș. La ultimul punct de pe ordinea de zi se află și un proiect de hotărâre privind actualizarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Argeș, pe anul 2023. Cu această ocazie, consilierii județeni urmează să decidă cum vor fi repartizate pe comune sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, dar și fondul constituit la dispoziția Consiliului Județean Argeș din cota de 6% din impozitul pe venit. Astfel, vor fi luate decizii importante pentru nouă localități din județ.
Un piteștean s-a trezit cu bani în cont și a refuzat să îi returneze. Cum și-a recuperat victima paguba
Luni, 11 Decembrie 2023 16:49
Un bărbat din Pitești s-a trezit cu o sumă de bani în contul societății pe care o administra. În loc să îi returneze, acesta și-a însușit pe nedrept suma, retrăgând rapid banii din bancomat și refuzând să îi mai dea înapoi. Pentru fapta sa, bărbatul a fost trimis în judecată, în martie 2023, pentru săvârşirea infracţiunii de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor. În vara anului 2020, o angajată a unei bănci din Pitești a efectuat din greșeală o depunere a sumei de 12.379 lei în contul unei alte societăți decât celei căreia îi erau adresați banii respectivi.
Tren nou pe ruta Câmpulung – București
Luni, 11 Decembrie 2023 16:39
S-a deschis un nou capitol în transportul muscelenilor. De sâmbătă, 9 decembrie, pe ruta București – Câmpulung, circulă un nou tren. Acest proiect nu doar că aduce un tren modern și eficient pentru musceleni, ci deschide noi orizonturi pentru turism și dezvoltarea locală.
Vechiul tren, din 1937, fabricat de Malaxa a devenit istorie. După demersuri și discuții la Ministerul Transporturilor, s-a reușit schimbarea acestuia cu unul modern.
Vicepreședintele Curții de Apel Pitești s-a pensionat
Luni, 11 Decembrie 2023 16:37
# Daniel Radu - un judecător apreciat unanim
Judecătorul Daniel Radu, vicepreședinte al Curții de Apel Pitești, a depus, în această toamnă, cerere de pensionare. Aceasta a fost pusă în discuție în ședința pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Cererea fiind aprobată a fost trimisă președintelui României pentru a fi emis decretul de pensionare. Iar Decretul cu pricina a fost semnat, vinerea trecută, de Iohannis.
Atenție, se oprește curentul. Iată unde!
Luni, 11 Decembrie 2023 16:30
# Distribuție Oltenia anunță întreruperi de furnizare a energiei electrice în Pitești!
Serviciul de furnizare și distribuire a energiei electrice nu este în subordinea municipalității, aceasta este o modalitate de a informa publicul piteștean asupra întreruperilor programate și anunțate de către Distribuție Oltenia pentru prevenirea eventualelor defecțiuni sau neplăceri ce pot apărea în intervalul orar în care se efectuează respectivele intervenții la rețeaua de distribuție a energiei electrice.
O primărie din Argeș angajează contabil
Luni, 11 Decembrie 2023 16:16
Primăria Oarja a scos la concurs un post de inspector clasa I, grad profesional debutant, în cadrul Compartimentului Contabilitate. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 27 decembrie.
Condiţiile necesare în vederea participării la concurs sunt:
- studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
- domeniu de studiu: știinte economice (domeniu fundamental).
Pitești. Au început lucrările de extindere a rețelei de canalizare în strada Lacului
Luni, 11 Decembrie 2023 16:12
Primarul Piteştiului, Cristian Gentea, a anunţat că au început lucrările de extindere a rețelei de canalizare menajeră și în strada Lacului, din zona vestică a Piteștiului.
„Apă Canal 2000 SA gestionează proiectul complex în care se regăsesc și aceste lucrări, în urma cărora 10 proprietăți vor beneficia de canalizare pentru ape uzate. Termenul de finalizare este februarie 2024, dar executantul – Vys Construct Select 2007 – face eforturi să încheie lucrarea în acest an. Costul obiectivului de investiții este de 283.608 lei fără TVA”, a transmis primarul Cristian Gentea.
Ghetuțe noi de la jandarmii argeșeni
Luni, 11 Decembrie 2023 15:46
Pentru al doilea an consecutiv, jandarmii argeșeni s-au implicat în campania națională „Încalță un copil de iarnă”. Pentru aproximativ 40 de copii din zonele defavorizate ale județului Argeș, zăpada și sezonul de iarnă nu vor mai reprezenta o problemă.
Aceștia au primit în dar de la jandarmii argeșeni ghetuțe noi, care le vor aduce bucurie pe chip și în suflet. Campania, inițiată de Fundația Zurli, s-a desfășurat cu sprijinul colectivului din cadrul Școlii Gimnaziale Alexandru Davila din Pitești, care se va ocupa ca încălțămintea să ajungă la copiii defavorizați din Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sf. Filofteia Ștefănești, precum și la copiii din comuna Hârsești.Noi medalii pentru gimnastele Centrului Cultural Pitești
Luni, 11 Decembrie 2023 15:35
În perioada 24-26 noiembrie 2023, în municipiul Sfântu-Gheorghe din județul Covasna, s-a desfășurat un dublu eveniment sportiv: Campionatul Național de Ansambluri și Festivalul Național de Gimnastică Ritmică, sub patronajul Federației Române de Gimnastică Ritmică. La eveniment, ultimul din calendarul competițional 2023, au participat patru dintre gimnastele de la Cercul de gimnastică ritmică, din cadrul Centrului Cultural Pitești, sub îndrumarea antrenoarei Nicoleta Andrei: Teodora Piuaru, Maria Baciu, Ștefania Solomonescu, Ana Maria Coman.
Proiect pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu”
Luni, 11 Decembrie 2023 15:33
Consiliul Județean Argeș a aprobat vineri, 8 decembrie, proiectul de hotărâre privind aprobarea participării la “Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”, gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu în vederea realizării proiectului Reabilitare și eficientizare energetică la “Biblioteca Județeană Dinicu Golescu” și a cheltuielilor legate de proiect. Proiectul va fi depus în vederea obținerea finanțării.
Mai multe articole..
Pagina 94 din 559
«ÎnceputAnterior919293949596979899100UrmătorSfârşit»