Trei, Doamne, și toți... șase! Trei prieteni se bat pentru o primărie importantă din Argeș

 

# Prietenie cu scandal: unul din aceștia l-a reclamat pe altul la ANI

Pe-un picior de plai,/Pe-o gură de rai,/Iată vin în cale,/Se cobor la vale,/Trei turme de miei,/Cu trei ciobănei./Unu-i moldovan,/Unu-i ungurean/Şi unu-i vrâncean./Iar cel ungurean/Şi cu ce-l vrâncean,/Mări, se vorbiră,/Ei se sfătuiră/Pe l-apus de soare/Ca să mi-l omoare/Pe cel moldovan,/Că-i mai ortoman/Ş-are oi mai multe,/Mândre şi cornute… Dacă era ca în Miorița, era ceva mai bine, căpăta niște sensuri. Nu, acum încearcă, cei trei ciobănei, să se omoare unul pe altul, în toate combinațiile posibile. Sperăm să nu fie vai și amar de oile lor....

 

E vorba de foștii colegi, Ion Georgescu, Aurel Costache și Argentina Culcuș. Nici unul nu renunță la fotoliul din Cabinetul 1 de la Primărie. Pe vremuri, când Ion Georgescu era primar, Aurel Costache era viceprimar și Argentina Culcuș era directoarea Casei de Cultură din localitate. Mult timp au mers lucrurile bine în acel trio. Poate chiar prea bine. Însă s-au stricat, iar Miorița a devenit, la Mioveni, o telenovelă. Argentina l-a reclamat la ANI pe Aurel Costache. S-a dovedit că degeaba. Argentina a părăsit funcția de director, funcție care, ulterior, a fost ocupată de Alin Călinescu, un om capabil, credincios însă lui Ion Georgescu.

 

După scandalul cu arestarea lui Georgescu, prietenii din PSD l-au eliminat pe acesta din partid. Următoarea mutare: înscrierea în cursă a lui Alin Călinescu, pe listele PNL. Călinescu va fi susținut, la greu, în campanie, de Ion Georgescu. Un alt pol de putere s-a creat la PSD, pentru a acoperi golurile rămase. Și PSD-ul contraatacă destul de tare, cu Aurel Costache pentru funcția de primar, echipa acestuia fiind completată de actualul viceprimar, Ciprian Țurlea, și de directorul celei mai mari firme a Consiliului Local, Nicolae Tudose.

O echipă de temut, într-adevăr. A rămas Argentina Culcuș, care se pozează, însă, având în spate sigla AUR. După ce a înfrânt mai la toate partidele, ultimele fiind PNL și PAM. Probabil că fără șanse pentru un număr cu două cifre. Putea să se pozeze și cu aur adevărat, că tot degeaba. Lupta se va duce între echipele PSD și PNL și va fi cu armele la vedere!...

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea