Colaboratorii firmei lui ”Brânză”, audiaţi în dosarul Cheresteaua
Luni, 11 Iunie 2018 21:46
După ce au fost audiaţi, ca martori, în dosarul "Cheresteaua", angajaţii Andris SRL, firma lui Ion Andrei - zis „Brânză”, a venit și rândul audierii colaboratorilor acestei societăți. O parte din administratorii firmelor, cu care Andris SRL a avut încheiate diverse contracte, au fost prezenți la termenul din 5 iunie. Este vorba despre Marius Niţu, Ion Ancuţa, Vasile Tudor şi Bogdan Baciu, reprezentanții unor societăți ce au ca obiect de activitate prelucrarea lemnului. Printre martorii s-a aflat și Ion Ancuța vărul inculpatului Ion Andrei, respectiv fratele inculpatului Mircea Ancuța. Acesta și-a menținut ultimele declarații date în fața procurorilor precizând în același timp că din cauza perioadei lungi de timp care a trecut și a problemelor de sănătate nu își mai aduce aminte exact ce a declarat.
Învățătorul acuzat de proxenetism, achitat pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală
Luni, 11 Iunie 2018 21:40
Acuzat de nouă infracțiuni de folosire a prostituției infantile în formă continuată, învățătorul Ion Popescu de la școala din satul Jugur, comuna Poienarii de Muscel, a fost achitat, pe fond, de judecătorul Tribunalului Argeș. Inculpatul a fost trimis în judecată în februarie 2017, sub acuzaţia de folosirea prostituţiei infantile, parte vătămată în acest dosar fiind o minoră. După mai bine de un an de judecată, soluția instanței a fost că „fapta nu este prevazută de legea penală (art. 10 lit. b C.P.P.). Decizia nu este definitivă.
Bebe Ivan – din nou acid!!! Acuze ale edilului la adresa medicilor de la Spitalul Brădet
Luni, 11 Iunie 2018 13:55
În fiecare săptămână, Bebe Ivan, primarul de la Băbana are câte un „meci”. După ce săptămâna trecută, Bebe Ivan s-a luat pe Facebook în gură cu edilul de la Bughea de Jos, acum a avut un comentariu acid la adresa medicilor de la Spitalul de Recuperare Brădet. Conducerea Consiliului Județean Argeș a anunțat demararea proiectului: “Creşterea Eficienţei Energetice a Spitalului de Recuperare Brădet”. CJ Argeș a încheiat contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management și cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020 la nivelul regiunii Sud-Muntenia.
Aproximativ 4800 de candidați din Argeș la Evaluarea Națională
Luni, 11 Iunie 2018 13:52
# Absolvenții claselor a VIII-a intră în focuri
Aproximativ 4800 de candidați încearcă la nivel județului Argeș să promoveze Evaluarea Națională. Va fi un examen dificil pentru elevii, însă tratat cu mare atenție în Argeș – de toată lumea, evaluatori și elevi.
Prima probă a Evaluării Naționale debutează chiar astăzi, 11 iunie, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română. Apoi, pe 13 iunie, se va desfăşura proba scrisă la Matematică, iar pe 14 iunie va avea loc proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Probele încep la ora 09.00 şi durează două ore. Pe perioada susţinerii examenului, în afara membrilor comisiilor şi candidaţilor, nimeni nu va mai avea acces în şcoli.
Angajarea lui Bogdan Gorunescu în Administrația Bazinală Argeș Vedea a ajuns în atenția ministrului Apelor și Pădurilor
Luni, 11 Iunie 2018 13:28
Deputatul de Argeş Ionuț Moșteanu (USR) a formulat o întrebare adresată lui Ioan Deneș, ministrul Apelor și pădurilor, solicitând clarificări privind suspiciuni de angajări ilegale la Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea. Deputatul susține că mai mulți cetățeni i-au semnalat că lui Bogdan Gorunescu i se deleagă sarcini de director la ABAAV, pe baza unui concurs în care nu au fost respectate prevederile legale. Bogdan Gorunescu (foto sus) este angajat inginer la Departamentul Managementului Resurselor de Apă – Serviciul Avize Autorizații pe baza unui
Continuă războiul în instanță între Consiliul Județean Argeș și un operator de transport
Luni, 11 Iunie 2018 13:26
Pe 31 august 2017, printr-o hotărâre de Consiliu Județean, au fost introduse 11 trasee noi județene și au fost semnate protocoalele de colaborare între CJ Argeș şi operatori de transport acreditaţi, ce urmau să asigure transportul pe rutele din zona metropolitană Pitești. Pentru aceste trasee au fost organizate licitații în octombrie 2017, mai multe firme contestând câștigătorii. Este și cazul societății SC P&G Kraft Spedition SRL - reprezentată prin administrator Melania Corina Titu. Firma de transport a atacat în instanță, la Tribunalul Argeș,
Dovezi! Președintele CJ Argeș, prins cu o nouă minciună!
Luni, 04 Iunie 2018 22:56
# Dan Manu a sesizat Ministerul Afacerilor Interne ca să vină în control la Evidența Persoanelor Argeș # Ce spunea președintele CJ Argeș, Dan Manu, în momentul controlului din 2017: „Noi nu am cerut ajutorul de la nimeni”
Imaginea președintelui CJ Argeș, dr. Dan Manu, este din ce în ce mai șifonată! Spunem acest lucru deoarece au apărut mai multe documente oficiale care îi contrazic, în totalitate, declarațiile. De curând, Dan Manu a fost acuzat că l-a filat pe Viorel Badea, fostul director de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor Argeş, semnând un document în care recunoaște, în mod indirect, că a urmărit o persoană.
Jurnalistul Spiridon Voinescu, lansare de carte plină de emoție: „Oamenii mari trăiesc şi după moarte”
Luni, 04 Iunie 2018 22:50
Jurnalistul Spiridon Voinescu a lansat un volum dedicat comunei Călinești, o lucrare începută de tatăl său, juristul și memorialistul Silvestru Voinescu, regretatul om de cultură care a condus Biblioteca Județeană Argeș vreme de o jumătate de secol. Manuscrisul lucrării ”Comuna tradițională Călinești (Satele Turculești, Valea Călinești, Vițichești) – Consemnări și documente monografice” a ajuns la Muzeul Golești care s-a îngrijit pentru ca acest volum de o valoare istorică, culturală și socială de excepție, semnat de Silvestru și Spiridon Voinescu, să vadă lumina tiparului.
Cinci mașini ale proxeneților din Curtea de Argeș urmează a fi scoase la licitație
Luni, 04 Iunie 2018 22:47
# Cel mai scump autoturism din cele cinci este un Porsche Panamera, cu o valoare de circa 36.000 euro # Procurorii cer în instanță valorificarea bunurilor sechestrate a altor 15 suspecți de proxenetism # Doar doi dintre cei 24 de suspecți au încheiat acord de recunoaștere a vinovăției
După aproape un an de la perchezițiile și primele rețineri din dosarul proxeneților de la Curtea de Argeș nu a fost trimis în judecată nici un inculpat, dar cercetările procurorilor se apropie de final. Doi dintre cei 24 de suspecți de proxenetism din Curtea de Argeș sau din localitățile limitrofe au încheiat acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii.
Un nou dosar de proxenetism! Argeșeni, patroni de bordeluri în Anglia
Luni, 04 Iunie 2018 22:45
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, sub coordonarea DIICOT, au desfășurat, săptămâna trecută, 15 percheziții domiciliare, la locuințele membrilor unei grupări infracționale, bănuiți de proxenetism. În Argeș s-au desfășurat percheziții în Leordeni și Pitești. Este a patra acţiune de amploare a poliţiştilor, în ultimii ani, în privința cazurilor de proxenetism, fiind aduse în spatele gratiilor tot atâtea grupuri de proxeneţi. Reamintim că au fost destructurate reţele importante care acţionau în zonele Câmpulung, Curtea de Argeş şi Piteşti.
Pădurea lui Nicolae Ivănescu, scoasă la vânzare de executori
Luni, 04 Iunie 2018 22:43
# Este vorba despre o parte din Pădurea Trivale, suprafață ce a fost cumpărată de Ivănescu de la Ileana Brătianu
Executorii scot la vânzare, prin licitație publică, 7,14 hectare de pădure, suprafață ce aparține omului de afaceri Nicolae Ivănescu. Conform publicației de vânzare a BEJ Marius Gabriel Paraschivescu, pădurea respectivă este situată în Pitești, Tarlaua 36, Parcela 611. Cu alte cuvinte, este vorba despre restul de pădure care i-a rămas magnatului Ivănescu din tranzacția încheiată cu Ileana Brătianu, iar mai apoi cu mai multe firme ale unor evrei. De asemenea, pentru cele 32,8 ha cumpărate de Ivănescu de la moștenitoarea Brătienilor, suprafață din care face parte și
Premieră în Argeș! Primarii se ceartă pe… gunoi
Luni, 04 Iunie 2018 22:41
Competiția bat-o vina! Primarii argeșeni se întrec în recorduri naționale cu privire la cantitatea de material reciclabil colectat. Bebe Ivan, primarul din Băbana, a provocat nemulțumirea colegilor săi din Bughea de Jos după ce a anunțat pe o rețea de socializare recordul la strâns de gunoi: „5.500 kg reciclabile strânse ieri în Băbana, record național! Mulțumesc tuturor pentru implicare!”, a scris edilul pe Facebook.
Reacția nu s-a lăsat prea mult așteptată. Viceprimarul din Bughea de Jos, Bogdan Oancea, a încercat să îi demonstreze lui Bebe Ivan că „1 e mai mare ca 2”, iar de aici replicile au devenit „savuroase”.
Vizită la Spitalul de la Mioveni! Specialiștii dau asigurări: „Aici va fi imposibilă dezvoltarea infecţiilor intraspitaliceşti”
Luni, 04 Iunie 2018 22:30
Stadiul lucrărilor la noul spital Sfântul Spiridon din Mioveni avansează de la o lună la alta. Lucrările la viitorul spital de la Mioveni au început la sfârşitul lui martie 2016 și vor fi gata la începutul lui 2019. Faptul că lucrările sunt în grafic, a fost și concluzia primarului Ion Georgescu, în cadrul unei vizite desfășurate la spital în prezența jurnaliștilor argeșeni și a consilierilor locali.
„Un incident poate avea loc pe tot timpul anului. CNAIR trebuie să ia măsuri”
Luni, 04 Iunie 2018 22:25
# Spune Dumitru Grecu (foto) despre accidentul de pe Transfăgărășan # Ion Sănduloiu: „Deschiderea Transfăgărășanului în iunie este ceva fezabil”
Deschiderea Transfăgărășanului la 1 iulie a creat multe nemulțumiri din partea turiștilor, dar și a agenților de turism care își desfășoară activitatea în zonă. Deși Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a montat o barieră la km 108, spre sfârșitul lunii mai, turiștii au rupt bariera și au ignorat indicatoarele rutiere, dar şi avertizările emise de autorităţi, mergând cu autoturismele pe sectorul de drum închis. Drept urmare, două maşini au fost surprinse de o cădere masivă de pietre, pe Transfăgărășan, fiind distruse aproape complet.
Curtea de Argeș are medic oncolog după o pauză de cinci ani
Luni, 04 Iunie 2018 22:22
# O tânără de 30 de ani a venit tocmai de la Oradea pentru a lucra în Argeș
Medicii tineri dau o mână de ajutor bolnavilor din provincie. Mulţi dintre rezidenţi s-au hotărât să nu părăsească ţara și muncesc în oraşe mai mici. La Curtea de Argeş, de exemplu, de la începutul anului s-au angajat 17 medici tineri. În acest fel, după mai bine de cinci ani, oraşul are, în sfârşit, un specialist oncolog. Situația reprezintă o gură de oxigen și pentru bolnavi, cei care erau nevoiți să facă naveta la 50 de kilometri distanță.
„Am fost impresionată de zâmbetul copiilor, vă rog să aveți în continuare grijă de ei”
Luni, 04 Iunie 2018 14:30
# A declarat ministrul Sorina Pintea în urma vizitei de la Spitalul de Pediatrie
Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, ministrul Sănătății, Sorina Pintea a participat la conferința națională medicală organizată de Consiliul Județean Argeș. Cu prilejul acestei ocazii, ministrul Sănătății a efectuat o vizită și la Spitalul de Pediatrie Pitești, unde a fost pus în funcțiune aparatul de înaltă performanță CT (Computer Tomograf) și unde s-a inaugurat Secția de Recuperare, secție ce a fost renovată în întregime.
S-a realizat prima investigație la computerul tomograf de la Spitalul de Pediatrie
Luni, 04 Iunie 2018 13:32
Computerul Tomograf de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti este funcţional. Pe 25 mai s-a acordat autorizația de punere în funcționare, iar la două zile distanță, pe 27 mai, a avut loc și prima investigație la noul aparat. Un tânăr de 17 ani a beneficiat de o tomografie după ce a căzut cu bicicleta. „În momentul de față se pot efectua tomografii în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală. Prima investigație a avut loc pe 27 mai. Un pacient cu un traumatism policontuzionat prin cădere de pe bicicletă a necesitat această investigație la indicația medicului specialist neurolog”, ne-a precizat directorul medical al Spitalul de Pediatrie și purtător de cuvânt al instituției, dr Adina Enescu.
Militarii și poliţiştii pot folosi suma pentru chirie şi la plata ratelor
Luni, 04 Iunie 2018 13:31
Proiectul care modifică Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului şi Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, stabileşte, în noua sa formă, că polițiştii şi cadrele militare care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe, beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului.
LEXFORD CASTEL - parteneriat de succes. Instituția manageriată de Cătălin Gherzan, alături de copiii cu probleme de autism
Luni, 04 Iunie 2018 13:26
Copiii cu nevoi speciale care sunt înscriși în centrele din subordinea Asociației Autism, Terapie, Sport şi Arte Argeş au alături prieteni de nădejde. Conducerea unei școli particulare din Pitești a pus la punct un program menit să ofere o raza de bucurie acestor micuți.
Mai exact, acțiunea a avut loc în cadrul Lexford Castel, instituție de prestigiu în învățământul argeșean, manageriată de Cătălin Gherzan. În acest fel, reprezentanți ai Asociației Autism, Terapie, Sport şi Arte Argeş au venit la Lexford Castel, aici unde le-au vorbit copiilor și unde i-au ajutat pe aceștia să realizeze diferite desene.
Argeșenii pot merge pe litoral prin Programul "Litoralul pentru toți"
Luni, 04 Iunie 2018 13:21
# Doar până pe 14 iunie, la mare, cu prețuri cuprinse între 159 și 605 lei
Programul "Litoralul pentru toţi" se află în plină desfășurare. Așadar, turiştii pot beneficia de cazare la mare plătind între 159 şi 605 de lei pentru o săptămână de cazare până pe 14 iunie 2018.
Tarifele maximale propuse pentru oferta specială de şase nopţi de cazare pentru o persoană, la hotelurile din zona Mamaia - Constanţa - Eforie, sunt:
Un reputat dirijor argentinian a făcut spectacol la Filarmonica Pitești
Luni, 04 Iunie 2018 13:17
# Maestrul Jose Maria Ulla: „Publicul a fost extraordinar... Mă simt și eu român”
Filarmonica Pitești este cunoscută pentru diversitatea dirijorilor, interpreţilor instrumentişti sau vocali care urcă pe scena sa, căutând în permanență un element de noutate prin care să-și surprindă publicul. De curând a a luat parte alături de orchestra filarmonicii Pitești soprana Soyung Yu din Coreea de Sud, iar săptămâna trecută a evoluat, pentru prima dată la Pitești, dirijorul argentinian Jose Maria Ulla. La eveniment a participat și ambasadorul Argentinei la București, Excelența Sa domnul Felipe Guillermo Alvarez de Toledo. Concertul Filarmonicii Pitești a fost realizat cu sprijinul Ministerului de Externe al Argentinei.
Mai multe articole..
- Scoaterea din fond forestier și PUZ-ul amână realizarea pârtiei de schi de la Molivișu
- Șofer de la Serviciul de Ambulanță Argeș, prins băut la volan în timp ce revenea de la o intervenție
- Deputatul PSD - din nou în atenţie! Cătălin Rădulescu a mers la Parchetul General pentru audieri
- Centrul de Copii şi Juniori ”Leonte Ianovschi” s-a redeschis!
Pagina 430 din 569
«ÎnceputAnterior421422423424425426427428429430UrmătorSfârşit»