Localnicii din Bălilești mai au de așteptat până încep lucrările de alimentare cu apă și canalizare
Luni, 25 Septembrie 2017 13:15
# Firma unui fost senator dar și câteva firme de construcții din Argeș nu renunță la miliardele puse la bătaie aici
Localnicii din Bălilești s-au bucurat nespus, în primăvară, aflând că, în curând, vor începe lucrările de alimentare cu apă dar și cele de canalizare în cadrul unui proiect major, cu finanțare asigurată, proiect ce depășește suma de 20 miliarde lei vechi. Zis și făcut, autoritatea contractantă – primăria comunei – a scos, în februarie curent, la licitație lucrarea, pe portalul electronic.
Statul român cheltuie bani pentru promovarea Universității private Constantin Brâncoveanu!
Luni, 18 Septembrie 2017 23:59
# Elevii de nota 10 din Argeș au fost premiați de autoritățile județene la o universitate particulară
Excelența în județul Argeș nu a fost premiată, cu bani proveniți de la Guvernul României, la Prefectură, nici la Consiliul Județean sau Inspectoratul Școlar Județean, ci la o universitate privată, respectiv Universitatea „Constantin Brâncoveanu”. Ministerul Educaţiei Naţionale i-a recompensat cu premii în bani pe elevii care au reuşit să obţină 10 pe linie la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureatul din acest an. Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a ales ca festivitatea de premiere a elevilor de 10 din Argeș să se desfășoare la o universitate privată, deși în alte județe din țară, pentru acest eveniment, au fost alese instituții publice.
Pe 7 septembrie, Universitatea Constantin Brâncoveanu din Pitești a găzduit întâlnirea de lucru a Inspectoratului Școlar Județean Argeș cu directorii instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat și particulare din Argeș, precum și premierea celor mai buni elevi argeșeni de la examenele naţionale din acest an.
Florin Frătică, fostul primar din Bradu – număr record de dosare la instanțele argeșene
Luni, 18 Septembrie 2017 23:59
# 13 dosare la Tribunalul Argeș și Curtea de Apel Pitești, doar pentru că a fost dat afară din Primărie
Fostul număr 1 al Primăriei Bradu, Florin Frătică, nu se lasă. Și, cum nu mai poate rămâne primul om al comunei, iată că a mai găsit o nișă. Este pe primul loc în calitate de... reclamant! Nouă dosare la Tribunalul Argeș și patru dosare la Curtea de Apel Pitești îl au pe celebrul Frătică la rubrica ”reclamant”. În toate acestea, reclamați sunt Consiliul Local Bradu, consilierii locali PSD (care au fost de acord cu ușuirea sa din instituție), secretara Eleonora Chiran. Cea din urmă ”se bucură” de o atenție specială din partea lui Dragomir Florin Frătică, acesta instrumentându-i și o plângere penală. Pentru aceleași motive.
Primăria Albeștii de Muscel l-a dat în judecată pe fostul primar, Ion Năftănăilă
Luni, 18 Septembrie 2017 23:54
# Actualul primar, deși e reclamant în dosar, îi ia apărarea fostului edil
Continuă necazurile pentru fostul primar de la Albeștii de Muscel. După ce, la sfârşitul lunii aprilie 2015, Ion Năftănăilă a fost înștiințat că a pierdut fotoliul de edil al comunei, după ce a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru deturnare de fonduri europene, în aprilie 2017 acesta a fost dat în judecată de Primăria Albeștii de Muscel prin actualul primar, Cătălin Manta.
După ce PIC a picat, SUCCES își dovedește... insuccesul!
Luni, 18 Septembrie 2017 23:51
# Casa de Insolvenţă Transilvania vinde hypermarketul Succes # Defunctul PIC are de recuperat, de la SUCCES, 18 miliarde de lei vechi!
În anul 2014, creditorii PIC SA, firmă deţinută de oamenii de afaceri Ilie şi Cornel Penescu, au aprobat în unanimitate contractul de tranzacţie încheiat între PIC SA, Succes Nic Com SRL, firma lui Sarcină care luase cu chirie spaţiul, şi GTPD SA, privind transferul dreptului de proprietate asupra activului Hypermarket PIC Piteşti. În cele din urmă hypermarketul a început să existe în Piteşti cu denumirea "Succes", proprietate a GTPD SRL, una dintre companiile din grupul Succes Nic Com. După un an de zile de la deschidere şi reţeaua Succes şi-a închis magazinele.
Zâmbete şi multe emoţii - începerea noului an şcolar la Lexford Castel
Luni, 18 Septembrie 2017 23:39
A sunat din nou clopoţelul! Zâmbete multe, reîntâlnire cu colegii de clasă, bucurie și entuziasm - așa a debutat noul an școlar la Lexford Castel. Lexford Castel este o unitate de învățământ privată din Piteşti, acreditată, care oferă servicii de înaltă clasă pentru copii, începând cu cei de grădiniţă, de la grupa mini, și continuând cu cei din învățământul primar.
Pe 11 septembrie, părinți și copii, împreună cu cadrele didactice, au pășit în sălile de clasă amenajate cu grijă și cu multă dăruire. Atât copiii de doi ani, cât şi cei aflaţi în clasa a IV au venit la şcoală cu zâmbetul pe buze şi s-au reîntâlnit sau, după caz, au luat contact pentru prima dată cu învăţătorii lor preferaţi. O sută de copii de la Lexford Castel şi-au reluat locurile în bănci în noul an şcolar 2017-2018.
„Pentru mine, școala reprezintă prioritatea acestui mandat”
Luni, 18 Septembrie 2017 23:33
# Declară Mihai Nicolae Rachieru, primarul comunei Budeasa # Președintele C.J. Argeș, Dan Manu, prezență selectivă la deschiderea noului an școlar
În prima zi a noului an școlar 2017-2018, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a fost alături de copiii din comunele Davidești și Budeasa, împreună cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Argeș și ai administrațiilor locale - primarul comunei Davidești, Sandu Ion, și primarul comunei Budeasa, Nicolae Rachieru. Astfel, în noul an școlar, școlarii și preșcolarii din cele două comune argeșene vor descoperi tainele învățăturii în unități școlare noi și moderne.
Piteștiul a obținut 37,75 milioane de euro pentru dezvoltarea urbană
Luni, 18 Septembrie 2017 23:23
# Municipiul Pitești s-a clasat pe locul doi în regiunea Sud Muntenia ca alocări financiare
Veste bună pentru administrația locală! Primăria Piteşti va beneficia de circa 37,75 milioane euro, fonduri nerambursabile. Municipiile reședință de județ din Sud Muntenia și-au stabilit obiectivele de investiții, pe care le vor derula cu ajutorul fondurilor nerambursabile alocate prin Axa prioritară 4 „Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile” din cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 - 2020!
Constructorii unui bloc din zona Frații Golești, amendați de două ori de Primăria Pitești
Luni, 18 Septembrie 2017 23:21
# În Pitești se construiește haotic și fără autorizații # Viceprimarul Sorin Apostoliceanu: „Le facem dosar penal!”
În Pitești încă se construiește haotic și chiar fără autorizații emise de Primărie. Este și cazul unei construcții ce se găsește pe strada Frații Golești, care se ridică văzând cu ochii în fiecare zi, dar fără ca beneficiarul să dețină autorizație de construire emisă de la Primăria Pitești. Așa se face că reprezentanții Primăriei Pitești, la sesizarea oamenilor din zonă, au controlat construcția și au aflat, spre stupefacția lor, că aceasta se realizează fără autorizație.
Lactag vinde tot… de la case de marcat la camere frigorifice
Luni, 18 Septembrie 2017 13:28
# Au fost scoase la vânzare peste 300 de bunuri mobile ce aparțin firmei Lactag
Recent, producătorul de lactate și mezeluri Lactag, cu sediul în Costești, a scos la vânzare fabrica de mezeluri „Pe Gustate”, pe care compania o deține din 2013. În afară de această fabrică, pe site-ul Casei de Insolvență Transilvania se vând și mai multe pachete de bunuri ce aparțin firmei Lactag S.A, al cărei manager este omul de afaceri Adriean Asan.
Deficit de patru clase de a IX-a la nivelul Piteștiului
Luni, 18 Septembrie 2017 13:24
Cu câteva săptămâni înainte de începerea noului an școlar, inspectorul școlar general, Dumitru Tudosoiu, atrăgea atenția asupra faptului că există posibilitatea în Argeș ca mai mulți profesori să intre în șomaj ca urmare a deficitului de clase de a IX-a. În cele din urmă reprezentanții ISJ Argeș au rezolvat această situație și nu a mai existat nicio problemă cu încadrarea profesorilor.
După a doua etapă de admitere la liceu, în Argeș a mai existat doar un deficit de patru clase de a IX-a, toate la nivelul Piteștiului, deși inițial s-a vehiculat că noul an școlar va debuta cu zece clase mai puțin față de anul trecut.
Șoferii pot să rămână fără carnet și dacă nu achită amenda în 30 de zile
Luni, 18 Septembrie 2017 13:23
Un șofer va avea permisul suspendat în cazul în care nu achită amenzile auto în termen de 30 de zile, potrivit unui proiect de lege pentru Codul Rutier. Numeroase amenzi de circulație rămân neplătite și se prescriu după termenul legal de 5 ani, ca urmare a faptului că în prezent nu există sancțiuni împotriva șoferilor care au încălcat legislația.
De curând, în Parlament a fost depusă o propunere legislativă care, în cazul în care va fi adoptată, va determina practic șoferii să achite la timp amenzile pe care le primesc. Șoferii ar putea rămâne fără permis dacă nu achită amenzile în termen de 30 de zile, prevede o propunere legislativă pentru completarea art. 103 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, depusă la Parlament de deputatul PSD Mihai Weber.
Campanie de informare, prevenţie şi depistare precoce a cancerului de sân şi a celui de col uterin
Luni, 18 Septembrie 2017 13:20
# Caravana „Diagnostic Mobil – Sân şi Col Uterin”, la Mioveni
Fundaţia Renaşterea, în parteneriat cu Roche România, cu sprijinul Primăriei oraşului Mioveni organizează, în luna septembrie 2017, o campanie de informare, prevenţie şi depistare precoce a cancerului de sân şi a celui de col uterin.
Campania are ca obiectiv realizarea gratuită de mamografii, recomandate femeilor care au împlinit vârsta de 40 de ani, şi teste Babeş-Papanicolau, recomandate femeilor care au împlinit vârsta de 18 ani.
Nicolae Dumitrescu, directorul ISCTR Argeș, izbucnește: „Cei care trebuie să organizeze transportul sunt tâmpiţi!”
Luni, 11 Septembrie 2017 23:29
# „Eu lucrez de 15 ani în control și am pretenția că știu bine ce vorbesc. Dacă dorește cineva să mă schimbe, nu am nicio teamă” # Directorul ISCTR atrage atenția și asupra altui aspect: „Am constatat că deja au început să apară denivelări în suprastructură pe DN 73… La anul, vom avea din nou probleme acolo!” # „Suntem o rușine! Avem în întreg județul un singur amplasament de cântărire”
Am stat de vorbă, din nou, cu directorul Nicolae Dumitrescu de la ISCTR pentru a explica declarațiile făcute legate de transportul public după ce Publitransul nu va mai efectua curse în afara granițelor municipiului Pitești, mai ales că acestea s-au întors împotriva sa. Mai mult, acesta a făcut mai multe referiri și la alte probleme privind transportul rutier din județul Argeș.
Directorul ISCTR, Nicolae Dumitrescu s-a autodenunțat: „Vă garantăm, domnule primar, că nu vom institui controale”
Luni, 11 Septembrie 2017 23:26
# Dan Manu, președintele CJ Argeș: „Îl rog pe dl director să respecte legea”
În Argeș, continuă scandalul privind transportul public în zona metropolitană a Piteștiului. Totul a pornit de la semnarea noului contract de servicii publice, intrat în vigoare pe 1 septembrie, încheiat între Primăria Pitești și operatorul intern Publitrans, care este în conformitate cu cel agreat de Comisia Europeană fiind esențial în accesarea de fonduri europene. Doar că după semnarea acestui nou contract, Primăria Pitești, prin operatorul intern, nu mai poate să efectueze curse decât pe raza administrativ teritorială a municipiului. În acest mod nu se mai pot efectua curse pe teritoriul localităților limitrofe.
ANAF cere falimentul societății lui Constantin Scarlat - CNCD
Luni, 11 Septembrie 2017 23:20
# „Debitoarea CNCD figurează cu obligații fiscale realizate după data deschiderii procedurii insolvenței în sumă totală de 601.419 lei # „Solicităm instanței de judecată să dispună trecerea la procedura falimentului, cu consecința ridicării dreptului de administrare a debitoarei” se arată în sesizarea depusă în dosar, la Tribunalul Specializat Argeș, de AJFP Argeș, sub semnătura directorului Petre Cojocaru.
Primii bani europeni din actuala sesiune ajung în Argeș, la Topoloveni
Luni, 11 Septembrie 2017 23:16
# Parc de 2,5 hectare cu panoramă spectaculoasă, zonă de picnic și toalete
Bani nerambursabili, atrași, la Topoloveni, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, pentru îmbunătățirea mediului urban. Contractul de finanțare a fost semnat joi, 7 septembrie, de primarul orașului, Gheorghiță Boțârcă, împreună cu directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dr. ing. Liviu Mușat și vizează proiectul ”Înființare parc nou în orașul Topoloveni”. Importanța acordată evenimentului a fost întărită de prezența unei delegații a Consiliului Județean Argeș, condusă de președintele instituției, Dan Manu.
Șase martori citați în procesul învățătorului Ion Popescu. Acesta a fost trimis în judecată pentru folosirea prostituției infantile
Luni, 11 Septembrie 2017 23:15
Pe 19 septembrie va avea loc la Tribunalul Argeș un nou termen al dosarului în care profesorul Ion Popescu este trimis în judecată pentru folosirea prostituției infantile. Șase martori au fost citați de instanță la viitorul termen.
La începutul lunii octombrie 2016, procurorii DIICOT Piteşti au efectuat mai multe descinderi în municipiul Câmpulung. Mai mulți bărbaţi şi o elevă de 17 ani au fost duşi la audieri, acuzele fiind foarte grave: trafic de minore, act sexual cu minore şi pornografie infantilă. În urma cercetărilor douăzeci de eleve minore, unele de 12 sau 13 ani, ar fi fost în acest fel traficate, timp de mai bine de un an.
Ziua Comunei Lunca Corbului a ajuns la cea de-a X-a ediție!
Luni, 11 Septembrie 2017 12:10
# Eveniment de anvergură, de Sfântă Măria Mică, dublat de inaugurarea unui pod în localitate # Recitaluri de excepție: Ionuț și Doinița Dolănescu, Alin Oprea (Talisman), Vali Vijelie, Julia Jianu, Fornația Record.
Sute de oameni au sărbătorit, alături de autoritățile locale, ziua comunei, vinerea trecută, pe data de 8 septembrie, de Sfântă Măria Mică. Lunca Corbului a îmbrăcat straie de sărbătoare cu prilejul zilei comunei, eveniment ce a adunat sute de oameni, atât din localitate, dar şi din întreg judeţul.
Primarul din Valea Iașului, pârât la DNA de propriul viceprimar!
Luni, 04 Septembrie 2017 12:44
# Acuzații grave puse pe hârtie: luare de mită, fals și uz de fals – sunt numai unele dintre acestea!
S-a întâmplat în urmă cu câțiva ani. Mai exact, așa cum rezultă din înscrisurile DNA – Serviciul Teritorial Pitești, cercetarea penală a început în 2010, formându-se, astfel, Dosarul penal nr. 67/P/2010. Primarul comunei Valea Iașului, Nicolae Barbu, a fost cercetat, în acest dosar, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, fals intelectual și uz de fals. Acuzații grave, care, dacă s-ar fi dovedit fondate, s-ar fi lăsat cu ani grei de închisoare.
Denunț plecat de la viceprimarul în funcție al comunei, Marian Olărescu.
Plângerea la DNA a fost făcută, așa cum a aflat, ulterior, edilul șef al localității, de propriul viceprimar. Marian Olărescu făcea, la nivelul anului 2010, echipă cu Nicolae Barbu la nivel de vârf al administrației publice locale. Doar că viceprimarul nu este primar, nu se bucură de atenția publicului decât într-un plan secundar. Așa că, mânat de sentimente aproape umane, sperând, probabil, din tot sufletul să
Clienții nu dau buzna la licitații după autobuzele CNCD, scoase la vânzare în dosarul de insolvență
Luni, 04 Septembrie 2017 12:40
# Autobuzele penale ale lui Pendiuc, greu de vândut # Constantin Scarlat și Gheorghe Văsâi printre creditorii CNCD # Deși preţul de vânzare pentru un autobuz este de 36.000 EURO, fără TVA, au existat clienți care au oferit mult sub prețul cerut, iar ofertele acestora au fost refuzate de creditori # Pe 7 septembrie reîncepe judecarea procesului în dosarul Publitrans
Tribunalul Specializat Argeş a admis, în decembrie 2014, cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă în formă generală a debitoarei CNCD, intrată în colaps după izbucnirea scandalului privind transportul public local de călători, scandal în care, este implicat și directorul societății, Constantin Scarlat, alături de fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc. Până în prezent, administratorul judiciar al CNCD, S.P. Bio Consult S.P.R.L, prin asociat Oprea – Barac Ionel, a organizat mai multe licitații pentru vânzarea bunurilor mobile aflate în patrimoniul societății.
Mai multe articole..
- Dacia vrea să se dezvolte, oficialii însă îi trag frâna. Statul român ar putea anula licitația autostrăzii Pitești-Sibiu
- „Domnul Manu știe foarte bine cine e Radu Daniel. E doar o coincidență de nume între colegul său de studenție și un judecător”
- Continuă procedura de insolvență pentru două firme importante de pază din Argeș
- RAR avertizează: Jumătate dintre autovehiculele care circulă în Argeș au probleme tehnice sau legate de documente!
Pagina 447 din 569
«ÎnceputAnterior441442443444445446447448449450UrmătorSfârşit»