Lucrare de 1,5 milioane de lei finalizată în Pitești
Luni, 23 Mai 2022 15:49
Primăria Municipiului Pitești informează că miercurea trecută au fost finalizate lucrările pentru obiectivul de investiții „Reabilitare canal deschis situat în dreptul străzilor Dimitrie Boteanu și Bucovina ( etapa a-III-a)”.
Canalul realizat, inițial, din beton și în trepte era colmatat, fiind inutilizabil și nemaiavând capacitatea preluării apelor meteorice, din cauza perioadei de utilizare depășite.
Pentru confortul riveranilor și pentru a proteja mediul, asigurând evacuarea și continuitatea scurgerii apelor pluviale, dar și pentru siguranța circulației pietonale din zonă s-au executat următoarele lucrări:
Fost șef de secție de la Spitalul Județean Argeș, declarat INCOMPATIBIL de ANI!
Luni, 23 Mai 2022 15:19
Un fost șef de secție de la Spitalul Județean de Urgență Pitești a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate. Este vorba despre medicul Daniel Blăjan, fost șef al Secției de Cardiologie, care în timp ce ocupa funcția de conducere în cadrul SJU era și administrator al unei societăți comerciale.
„S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 iulie 2017 – 13 mai 2019, întrucât a exercitat simultan funcțiile de Șef Secție Cardiologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești și administrator al unei societăți comerciale, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006 coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din același act normativ”, a anunțat ANI, prin integritate.eu.
Registrul Auto Român a lansat un serviciu care verifică autovehiculele scoase la vânzare
Luni, 23 Mai 2022 15:09
Registrul Auto Român a anunţat că va lansa RAR eXpert, de luni – 23 mai, serviciu care le va da șansa șoferilor să verifice orice mașină pe care vor să o achiziționeze. Această decizie a fost luată după ce specialiștii au descoperit probleme la mai multe autoturisme. Prin acest serviciu, cumpărătorii de autovehicule pot afla, contra cost, informații despre identitatea mașinii, despre starea tehnică sau despre numărul real de kilometri parcurşi.
Se lansează RAR eXpert, serviciul care oferă clienţilor un raport de expertiză, inclusiv din punct de vedere tehnic, al mașinii pe care vor să o achiziționeze. Specialiștii RAR au depistat că două din zece maşini care se prezintă la Registrul Auto Român au defecțiuni.
Pilotul Sebastian Barbu a câştigat Raliul Argeşului. Trei premiere pe podium
Luni, 23 Mai 2022 11:09
Pilotul Sebastian Barbu a câştigat duminică, 22 mai, Raliul Argeşului, etapa a treia a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. După această etapă, Andrei Gîrtofan este noul lider al clasamentului general. Clasamentul final de la Raliul Argeșului:
1. Sebastian Barbu și Iancu Bogdan;
2. Andrei Gîrtofan / Doru Vraja;
3. Mihai Manole / Marc Banca.
Fost şef de post – condamnat pentru luare de mită!
Luni, 23 Mai 2022 10:23
# De la 4 ani cu executare… la 3 ani cu suspendare!
# Fostul polițist trebuie să presteze 120 de zile de muncă la primăria condusă de Elena Lasconi
Fostului șef de post de la Bughea de Sus i-a trecut glonțul pe la ureche. Condamnat, în primă instanță, la 4 ani și 2 luni de închisoare cu executare, joia trecută, Curtea de Apel s-a pronunțat definitiv, scăpându-l pe fostul polițist de pușcărie.Ghid chirii 2022: Ce obligații fiscale au cei care realizează venituri din închirierea imobilelor sau a camerelor în scop turistic
Luni, 23 Mai 2022 10:19
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a actualizat Ghidul fiscal al contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din închirierea și subînchirierea bunurilor mobile și imobile și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală.
Acesta este disponibil pe portalul www.anaf.ro, în secțiunea Asistență Contribuabili/Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri curente și alte materiale informative, la următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Ghid_chirii_2022_05.pdf.Caravana Educației, un proiect de anvergură inițiat de Tineretul Social- Democrat, a ajuns în Argeș
Luni, 23 Mai 2022 10:15
Caravana Educației - un proiect inițiat de Tineretul Social- Democrat - a ajuns duminică, 22 mai, în Argeș, mai exact în comuna Ștefan cel Mare. Grație acestui proiect, elevii de clasa a VII-a și a VIII-a se pot pregăti suplimentar, gratuit, pentru primul lor examen important, Evaluarea Națională.
„Educația reprezintă o prioritate pentru PSD, pregătirea Evaluării Naționale fiind un prim pas pentru încurajarea elevilor către o educație superioară. O clasă pe roți a ajuns astăzi (duminicp, 22 mai n.r.) în comuna Ștefan cel Mare, elevii din localitate participând la lecții de limba română și matematică. Autocarul TSD este dotat cu tot ce este necesar pentru un proces educativ de cea mai înaltă calitate, elevii fiind și ei impresionați de condițiile din clasa inedită în care s-au pregătit suplimentar.”, informează PSD Argeș.
Deputatul PSD Remus Mihalcea critică proiectul ce prevede trecerea ”Urgențelor” în subordinea MAI
Luni, 23 Mai 2022 10:07
#Remus Mihalcea: „Proiectul conține o serie erori tehnice foarte grave”
Proiectul MAI prin care se intenționează trecerea asistenței medicale de urgență sub coordonarea DSU nu va fi susținut de PSD în forma actuală.
Remus Mihalcea, deputat PSD de Argeș: ”Proiectul conține o serie erori tehnice foarte grave, iar în niciun stat din UE unitățile de primiri urgențe nu sunt coordonate de Ministerul de Interne!În orice stat normal și civilizat, asistența medicală de urgență este la Ministerul Sănătății! Cei care au redactat proiectul au carențe mari în înțelegerea sistemului de Sănătate. Nu ai cum să pretinzi să coordonezi ceva în domeniul Sănătății, când nici măcar nu înțelegi cum e reglementat ceea ce vrei să coordonezi!
Guvernul a aprobat scutirea de la plata impozitului și a taxelor pentru majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei
Luni, 23 Mai 2022 10:02
Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, scutirea de la plata impozitului și a taxelor pentru majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei.
De la 1 iunie, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază de la 2.550 de lei, la 2.750 de lei brut pe lună, nu se va datora impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. De această măsură vor beneficia și persoanele nou angajate între 1 iunie și 31 decembrie.
Ziua Piteștiului – marcată la Biblioteca Județeană Argeș printr-o lansare de carte
Luni, 23 Mai 2022 09:47
#”Pitești 630. Memento” – un nou volum oferit de profesorul Petre Popa urbei, la ceas aniversar
Spectacol cu sala plină avându-l, în prim plan, pe profesorul universitar Petre Popa. La manifestarea organizată de ziua Piteștiului, vineri, 20 mai a.c., în sala de lectură a Bibliotecii Județene Argeș nu au rămas locuri libere. Fost viceprimar al orașului, fost director al Bibliotecii Județene Argeș și decan fondator al Facultății de Istorie, Filosofie și Jurnalism de la Universitatea din Pitești, prof. univ. dr. Petre Popa a ținut să marcheze, în stilu-i propriu, ziua care, în urmă cu 634 de ani, așeza Piteștiul în rândul celor mai vechi localități atestate documentar din țară.A început înscrierea la Bacalaureat 2022
Luni, 23 Mai 2022 09:42
Elevii de clasa a XII-a se pot înscrie la examenul de Bacalaureat 2022 în perioada 23-27 mai 2022. Astfel, candidații vor completa partea I a cererii de înscriere. Cei care solicită recunoașterea / echivalarea unor probe susținute în anii anteriori / sesiunile anterioare completează partea I și partea a II-a din cererea de înscriere. Amintim că elevii de clasa a XII-a termină cursurile pe 27 mai, conform calendarului oficial.
Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală are loc în perioada 6-8 iunie, iar evaluarea competențelor digitale, 9-10 iunie. Evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională (proba C) se va face între 13 și 16 iunie.Primarul Cristian Gentea – mesaj pentru oamenii de cultură: „Vă mulțumesc pentru contribuția pe care o aduceți cunoașterii științifice a istoriei Piteștiului”
Luni, 23 Mai 2022 09:38
În cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea Zilelor Municipiului Pitești a avut loc Conferința națională de istorie cultură și civilizație „Pitești 634”, ediția a III-a, coordonată de Marin Toma, redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești”.
Comunicările au fost susținute de către reputați profesori universitari și oameni de cultură, dar și de studenți ai Universității din Pitești. Au fost dezvăluite aspecte inedite despre istoria orașului nostru, privind geneza și continuitatea, cultura și percepția externă, din epocile medievală și fanariotă până în contemporaneitate.LA MULȚI ANI, PITEȘTI!
Luni, 23 Mai 2022 09:26
Cu aceste cuvinte a început ședința festivă ce a marcat cei 634 de ani de atestare documentară. Ședința a avut loc în Sala Mare a Primăriei Pitești. Deși într-adevăr mare, sala a rămas, de această dată, mică.
Delegații din Maroc, Moldova, Palestina, Serbia - au fost prezente, dar și prefectul județului, Radu Perianu, parlamentari, primari, consilieri locali, rectorii celor două Universități din oraș, directorii instituțiilor de cultură și mulți, mulți alții.
Vineri se împlinesc 634 de ani de la prima atestare documentară a Piteștiului
Joi, 19 Mai 2022 12:01
Pe 20 mai se împlinesc 633 de ani de la prima atestare documentară a Piteștiului. Aceasta datează din 20 mai 1388, când domnul Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirii Cozia, „o moară în hotarul Piteștilor". Atestarea documentară de la 1388 a făcut din Pitești, alături de Câmpulung, Curtea de Argeș, Brăila și Slatina, unul dintre cele mai vechi târguri.
Prima menționare a Piteștiului ca oraș apare la 1 aprilie 1510, într-o carte a lui Vlăduț. Cancelaria Domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521) a emis, la 22 noiembrie 1517, un hrisov în care este semnalată existența curților domnești la Pitești.A început „Pitești Fest”. Vezi programul evenimentelor
Joi, 19 Mai 2022 11:19
Începe cea de-a 30-a ediție a Zilelor Municipiului Pitești. Anul acesta, municipalitatea a pregătit multe surprize piteștenilor, dar și un concert extraordinar marca Andra & Randi, prezentator fiind Cătălin Măruță.
Majoritatea evenimentelor vor avea loc în parcul Lunca Argeșului, la fel cum s-a întâmplat și de Simfonia Lalelelor, dar vor fi organizate manifestări și pe centrul pietonal, Parcul Trivale, Grădina de Vară sau Filarmonica Pitești. De asemenea, în perioada 20-22 mai va fi transport gratuit prin curse regulate oferite de Publitrans, programate din 30 în 30 de minute, de la Teatrul „Al. Davila” până în Parcul „Lunca Argeșului” și retur!
Aventura Parc – zonă nouă de agrement în Parcul „Lunca Argeșului”!
Joi, 19 Mai 2022 11:07
Jocul în aer liber și bucuria de a face sport în natură, alături de prieteni, sunt atribute ale copilăriei cu o mare importanță în dezvoltarea celor mici. Municipalitatea piteșteană pune la dispoziția tuturor o nouă zonă de relaxare și de activități sportive, în Parcul „Lunca Argeșului”, acolo unde, începând din 17 mai 2022, a fost amplasat „Aventura Parc” – spațiu distractiv și inovator, dedicat copiilor și adolescenților.
Având mai multe trasee, destinate tuturor vârstelor, începând cu cei care au împlinit 5 ani, Aventura Parc dezvoltă spiritul sportiv, mobilitatea și agilitatea. Liniile de parcurs sunt diferențiate, în funcție de dificultate, pe vârste și nivel de pregătire, astfel:Luna trecută, Primăria Pitești a mai plătit 1,8 milioane de lei despăgubiri către firma Orentex
Joi, 19 Mai 2022 08:55
# În urma unor greșeli din mandatul lui Pendiuc, municipalitatea a trebuit să plătească aproape 13 milioane de lei # S-a pierdut procesul și la Înalta Curte
Procesul dintre Primăria Pitești și firma Orentex, reprezentată de Ștefan Lință, a ajuns, în sfârșit, la final. Municipalitatea a înregistrat numai înfrângeri! Ultima dintre ele a fost la Înalta Curte de Casație și Justiție pe 17 martie 2022. După ce în 2019 a executat silit Primăria Pitești pentru suma de 11 milioane de lei, Orentex a mai primit de la administrația locală în luna aprilie a acestui an peste 1,8 milioane de lei, reprezentând penalități pentru neacordarea la timp a despăgubirilor stabilite de justiţie. În urma unor greșeli din mandatul lui Pendiuc, s-au golit conturile Primăriei cu aproape 13 milioane de lei.
Procurorii trebuie să finalizeze urmărirea penală în dosarul TeddyCare până în martie 2023
Joi, 19 Mai 2022 08:03
Judecătoria Pitești a admis contestaţia privind durata procesului formulată de familia copilului mort după o anestezie la cabinetul stomatologic TeddyCare din Pitești. În urma acestei decizii, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cei care desfășoară cercetări în acest dosar, au ca termen pentru finalizarea urmăririi penale data de 29.03.2023.
La Stolnici - constructorul a abandonat lucrarea de la Dispensarul Uman
Joi, 19 Mai 2022 07:52
# Clădirii îi mai trebuie doar instalația termică și un finisaj exterior
Culmea lucrărilor de construcții: la Stolnici, constructorul a abandonat o lucrare, deși mai avea de făcut foarte puțin – iar banii îl așteptau în cont. Este vorba de Dispensarul Uman, situat în imediata apropriere a Primăriei.
Peste 4 milioane de euro pentru argeșenii răniți și pentru rudele celor care au murit în incendiul de la Colectiv
Miercuri, 18 Mai 2022 13:24
# Cinci argeșeni au supraviețuit după ce au stat săptămâni întregi în spital în urma incendiului # Doi argeșeni și-au pierdut viața în urma tragediei
Final de drum în dosarul Colectiv, după 6 ani și jumătate de la tragedie. Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat pe inculpaţi la un total de 60 de ani de închisoare cu executare, aproape la jumătate faţă de pedepsele cumulate în prima instanţă, care însumau 113 ani de închisoare cu executare. În urma apelului, unii dintre inculpați au primit pedepse chiar mai mici decât perioada în care au așteptat verdictul. S-a făcut dreptate!?
BINGO! Alina Gorghiu s-a transformat în avocata lui Florin Cîțu!
Miercuri, 18 Mai 2022 12:50
Să vezi minune! Șefa PNL Argeș, Alina Gorghiu, s-a transformat în avocata de serviciu a fostului lider liberal, Florin Cîțu. Pesemne că Alinuța retrăiește momentele de maximă intensitate pe care le-a trăit alături de Cîțu în SUA, chiar înainte de a-l uita și a-l trimite la plimbare din fruntea partidului. Mai nou, Cîțu se teme că ar putea pierde președinția Senatului. Slavă Domnului, Alina Gorghiu a declarat public că domnul Cîțu e în siguranță, nu-i sapă nimeni groapa. Deocamdată, spunem noi... Adevărul e că Alina Gorghiu abia a câștigat șefia PNL Argeș, dar o roade grija de Cîțu. Argeșul pe când?
Mai multe articole..
Pagina 215 din 561
«ÎnceputAnterior211212213214215216217218219220UrmătorSfârşit»