Apa potabilă - sistată în zona Eremia Grigorescu din Pitești

Miercuri, 14 Aprilie 2021 10:06

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în municipiul Piteşti, în ziua de joi, 15 aprilie, între orele 9.00 – 16.00. Sunt afectaţi următorii utilizatori din zona Eremia Grigorescu:

 

- blocurile: P1, P2, P3, P4, P5, P6, P7, P7A, P9, P30;

- case str. Trandafirilor;

- bl. ARG1, Coral;

- P.T. 206.

Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuţia de lucrări în cadrul proiectului „Înlocuirea conductei de apă OL DN 150 mm şi a branşamentelor aferente bl. P3 - PT206, str. Eremia Grigorescu, mun. Piteşti, jud. Argeş“.

 

Să le mulțumim lor, dragilor conducători! Argeșul încă NU EXISTĂ!!! pe lista destinațiilor turistice din România

Marţi, 13 Aprilie 2021 22:22

Vineri, Guvernul României a publicat o nouă Hotărâre privind ”propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.”
În aceasta, este limitat numărul turiștilor din stațiunile (montane și de pe litoral) cu pretenții. Surpriză, Argeșul e la liber, deși în clasament îi regăsim pe vecinii noștri din Brașov și chiar din Vâlcea.
Iată articolul cu pricina:

Fără emoții, până acum, la proiectul de restaurare a Muzeului Județean

Marţi, 13 Aprilie 2021 21:41

După eșecul proiectului de reabilitare a Cetății Poenari a urmat și cel al Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer Cumpăna” din Pitești. De nereușita celor două proiecte s-au făcut vinovate firmele care au câștigat licitațiile. Astfel, în două din cele trei proiecte pe cultură ale Consiliului Județean Argeș trebuie reluate din nou procedurile de atribuire a contractelor. Singurul proiect, pe fonduri europene, care a rămas în grafic, în acest moment, este ”Restaurarea Muzeului Județean Argeș”.  Cu toate că și acesta a fost atribuit în urmă cu un an, se pare că termenele nu au fost depășite.

 

Direcția Silvică Argeș - împăduriri și regenerări pe o suprafață de 367 hectare

Marţi, 13 Aprilie 2021 21:24

A început și în acest an campania anuală de împădurire de primavară. Programul lucrărilor de regenerare a pădurilor pentru fondul forestier proprietate publică a statului administrat de RNP – Romsilva, aprobat pentru anul 2021, este de 12.670 ha, din care: 8037 ha regenerări natural și 4633 regenerări artificiale. „În cazul Direcției Silvice Argeș, în fondul forestier proprietate publică a statului aflat în administrare, programul lucrărilor de regenerare a pădurilor pe anul 2021 este de 367 ha, din care: 310 ha regenerări natural și 57 ha regenerări artificiale”, se arată

Cristian Mitrofan: „Obiectivul CAS Argeș este creșterea accesului populației la servicii de calitate”

Marţi, 13 Aprilie 2021 16:30

Asigurările de sănătate reprezintă un instrument financiar care organizează transformarea sumelor colectate din contributiile populației în servicii medicale, în aşa fel încât toate persoanele să aibă acces la servicii de bază, de calitate.

„Considerăm că suntem pe drumul cel bun şi facem o treabă bună”

Activitatea desfăşurată de către Casa de Asigurări de Sănătate Argeş cuprinde o serie de acţiuni menite să asigure echilibrul între sumele alocate sistemului asigurărilor sociale de sănătate, la nivelul judeţului, şi necesarul de fonduri pentru realizarea obiectivelor specifice, având la bază aplicarea strategiei din domeniul sănatăţii, cea prin care se combină creşterea eficienţei sectorului de sănătate cu creșterea graduală a finanțării publice, în vederea

 

Campanie umanitară, la Mioveni: „Venim în casa ta de Paște”

Marţi, 13 Aprilie 2021 15:32

Primăria și Centrul Cultural Mioveni organizează campania umanitară ,,Venim în casa ta de Paște”.
Cei interesaţi sunt aşteptaţi la Centrul Cultural Mioveni, Corp B (sediul de lângă Poliția Locală), de luni până joi, în intervalul orar 9.00-16.00, iar vineri între orele 9.00 – 14.00, cu produse alimentare neperisabile și rechizite școlare. Campania se derulează în perioada 5 - 23 aprilie 2021, ajutoarele urmând a fi distribuite, în pragul Sărbătorilor Pascale, unor familii nevoiaşe aflate în evidenţa Direcției de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei oraşului Mioveni. Informații suplimentare la numărul de telefon: 0348.445.856.

Retailerul grec de jucării Jumbo şi-a dublat vânzările în România, în primele trei luni ale anului

Marţi, 13 Aprilie 2021 10:37

Pieţele din România şi Cipru au înregistrat cele mai mari creşteri în primul trimestru din 2021 pentru re-tailerul grec de jucării Jumbo, magazinele din cele două ţări dublându-şi vânzările în primele trei luni din an faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020. Jumbo a intrat în România în 2013 şi are 14 magazine, dintre care unul și la Pitești.  Pandemia de COVID-19 a influenţat puternic vânzările Jumbo, în contextul în care măsurile diferite din cele patru ţări în care grupul are prezenţă - Grecia, România, Bulgaria şi Cipru au dus inclusiv la închiderea magazinelor. Aproape toate magazinele din Grecia au rămas închise şi în martie 2021, fiind totodată piaţa pe care Jumbo are cea mai puternică prezenţă, cu 52 de magazine. Grupul grec are magazine online doar pentru pieţele din Grecia şi Cipru, astfel că expunerea în faţa schimbărilor impuse de situaţia sanitară este mare, arată zf.ro.

 

Celebra florăreasă Olga Panaete a formulat apel la hotărârea Tribunalului Argeș

Marţi, 13 Aprilie 2021 10:22

# În total patru din cei șapte inculpați vor continua judecata, la Curtea de Apel Pitești
Așa cum am mai scris, s-a lăsat cu condamnări, în primă instanță, în dosarul în care Olga Panaete, cunoscuta  florăreasă din Piteşti, a fost trimisă în judecată, pentru trafic de influență. Olga Panaete a fost acuzată că ar fi cerut şi primit bani pentru presupuse intervenţii pe lângă funcţionari publici în vederea obţinerii permisului de conducere sau pentru obţinerea unui post în instituţii publice. Ea a fost condamnată, în primă instanță, la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare.

Drumul Crucii - refăcut în Topoloveni

Marţi, 13 Aprilie 2021 10:19

Duminica Sfintei Cruci  a fost sărbătorită într-un mod inedit la Topoloveni. În noul parc al orașului s-au sfințit crucea mare din deal și alte 13 troițe ridicate pe drumul spre parc. La eveniment au fost prezenți ambasadorul Republicii Belarus în România, un consilier al IPS Calinic, oficialitățile orașului, numeroși preoți din zonă și mulți localnici
Pe drumul ce duce din centrul orașului până în parcul unde a fost amplasată Sfânta Cruce, au fost ridicate 13 troițe ce adăpostesc cruci vechi, descoperite pe raza orașului Topoloveni, alături de icoanele ce reprezintă cele 14 momente ale drumului parcurs de Mântuitorul nostru Iisus Hristos până la Golgota. Aceste icoane au fost realizate în tehnica mozaic și vitraliu de către meşteri iscusiţi de la Iaşi, sub conducerea domnului pictor bisericesc, Virgil Moraru.

 

Ion Mînzînă, despre ministrul Sănătății: „Vlad Voiculescu trebuie să plece!”

Marţi, 13 Aprilie 2021 10:00

Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș, cere demisia ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

„În mandatul scurt al lui Vlad Voiculescu de ministru al Sănătății am asistat la scene de groază, nedemne de România secolului XXI: pacienți care ard de vii în spitale, bolnavi abia operați evacuați din spital în miez de noapte, oameni care rămân fără oxigen în unități medicale și pier, suferinzi care nu au acces la servicii de sănătate publică și la tratamente vitale, o campanie de vaccinare ineficientă.

PSD a inițiat o moțiune simplă împotriva acestui ministru de-a dreptul sinistru, dar a fost respinsă de coaliția aflată la putere. Vom mai iniția una, pentru că așa nu se mai poate și sunt semnale că și partenerii de guvernare ai lui Vlad Voiculescu s-au săturat de incompetența acestuia!

Cseke Attila a zis ”DA!” propunerilor făcute de Cristian Gentea

Luni, 12 Aprilie 2021 22:49

În cadrul unei vizite de lucru de o zi în județul Argeș, joia trecută, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a avut o întâlnire cu primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, urmată de o vizită pe șantierul Sălii Polivalente din strada Basarabiei. Discuția purtată în timpul întâlnirii, la care au participat prefectul județului Argeș, Emilia Mateescu, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mânzână, administratorul public al municipiului, Lucrețiu Tudor și viceprimarii Gelu Tofan și Mihai Mihăilescu, a avut ca subiecte investițiile pe care Piteștiul dorește să le demareze în viitorul apropiat, cu susținerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin fonduri europene și guvernamentale.

 

Prefectul de Argeș a discutat cu Ministrul Dezvoltării problemele de fond funciar din județ

Luni, 12 Aprilie 2021 22:48

Vizita Ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, de joia trecută, a constituit motivul pentru discutarea, la Prefectura Argeș, a unor probleme legate de exproprierile pentru Autostrada Pitești-Sibiu și altor probleme de fond funciar. În sfârșit, un prefect care are habar de fondul funciar! Emilia Mateescu, prefectul Argeșului: „Am primit vizita Ministrului Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, Cseke Attila, cu care am discutat câteva chestiuni de interes pentru județul nostru.  Am propus o serie de măsuri care vor ajuta la simplificarea procedurilor prin care proprietarii expropriați în cadrul lucrărilor la autostrada Pitești-Sibiu să obțină documentația necesară pentru primirea avizelor de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. De asemenea, i-am comunicat domnului ministru problemele de carte funciară și de funcție publică descoperite în activitatea mea ca prefect”.

Simpozion dedicat ornamentelor de pe construcțiile țărănești, la Muzeul Golești

Luni, 12 Aprilie 2021 22:41

Muzeul Goleşti organizează marţi, 13 aprilie 2021, simpozionul dedicat poveştilor populare din spatele ornamentelor sculptate, crestate sau incizate de pe construcțiile țărănești. „În lumea profundă a satului românesc decoraţiunile, întâlnite peste tot, pe case, pe biserici, pe obiecte de uz casnic, pe costumul popular şi chiar pe unelte, nu aveau doar rostul de a înfrumuseţa aceste obiecte, căci lumea satului românesc avea o profunzime deosebită şi totul era legat de lumea de aici, de cea din ceruri şi de cea de dincolo”, spun organizatorii.

 

Marea handbalistă Narcisa Lecușanu și-a lansat cartea autobiografică la Universitatea din Pitești

Luni, 12 Aprilie 2021 22:38

Una dintre cele mai valoroase handbaliste din istoria sportului românesc și-a lansat, săptămâna trecută, la Universitatea din Pitești cartea autobiografică ”Povestea vieții mele”. Evenimentul s-a desfășurat într-un spațiu inedit, pe terenul bazei sportive a campusului Universităţii. La lansarea autobiografiei au fost prezente personalităţi din lumea sportului, din mediul academic şi din administraţia publică locală şi argeşeană, studenți și copii pasionați de handbal, curioși să afle povestea unui campion.

Simona Bucura-Oprescu: „Îmi doresc ca fiecare dintre noi să putem da copiilor noștri rădăcini și aripi”

Luni, 12 Aprilie 2021 22:26

Deputatul Simona Bucura Oprescu a fost alături de Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, la vizita sa în județul nostru.
Simona Bucura Oprescu, președintele Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților, a transmis argeșenilor următorul mesaj:
“Visul meu este ca, fiecare dintre noi, să putem într-o zi avea o altă viață în comunitate. O viață mai bună în care autoritățile publice din România să ofere servicii publice de calitate. Toți spunem că vrem o țară ca afară. Eu îmi doresc ca fiecare dintre noi să putem da copiilor noștri rădăcini și aripi. Și copiii noștri să rămână aici pentru că au o țară ca afară. Lucrurile acestea nu

 

Ministrul Energiei s-a întâlnit cu șefii de la Dacia și Ford

Luni, 12 Aprilie 2021 22:21

În urmă cu doar câteva zile, Virgil Popescu, Ministrul Energiei, a avut o întâlnire cu șefii de la Dacia și Ford. S-au discutat problemele producătorilor auto în piața actuală, tendințe, provocări, componente eficiente energetic. Virgil Popescu: ”Am avut o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Asociației Constructorilor de Automobile din România - Christophe Dridi – Președinte ACAROM, Mihai Bordeanu – Director General DACIA, Adrian Sandu – Secretar General ACAROM, Cristian Nevzoreanu – Director Comunicare DACIA, Iulian Albu – Director Adjunct Afaceri Publice DACIA, Josephine Payne – Director General FORD Romania și Andreea Radu – Director Afaceri Publice FORD Romania.

Înscrieți copilul la fotbal! Real Bradu Juniori organizează selecții”

Luni, 12 Aprilie 2021 22:18

Real Bradu Juniori organizează înscrieri. Sunt așteptați copii și tineri din următoarele categorii de vârstă: 2005, 2006,2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015. Mai multe detalii la următoarele numere de telefon: 0768.777.246; 0722.347.992; 0723.449.817.

 

Două spitale din Argeș, medaliate de Raed Arafat

Luni, 12 Aprilie 2021 22:13

Spitalul Județean de Urgență Pitești și Spitalul Orășenesc Mioveni au fost medaliate de DSU. Cele două unități medicale din Argeș au primit „Emblema de onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență”, în semn de apreciere și respect pentru eforturile depuse de conducerea instituției și întreg personalul angajat, în lupta continuă pentru salvarea vieților omenești în contextul pandemiei de COVID-19.
Distincția pentru contribuția adusă în combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a fost acordată cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății chiar de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat.

Campania umanitară, la Filarmonica Pitești! “Fă Rai din ce ai...!”

Luni, 12 Aprilie 2021 22:13

Filarmonica Pitești organizează, în această perioadă, campania umanitară denumită “Fă Rai din ce ai...!”. Cei interesați sunt așteptați la Filarmonica Pitești, de luni până joi în intervalul orar 8.00 – 16.00, respectiv vineri între orele 8.00 – 13.00. Doritorii pot sprijini campania cu rechizite, produse alimentare, haine etc. Campania se derulează în perioada 9 aprilie – 23 aprilie 2021. Ajutoarele vor fi distribuite de Paști, unor familii nevoiașe din Pitești. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0248.220.111.

 

Bătălia cărților - concurs de lectură

Luni, 12 Aprilie 2021 22:13

Concursul se derulează în perioada aprilie-septembrie 2021, sub egida Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi va fi organizat în mai multe biblioteci publice din ţară. Finala va avea loc în luna octombrie 2021.
La concurs, pot participa copiii de 11-13 ani şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 14-18 ani care au Permis de intrare la bibliotecă.
Se vor acorda premii pentru:

Se împlinesc 49 de ani de când Ceaușescu a inaugurat Autostrada A1 București-Pitești

Luni, 12 Aprilie 2021 12:44

Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost construită în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Pe 12 aprilie s-au împlinit exact 49 de ani de la inaugurarea tronsonului București-Pitești. În 1964, Nicolae Ceauşescu solicita Direcţiei Generale a Drumurilor găsirea unei soluţii de fluidizare a traficului, dar şi mărirea vitezei de deplasare pe DN 7, între Piteşti şi Bucureşti. Studiul tehnico-economic realizat în 1966 arăta că se impune construcţia unui nou drum între Bucureşti şi Piteşti, oricare altă soluţie prelungind lungimea călătoriei cu 25 de km.

 

Pagina 308 din 562

«ÎnceputAnterior301302303304305306307308309310UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea