La Moșoaia, după semnalele trase de ziarul nostru, ședințele pe WhatsApp au devenit istorie

Miercuri, 01 Februarie 2023 11:51

# Dovada că presa e câinele de pază al democrației!

Comoditatea dusă la extrem, din partea conducerii Primăriei Moșoaia, a luat final! Odată cu ea și posibila ilegalitate! Așa cum am semnalat într-un număr anterior al săptămânalului „Atitudine în Argeș”,  o parte dintre ședințele de Consiliu Local s-au ținut, până la jumătatea lunii ianuarie 2023,  pe WhatsApp. Fără video! Deși, conform legii, ședințele sunt publice și, în mod normal, locuitorii pot să ia parte la ele, la Moșoaia aleșii locali au decis soarta comunității pe un grup de WhatsApp. În aceste cazuri, prezența și votarea proiectelor s-au făcut on-line, doar în scris. În urma semnalării noastre către Instituția Prefectului Argeș a acestei situații –  probabil ilegală –, conducerea Primăriei Moșoaia a revenit, pe tăcute, la ședințele în format fizic.

 

De la 1 februarie, certificatul de cazier judiciar poate fi obținut și online

Miercuri, 01 Februarie 2023 11:45

Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării au operaționalizat proiectul pilot privind eliberarea certificatelor de cazier judiciar în sistem electronic. Începând de astăzi, 1 februarie, versiunea pilot a aplicației permite eliberarea certificatelor de cazier judiciar pentru persoanele fizice, de cetățenie română, care nu sunt înscrise în evidențele Sistemului Național de Evidență a Cazierului Judiciar Român – ROCRIS.

Cetățenii au la dispoziție două mecanisme de acces pentru obținerea certificatului de cazier: direct prin autentificarea în portalul hub.mai.gov.ro sau prin accesarea GHISEUL.ro, cele două platforme fiind interconectate.

Dosar penal în urma poluării din zona Podul Viilor. Aproximativ 300 de litri de deșeuri petroliere au ajuns în râul Argeș

Miercuri, 01 Februarie 2023 11:32

 

S-a deschis dosar penal în urma poluării de pe Râul Argeș, din zona Lunca Argeșului-Podul Viilor. Autoritățile competente au stabilit că administratorul unei societăți comerciale, cu sediul în Pitești, ar fi deversat, în canalul colector al apelor pluviale, cantitatea de aproximativ 300 de litri de deșeuri petroliere. În cauză se fac cercetări cu privire la comiterea infracțiunilor de infectare a apei.

„Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au continuat verificările în ceea ce privește poluarea de pe Râul Argeș, din zona Lunca Argeșului-Podul Viilor și au ridicat probe de sol, apă și din substanță, în vederea efectuării unei expertize. De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de infectare a apei.

 

Asociația Automobil Clubul Român – evacuată din sediu de CJ Argeș

Miercuri, 01 Februarie 2023 10:36

Consiliul Județean Argeș a câștigat procesul cu Asociația Automobil Clubul Român. Administrația județeană solicitase evacuarea acesteia din imobilul situat lângă Policlinica nr. 2 Pitești.

Instanțele de judecată au constatat că CJ Argeș este titulara dreptului de proprietate publică asupra imobilelor Cladire sediu ACR in suprafață de 100 mp. (suprafata de 284 mp in urma masuratorilor cadastrale), Cladire -anexa ACR in suprafață de 80 m.p.(in urma măsurătorilor cadastrale 148 mp), respectiv de pe terenul în suprafață de 2482 mp aferent construcţiilor. Astfel, Judecătoria Pitești a dispus, încă din toamna anului trecut, printr-o hotărâre executorie, evacuarea Asociației Automobil Clubul Român din imobilele respective. Hotărârea a fost contestată, iar Curtea de Apel Pitești a respins apelul ca nefondat.

 

Constructorul s-a apucat de organizarea șantierului pentru secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești

Miercuri, 01 Februarie 2023 09:36

Constructorul austriac Porr a depus la începutul acestui an, la Agenția pentru Protecția Mediului Argeș, o solicitare de emitere de acord de mediu pentru organizarea de șantier pentru secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș din Autostrada Sibiu – Pitești. Este vorba despre proiectul „organizare de șantier nr.3 obiective social-sanitare, echipamente tehnice pentru realizarea lucrărilor, platforme, împrejmuire”. Lucrările pe cei aproape 10 kilometri ai secțiunii 4, ar urma să înceapă în primăvara anului viitor, informează Asociația Pro Infrastructură.

 

 

„Concursurile pe funcție publică vor fi mai transparente ca oricând”

Marţi, 31 Ianuarie 2023 23:06

# În 2023 se promit mai multe locuri de muncă în funcţii publice, pentru debutanţi

Anul 2023 vine cu schimbări importante în privinţa modalităţii în care se vor face angajări pe funcţii publice. Tinerii vor avea prioritate, fiind fiind puse la bătaie mai multe posturi pentru debutanţi. În acest sens, Agentia Națională a Funcționarilor Publici modifică modul de recrutare pe funcția publică.

Minimum 10% vor fi funcții publice vacante de grad profesional debutant din totalul funcțiilor publice de execuție vacante.

 

Moștenire cu bucluc - la Topoloveni

Marţi, 31 Ianuarie 2023 22:48

Conducerea Casei de Cultură din Topoloveni anunță că în data de 3 februarie 2023, ora 18:30, așteptă publicul să petreacă  timp de calitate în compania piesei de teatru “Moștenire cu bucluc “.Va fi prezentată în sala  Casei de Cultură “Pr.Ion Ionescu” – centru, Topoloveni. Prețul biletului: 60 lei pentru adulți, 35 lei pentru copii

 

RUBRICA LUI NEA MÎNDRUŢĂ

Marţi, 31 Ianuarie 2023 22:44

DUPĂ SĂRBĂTORI

După sărbători, se ştie:

Nimic nu ne mai desparte,

Că avem mereu ce scrie:

“Atitudini”…mai departe!

Tarifele la Sala Polivalentă din Pitești

Marţi, 31 Ianuarie 2023 17:00

# La ce preţuri va putea fi închiriată Pitești Arena

În ședința ordinară a Consiliului Local Pitești din 31 ianuarie s-au aprobat tarifele pentru meciurile sau evenimentele care vor avea loc la Pitești Arena, noua sală polivalentă a municipiului. Echipele de baschet și de volei ale clubului FC Argeș vor disputa, începând cu luna februarie, meciurile de acasă în noua Sală Polivalentă. Un bilet la aceste meciuri va fi gratuit pentru persoanele cu dizabilități sau pentru copiii sub șase ani, 10 lei sezon regulat/15 lei playoff, la baschet, pentru elevi/studenți/pensionari și 5 lei sezon regulat/10 lei playoff la meciurile de volei. Cele mai mari prețuri la un meci de baschet sunt de 25 de lei, în timp ce la un meci de volei – 20 lei. De asemenea, sunt puse la dispoziție și mai multe tipuri de abonamente, pe sezon.

 

 

Vila de vacanță a lui Inquieto de la Corbeni, vândută la jumătate de preț

Marţi, 31 Ianuarie 2023 15:23

Nicola Inquieto, cetăţeanul italian arestat ,în primăvara anului 2018, la Piteşti, fiind bănuit că spăla bani ai grupării mafiote Camorra prin firmele pe care le înființase în Argeș, a fost condamnat definitiv la 14 ani de închisoare de Curtea de Apel din Napoli, Italia. Venit în România în 2004, Inquieto a dezvoltat un adevărat imperiu imobiliar prin investițiile derulate în special în capitala județului.

Arestarea sa a dus la destrămarea imperiului imobiliar pe care îl administra. Apartamente, proiecte imobiliare neterminate, terenuri, case de vacanță și altele, cu toate au ajuns să fie vândute la licitație, pentru creditele uriașe cu ajutorul cărora italianul își derula afacerile.

 

Se majorează indemnizaţiile sociale în 2023!

Marţi, 31 Ianuarie 2023 14:59

Veşti bune pentru asistaţii sociali! Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că după sfârşitul primului trimestru al anului 2023 se vor majora indemnizaţiile sociale. Creşterea acestora se va face cu rata inflaţiei.

„Este vorba de acele beneficii sociale care se raporteaza la indicatorul social de referintă, care va fi majorat cu rata inflatiei, care va fi cunoscuta la sfarsitul trimestrului 1. Vorbim aici in primul rand de indemnizatia de somaj, alocatia lunara de plasament, alocatia pentru sustinerea familiilor, nivelul minim al indenizatiei pentru cresterea copilului. În urma aplicării noii valori, se modifică baza de calcul și acestea vor crește.”, a declarat Marius Budăi.

 

Sute de vagoane ale CFR Marfă, scoase la licitație de ANAF Argeș

Marţi, 31 Ianuarie 2023 09:08

# Vagoanele se află în stația Golești și vor fi vândute ca fier vechi! # Fiscul speră să obțină pe acestea suma de peste 11 milioane de lei!

Pentru datorii nerecuperate, statul român – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș - a decis să organizeze o mega-licitație, pentru vânzarea a sute de vagoane de marfă, dezafectate, staționate în gara de la Golești. Este vorba de 248 de unități, cu prețuri/bucată ce variază între 22.000 lei și 207.653 lei.

În total, Fiscul argeșean și-a propus să obțină suma de 11.702.763 lei, fără TVA. Licitația va fi organizată pe data de 8 februarie 2023, la sediul A.J.F.P. Argeș, din Pitești, Bd. Republicii.

 

Trimiși în judecată după ce au braconat un căprior

Marţi, 31 Ianuarie 2023 09:06

Patru argeșeni au fost trimiși în judecată, la sfârșitul anului 2022, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic.  Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Costești. Inculpații sunt acuzați de uciderea unui căprior evaluat la 5.000 de euro.

Cei patru bărbați au fost opriți de polițiști în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 2019 în timp ce se deplasau cu un auturism pe raza comunei Lunca Corbului. Oamenii legii i-au oprit pentru verificare după ce au observat că sunt însoțiți de mai mulți câini din rasa ogar. Iar bănuielile polițiștilor s-au adeverit, în interiorul autoturismului fiind identificat cadavrul unui căprior.

 

 

România educată! Dispar bursele de performanţă și cele de studiu din proiectul Legilor Educaţiei

Marţi, 31 Ianuarie 2023 08:52

Că tot s-a lăudat PNL-ul cu programul de ţară „România Educată”, avem o nouă controversă în Legile Educaţiei, care sunt girate de ministrul PNL, Ligia Deca. Potrivit unor surse citate de Edupedu.ro, bursele de performanță și cele de studiu dispar din proiectul legilor Educației.

În schimb, vor fi majorate bursele sociale şi cele de merit. Astfel, bursa socială ar crește cu 100 de lei, ajungând la 300 de lei, iar cea de merit crește până la 450 de lei de la 200 de lei cât este în prezent.  Bursele de performanţă şi de studiu se adresau, pe de-o parte elevilor cu rezultate deosebite la concursurile naţionale şi la olimpiadele şcolare, iar pe de altă parte, elevilor cu rezultate bune şi foarte bune la învăţătură, care provin din familii modeste. Pentru ei, anul şcolar 2023-2024 vine fără burse.

 

Fii partenerul echipei LOGISCOOL!

Marţi, 31 Ianuarie 2023 08:42

Școala LOGISCOOL Pitești  va începe un nou semestru din 6 februarie 2023. „Dacă ești pasionat de lumea tehnologiei și vrei să afli cât mai multe din tainele programării, te așteptăm la sediul nostru din Pitești, strada Basarabiei, nr. 17, cât și online. Nu știm cum va arăta  viitorul omenirii, însă multi dintre noi își imaginează o fascinantă lume a tehnologiei. Școala noastră vine in întâmpinarea tuturor copiiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 7 si 17 ani, care vor să învețe limbajul IT și să-și dezvolte abilitățile din spațiul cibernetic. Nevoia de talente digitale este în continuă creștere în întreaga lume. Mijloacele tehnologice nu mai reprezintă doar accesorii, ci și elemente absolut necesare pentru viitor”, informează echipa LOGISCOOL.

 

Clinica de Medicină Dentară Dr. TEO - Zâmbim oricând împreună! Obturația compozit

Marţi, 31 Ianuarie 2023 08:36

Dacă un dinte este lăsat netratat, cariile nu vor dispărea - s-ar răspândi mai adânc în interiorul acestuia. Când ajunge la țesutul pulpar (nerv) al canalului radicular, începe să provoace un adevărat disconfort, sau chiar dureri intense de dinți.

Eroziunea smalțului face inevitabil ca dinții sa fie vulnerabili la acumularea plăcii și la carii.  Obturațiile dentare din compozit   ajută la prevenirea acestor daune viitoare, precum și a disconfortului pe care l-ar putea aduce! Compozitul dentar este o rasina sintetica care se foloseste în stomatologie ca material restaurativ.

