Conducerea CJ Argeş e sceptică în privinţa proiectul Molivişu!
Miercuri, 02 Iulie 2014 19:48
# Florin Tecău, despre realizarea viitoarei pârtii de schi: “Sunt multe semne de întrebare”. Finalizarea proiectului Molivişu, pe care, la începutul lunii, autorităţile îl dădeau ca sigur, e pusă în pericol. Consiliile locale de la Brăduleţ, Arefu şi Cicăneşti, pe teritoriul cărora ar urma să fie construită staţiunea, nu au alocat nici până acum contribuţia financiară ce le revine, iar de vină par a fi şi unele datorii despre care nu s-a ştiut până săptămâna trecută.
Monografia comunei, în fază de intenţie de vreo 12 ani
Miercuri, 02 Iulie 2014 19:39
# Primarul din Micești, Dumitru Voicu, finalizează... doar dacă are echipă bună. # Dumitru Voicu: ”Cea mai costisitoare ofertă am primit-o de la nişte… nehaliţi, în urmă cu câţiva ani: 700-800 de milioane lei vechi”. Edilul şef de la Miceşti ar vrea ca în octombrie, de Ziua Comunei, să lanseze monografia localităţii pe care o păstoreşte din 1992. Un termen destul de oprimist, după cum însuşi primarul recunoaşte, căci, până la această oră, Consiliul Local
Scandalul șanțurilor săpate de rromii din Costești se întoarce asupra acestora
Miercuri, 02 Iulie 2014 19:34
# Rromii au fost reclamați, la Tribunalul București, de Direcția Finanțelor. Povestea veche, cu șanțurile săpate de rromii din Costești la un ordin – cumva verbal – al lui Constantin Nicolescu, este deja arhicunoscută. Nu vom insista asupra acesteia, mai ales că instanțele au început să priceapă că a fost vorba numai de o forțare.
Zilele oraşului Mioveni au scos din casă zeci de mii de cetăţeni
Miercuri, 02 Iulie 2014 19:27
Timp de 10 zile cetăţenii oraşului Mioveni, de la cel mai mic până la cel mai mare, au participat la numeroasele acţiuni organizate de administraţia locală cu prilejul aniversării a 529 de ani de atestare documentară şi 25 de ani de când comuna Colibaşi a devenit oraş. Competiţii sportive pentru toate vârstele, evenimente culturale, concerte, toate aceste acţiuni au scos din casă zeci de mii de cetăţeni care au luat parte la acestea fie ca spectatori, dar şi ca participanţi.
Construct Mega Com şi Romexterra Leasing, un război interminabil pe 7 miliarde lei vechi
Miercuri, 02 Iulie 2014 19:14
# După ce a trecut inclusiv pe la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul s-a reîntors la Tribunalul Specializat Argeş. Dosarul în care SC Construct Mega Com D&S şi MKB Romexterra Leasing se judecă pe opt contracte de leasing reziliate unilateral de Romexterra se află acum la Tribunalul Specializat Argeş, după ce, în octombrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de Romextera Leasing IFN Bucuresti împotriva deciziei
“Noi te-am votat, iar dumneata vrei să ne-aduci bomba în comună?!”
Miercuri, 25 Iunie 2014 21:38
# Cetăţenii de la Răteşti au sărit în capul primarului Matei Gheorghe. Tensiuni mari pe tema viitorului depozit de deşeuri ce ar urma să fie construit la Răteşti. După ce au aflat că este vorba despre substanţe foarte periculoase, localnicii au sărit la gâtul primarului Matei Gheorghe care, iniţial, se arătase pentru realizarea obiectivului în comună, pe considerentul că viitorul depozit ar crea locuri de muncă şi ar aduce, prin impozite şi taxe, sume mai mari la bugetul local. Dacă depozitul va fi sau nu construit la Răteşti rămâne de văzut. Deocamdată, deşi declarativ, niciun director al instituţiilor deconcentrate
Fiscul o execută din nou pe notărița Mihaela Vlad
Miercuri, 25 Iunie 2014 21:32
# ANAF scoate la licitație terenurile din Moșoaia aparținând BNP Vlad Mihaela, pe loturi. Așa cum am mai relatat, din anul 2009, notăriţa Mihaela Vlad trăieşte un adevărat coşmar. Problemele sale au început după contractarea unui credit de la Banc Post, în vederea achiziţionării unui imobil în spatele fostului hotel Euro. Ca urmare a modificării condiţiilor creditului, de la o rată de 150 milioane pe lună, Mihaela Vlad a ajuns să plătească 270 milioane lunar. În momentul în care a aflat că datorează băncii 20 de miliarde de lei, în condiţiile în care achitase deja 9 din cele 15 miliarde contractate, Mihaela
Reclamațiile piteștenilor referitoare la lucrările de regenerare urbană
Miercuri, 25 Iunie 2014 21:29
Investiţia de aproape 90 de milioane de lei - “Reabilitare infrastructură urbană în Municipiul Piteşti” - care a atras unele nemulţumiri în rândul piteştenilor, este un proiect cu finanţare europeană ce vizează reamenajarea a peste 40 de hectare de teren şi care presupune reabilitări de străzi, parcări, spaţii de joacă, spaţii verzi, alei şi trotuare în zonele Calea București, Teilor, Smeurei, Mărășești, Exercițiu și Războieni.
Consilierul Local Mihai Tudor, destituit din funcția de președinte al PDL Pitești
Miercuri, 25 Iunie 2014 21:19
# Rezultatele slabe din campania europarlamentarelor au stat la baza acestei decizii. Ședință cu final așteptat săptămâna trecută, în tabăra PDL Argeș. În data de joi, 19 iunie, a avut loc ședința Biroului Permanent Județean al Partidului Democrat Liberal. Alături de membri BPJ a participat la întâlnire și deputatul George Ionescu, vicepreședinte BPN Regiunea Sud. George Ionescu a informat Biroul Permanent Județean Argeș în legătură cu stadiul negocierilor dintre PDL și PNL privind fuziunea și construirea unui mare partid de centru dreapta.
Furt ca-n codru... pe lacul de acumulare Bascov
Miercuri, 25 Iunie 2014 21:10
# Paznicii Direcției Apelor ridică din umeri, deși ”marfa” a dispărut chiar de sub nasul lor. Un nou episod care atestă ce bine suntem păziți s-a petrecut săptămâna trecută, chiar pe barajul din Bascov. Constantin Mușat, preprietarul unei bărci cu velă, s-a trezit cu o parte a acesteia… furată. Mai exact, omului i-a dispărut chila bărcii, aceasta fiind fabricată din metal, cântărind aproximativ 200 kg. Chila reprezintă elementul principal al scheletului unei ambarcațiuni, dispusă longitudinal, în partea de jos a acesteia, constituită dintr-o grindă rezistentă, fabricată din diverse materiale, de care se leagă etrava și etamboul.
Otobâcu a pierdut procesul cu CFR pentru chiria restaurantului Casa Argeșeană
Miercuri, 25 Iunie 2014 21:05
Așa cum am scris și în numerele anterioare ale publicației noastre, CFR Călători a cerut intrarea în faliment a S.C. Casa Argeşeană, pentru neplata chiriei. Patronul Casei Argeşene, Daniel Otobâcu a avut şi are mari dificultăţi în efectuarea plăţilor, de la sumele datorate firmelor de construcţii, care în urmă cu trei ani treceau la executarea silită a firmei omului de afaceri argeşean, până la plata chiriei, cum este cazul în dosarul recent finalizat la Tribunalul Comercial Argeş.
Vizită secretă a ministrului Daniel Constantin la Pitești
Miercuri, 25 Iunie 2014 20:54
# Scopul acesteia: negocierile pentru un post de vicepreședinte al C.J. Argeș. Nici nu a apucat bine să guste din șampania victoriei, la petrecerea găzduită de restaurantul Magic din Trivale, că proaspătul președinte ales al Consiliului Județean, Florin Tecău, a trebuit să fugă la Casa Albă. Motivul? Vizită de urgență și de presiune crescută a vicepremierului Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii. Scopul vizitei a fost unul clar și precis: negociere directă și de sus în jos pentru un post de vicepreședinte la Consiliul Județean Argeș pentru Partidul Conservator. Mai exact, pentru Cornel Lazăr, președintele filialei Argeș a
Din dosarul falimentului Biff Internațional: firma lui Vatică Bold are cuţitul la os
Miercuri, 25 Iunie 2014 20:38
# Doar BRD are de recuperat peste 50 miliarde lei vechi! n Din aprilie 2014, pretenţiile creditorilor Biff Internațional s-au majorat considerabil. Creditorii Biff Internațional cer în instanţă înscrierea în tabelul suplimentar al creanţelor şi a sumelor revendicate pentru perioada cuprinsă între declanşarea insolvenţei şi data intrării în faliment a firmei omului de afaceri Vatică Bold. Pe 23 aprilie 2014, sucursala judeţeană a BRD a înregistrat la Tribunalul Specializat Argeş o cerere de admitere a creanţelor născute în timpul procedurii insolvenţei Biff Internațional. Mai exact, banca a solicitat înscrierea în
Jaf pe bani publici la Agropit S.A.
Miercuri, 18 Iunie 2014 21:07
# Sediul social al firmei, scos la mezat # Lucrări agricole efectuate pe sute de milioane, cu terți, de conducerea Agropit, firmă cu profil agricol, cu tractoare și utilaje agricole în dotare. Așa cum am mai scris, Agropit SA Ștefănești, firmă în care Agenția Domeniilor Statului deține 99,98% din acțiuni, a intrat în faliment de anul trecut. Asta după ce a fost administrată defectuos în ultimii ani, acumulând datorii de circa 8 miliarde lei vechi. Recent, pentru acoperirea acestor datorii, a fost vândut prin licitație unul din punctele de lucru, cel din Oarja, cu aprox. 3,7 mld. lei vechi. Au dispărut însă,
Adrian Prodănel riscă să piardă terenuri în valoare de 17 miliarde lei vechi, în procesul cu BCR
Miercuri, 18 Iunie 2014 21:02
Filiala judeţeană a BCR a cerut Tribunalului Specializat Argeş ridicarea suspendării executării silite şi valorificarea a trei terenuri situate în comuna Bradu, aparţinând S.C. Prointermed, fima lui Adrian Prodănel, aflată în insolvenţă. În dosarul aflat la Tribunalul Specializat Argeş, BCR are calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei. Banca cere valorificarea imediată a trei terenuri în suprafaţă de 4529 mp, 4854 mp şi, respectiv, 2719 mp, libere de construcţii, toate situate în comuna Bradu.
Magiunul de Topoloveni – singurul produs românesc pe listele Alianței Nord-Atlantice
Miercuri, 18 Iunie 2014 20:52
# Bibiana Stanciulov, ”creatoarea” Magiunului de Topoloveni: “Am dorit să se afle în lume că noi ştim să respectam tradiţia, că noi știm să ne hrănim, nu să înfulecăm”. Luna aceasta, firma Sonimpex Topoloveni fost invitată de Guvernul din Muntenegru la un eveniment de promovare a producătorilor europeni care întrunesc standardele NATO în ceea ce privește calitatea produselor, eveniment dedicat firmelor europene care au o astfel de certificare a calităţii. Fabrica de la Topoloveni este singura firmă din România care are Cod Operator NATO - o dovadă a faptului producătorul argeşean întruneşte cerinţele de
Laurențiu Micu, primarul comunei Săpata: ”Alimentarea cu apă în toată comuna este obiectivul pe care îl consider cel mai important pentru acest mandat, dar nu și singurul”
Miercuri, 18 Iunie 2014 20:50
Laurențiu Micu este cel mai tânăr primar din Argeș. La preluarea mandatului, în 2012, avea numai 25 de ani. Nu s-a speriat însă de problemele întâmpinate în munca de administrație, nu s-a speriat de miliardele de lei datorie pe care le-a ”moștenit” de la fostul edil. S-a apucat de muncă, cu elanul vârstei. Rezultatele au început deja să apară, iar de planuri și proiecte nu duce deloc lipsă. Despre câteva dintre acestea ne-a vorbit și nouă, în interviul de mai jos.
Eveniment de excepție, organizare pe măsură: Ziua Comunei Hârsești
Miercuri, 18 Iunie 2014 20:34
Cu o duminică în urmă a avut loc cea de-a treia ediţie a Sărbătorii Căluşului – Rusaliile la Hârseşti. Ziua comunei Hârseşti este sărbătorită chiar în Duminica Rusaliilor, iar sărbătoarea organizată de primarul Ion Moloiu, aflat la primul mandat, a fost una pe măsura aşteptărilor. Sute de localnici, dar şi oameni din comunele învecinate, au fost prezenţi la marele eveniment al comunei, în acest an împlinindu-se şi 390 de ani de atestare documentară a localităţii.
Localnicii din Răteşti vor fi consultaţi cu privire înfiinţarea depozitului de deşeuri periculoase în comuna lor
Miercuri, 18 Iunie 2014 20:33
Pe lângă cele peste 50 de depozite de deşeuri periculoase deja existente la nivel de judeţ, Argeşul s-ar mai putea pricopsi cu încă unul, la Răteşti. Localnicii nici nu vor s-audă de aşa ceva, mai ales după incendiul de anul trecut de la depozitul din Câmpulung. Deocamdată, prefectul Mihai Oprescu a solicitat autorităţilor abilitate să nu emită vreun aviz pentru acest nou depozit până când nu este îndeplinită procedura legală privind consultarea publică.
Președintele Consiliului Județean a făcut un magic chef la Magic
Miercuri, 18 Iunie 2014 20:30
# Primarii PNL și PDL au fost prezenți în număr mare. Așa cum se cade la casele mari, președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, a dat de băut celor care l-au sprijinit în campnia electorală recent încheiată. Și, cum un scor electoral de aproape 60% nu se putea obține fără efortul multora, mulți au și fost prezenți joia trecută în cortul de evenimente de la Magic, la invitația noului boss al Casei Albe din Pitești. Printre invitați s-au numărat și numeroși primari aleși pe listele PNL și PDL, dovada vie a faptului că, acolo unde e dragoste, la dracu` cu partidul.
Acuzaţii dure la adresa omului de afaceri Nicolae Crăciun
Miercuri, 18 Iunie 2014 20:26
# Acţionarul majoritar al S.C. Comat S.A. e acuzat de acţionarii minoritari că a majorat ilegal capitalul social în dauna acestora. 6 acţionari minoritari ai SC Comat -fosta societate de stat privatizată în 1995 - cer în instanţă suspendarea unei hotărâri a AGEA prin care s-a dispus majorarea capitalului social al firmei argeşene. Avocatul acestora, Eugen Chelaru, arată că este vorba despre un abuz de drept din partea acţionarului majoritar care urmăreşte să diminueze cota de participare la capitalul social a acţionarilor minoritari pentru a deveni singurul beneficiar al creşterii valorii bunurilor imobile aflate în patrimoniul societăţii.
Mai multe articole..
- Ingineriile financiare ale lui Chelu, demascate de acţionarii minoritari ai Electroaargeş
- Primarul Ion Georgescu: ,,Trebuie să fie mulţumiţi pentru că media PNL-ului era de 6-7%, iar ei au luat 10%”
- Florin Tecău, președintele ales al Consiliului Județean Argeș, a depus jurământul
- Vreţi locuri de parcare? Găsiţi soluţii!
Pagina 511 din 569
«ÎnceputAnterior511512513514515516517518519520UrmătorSfârşit»