Municipalitatea piteșteană, implicată în implementarea „Programului privind casarea autovehiculelor uzate ”, pentru anul 2023!

Luni, 30 Ianuarie 2023 23:02

Primăria Municipiului Pitești își confirmă intenția de a participa la „Programul privind casarea autovehiculelor uzate ”, demarând procedura în vederea depunerii unei cereri de finanțare la Administrația Fondului pentru Mediu pentru „Programul privind casarea autovehiculelor uzate”.

Astfel, primul pas este supunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre, în ședința Consiliului Local al Municipiului Pitești, din data de 31 ianuarie 2023, care, pe lângă aprobarea participării Municipiului Pitești la „Programul privind casarea autovehiculelor uzate”, prevede alocarea, pentru anul 2023, a unei sume de 120.000 de lei pentru acest program, sumă care poate fi suplimentată, în condițiile legii, în funcție de solicitările depuse de către beneficiari.

 

 

De Ziua Unirii Principatelor, Adrian Miuţescu şi Emanuel Soare au făcut pe patrioţii!

Luni, 30 Ianuarie 2023 23:00

În ultima vreme, deputatul Adrian Miuţescu şi preşedintele partidului Forţa Dreptei – Argeş sunt tot mai scumpi la vedere. S-au dus vremurile bune, când cei doi erau pe cai mari în PNL Argeş şi când ţineau prima pagină a ziarelor. De luni bune trăiesc în umbra şefului Ludovic Orban, iar activitatea lor politică bate spre zero. Săptămâna trecută, Miuţescu şi Soare au participat la evenimentele organizate de Primăria Piteşti, cu ocazia Unirii Principatelor.

Şi-au luat mutrele de patrioţi, s-au pozat, s-au pus pe Facebook şi gata! Au mai văzut şi ei lumina zilei la evenimente publice.

Actriţa Tily Niculae e studentă la Universitatea din Piteşti!

Luni, 30 Ianuarie 2023 22:50

Pe actriţa Tily Niculae o cunoaştem din serialul „La Bloc”, difuzat cu ani în urmă la Pro TV. Dincolo de proiectele sale în teatru şi pe micul ecran, în toamna lui 2022 Tily Niculae a început un nou capitol din viaţa sa – e studentă cu normă întreagă. Invitată la emisiunea „La Măruţă” de marţea trecută, actriţa a mărturisit că studiază Română-Engleză la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie şi Arte din cadrul Universităţii din Piteşti. Acum este în sesiune, deci învaţă pe rupte pentru a lua note bune la examene şi, deşi e mamă a doi copii, Tity a mărturisit că se organizează foarte bine atunci când studiază. Mai mult, aceasta a declarat că e impresionată de profesorii de la facultate, dar şi de colegii pe care îi are.

 

Doar două comune nu vor primi bani de la Consiliul Județean Argeș

Luni, 30 Ianuarie 2023 11:48

 

# Lista primăriilor care primesc bani pentru susținerea proiectelor

Primăriile din Argeș primesc în acest an de la Consiliul Județean peste 49 de milioane de lei pentru susținerea programelor de dezvoltare locală sau pentru drumuri. Consilierii județeni din Argeș vor avea de aprobat, în ședința din 31 ianuarie, repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumei de 38.176.000 lei, corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2023, precum și repartizarea a 34.356.000 lei (11.252.000 lei – consiliile locale și 23.104.000 lei CJ Argeș), sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile judeţene și comunale pentru anul în curs.

Pe 31 ianuarie se pun bazele Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București

Luni, 30 Ianuarie 2023 11:42

Fuziunea dintre Universitatea Politehnica din București (UPB) și Universitatea din Pitești (UPIT) a fost aprobată în Senatul celor două instituții. Marți, 31 ianuarie, se va semna, în mod oficial, de către rectorii Mihnea Costoiu și Dumitru Chirleșan, precum și de președinții de Senat ai celor două universități, contractul de fuziune.

Acest lucru va aduce la apariția unei noi instituții: “Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București” (UNSTPB). Aceasta urmează să fie înființată printr-o lege specială în Parlament. Va fi prima alianță de acest fel din țara noastră. De asemenea, alte 5 universități sunt în așteptare pentru a adera la această confederație.

 

Pagina 159 din 560

«ÎnceputAnterior151152153154155156157158159160UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea