IATSA Ștefănești s-a ales cu o țeapă de peste 660 milioane lei vechi din contractele cu chiriașa Industrial MB Plus

Luni, 18 Mai 2015 23:01

# Debitele urmează să fie recuperate în instanță.

IATSA Ștefănești a formulat, recent, cerere de deschidere a procedurii  generale de insolvență  impotriva SC Industrial MB Plus, societate comercială căreia i-a închiriat terenuri și imobile care au generat  restanțe și penalități de întârziere pe care creditoarea speră să le recupereze inscriindu-se la masa credală a  debitoarei. Dosarul a permit termen pe 28 mai.

 

Dumitru Voicu, primarul din Micești, are o perioadă aglomerată

Luni, 18 Mai 2015 22:58

# Războiul  dintre Consum COOP  Mărăcineni  şi Primăria Miceşti, din nou în faţa magistraţilor, săptămâna aceasta

Tribunalul Specializat Argeş a prorogat discutarea excepţiilor invocate de pârâţii Comuna Miceşti, primarul Ion Voicu şi secretarul comunei, Mihai Dulamă, prin întâmpinarea formulată în procesul în care Consum COOP  Mărăcineni îi acuză pe aceştia că refuză să elibereze certificatele  de atestare fiscală  şi adeverinţele de rol pentru  mai multe clădiri şi terenuri despre care reclamanta susţine că i-ar aparţine

“Fluctuaţia mult prea mare a reglemetărilor în materie a determinat, uneori, şi neîncrederea în această metodă de soluţionare a conflictelor”

Luni, 18 Mai 2015 22:22

# Afirmă Elena Mateescu despre locul mediatorului și perspectivele medierii.

Fost director al AJOFM Argeș, Elena Mateescu - managerul care a preferat să țină instituția departe de treburile politice - actualmente unul dintre cei mai cunoscuți mediatori din județ, vorbește, în interviul acordat săptămânalului Atitudine în Argeș, despre prezentul moment de cotitură al medierii, despre nevoia de armonizare europeană a acestei activități și despre etapele care ar mai fi de parcurs până când instituţia medierii şi ce a mediatorului îşi vor face loc în mentalul colectiv aşa cum s-a întâmplat cu instituţiile consacrate şi recunoscute de sute de ani.

 

Consiliul Județean Argeș îi răspunde octogenarului de la Țuțulești

Luni, 18 Mai 2015 22:15

# După ce Gheorghe Pană (foto) i-a arătat obrazul președintelui C.J. Argeș, Florin Tecău îi arată pensionarului  cei ....zero  lei pentru asfaltarea dumului comunal de la Suseni

La sfîrșitul lunii trecute, octogenarul Gheorghe Pană, originar și satul Țuțulești, comuna Suseni, îi reproșa lui Florin Tecău, printr-o scrisoare deschisă publicată de săptămânalul Atitudine în Argeș,  că ignoră un contract de asociere între  CJ Argeș  și CL Suseni pentru asfaltarea unor drumuri comunale și că promisiunile privind realizarea acestui abiectiv n-ar fi fost decât « praf în ochi» pentru  locuitorii satului Țuțulești, cei mai văduviți la capitolul

Virgil Baciu, primarul comunei Corbi, vă invită la ”Rapsodia Păstorească”

Luni, 18 Mai 2015 21:52

# Duminică, 24 mai, în mirifica localitate argeşeană, se va desfăşura cea de-a 45-a ediţie a tradiţionalei manifestări cultural – artistice

Un loc mirific, cu oameni deosebiţi, cu obiceiuri şi tradiţii păstrate cu sfinţenie sunt atributele care definesc comuna Corbi. Aici, atât ocupaţiile cetăţenilor cât şi obiceiurile locului au fost duse mai departe din generaţie în generaţie până în ziua de azi.
Un bun exemplu în acest sens îl constituie tradiţionala manifestare cu specific păstoresc ce marchează urcatul oilor la munte, festivalul ,,Rapsodia Păstorească”.

 

Conducerea Adi Servsal se face că nu înțelege. Nicio problemă. Explicăm în continuare!

Luni, 11 Mai 2015 22:47

# Serialul ,,Gunoaiele judeţului Argeş” continuă! # Un drept la replică total (a)bătut de la realitate. Gunoi mai scump, presiuni, salarii nesimțite!

Iată că, de voie sau de nevoie, serialul ,,Gunoaiele judeţului Argeş” continuă şi săptămâna aceasta cu un drept la replică de toată jena, aş putea spune. După modelul ,,Cine se scuză, se acuză”, Gabriel Moiceanu, directorul ADI Servsal a trimis un drept la replică, la materialele anterioare, un drept la

Se vinde Moara Domnească! Prețul de pornire este de aproape un milion de euro

Luni, 11 Mai 2015 22:45

Celebra moară a Pati Pan Mariano – proiectul de investiții finanțat cu fonduri Phare și dat în folosință în 2004, e  vândut în cadrul procedurii insolvenței firmei debitoare, care nu se vrea  în faliment, ci, iată, încearcă, în această etapă, o reorganizare  a activității. Singura firmă care a venit cu o ofertă de achiziție, până acum,  este Valmo Detal Construct Bascov, care oferă 4 mil. de lei pentru moara propriu-zisă, anexele,  terenul de peste 13.000 de metri pătrați si stația de epurare aferentă.

 

Cătălin Chelu, mortul viu din Argeș!

Luni, 11 Mai 2015 22:42

# Afaceristul declarat mort deține părți importante din firmele etalon - Alprom și Electroargeș # Hidroconstrucția se zbate încă să demonstreze  caracterul fraudulos al celor 49 de contracte de cesiune în spatele cărora s-ar afla Cătălin Chelu # Metodele infracționale ale lui Chelu, încă nedeslușite în instanță la mai bine de o jumătate de an de la moartea acestuia

Deputatul Radu Vasilică: “Eu zic că nu e bună alegerea președinților indirect, dar pe decizie politică am votat pentru acest proiect”

Luni, 11 Mai 2015 22:36

# Modificări la Legea alegerilor locale. Nu toți cei care au votat cred că ideea este una bună # Bebe Ivan, primarul comunei Băbana: ”E vorba de valoare aici, la alegeri, de aprecierea oamenilor. Aviz colegilor din primării, care au amante. Amanta te trage înapoi…”

Proiectul prevede, printre altele, ca președinții de CJ-uri să  fie aleși în mod indirect, prin vot secret, de consilerii județeni, cu majoritate simplă. Aceștia vor putea fi demiși motivat la initiațiva a cel puțin o treime din numărul consilierilor județeni, și cu majoritate calificată, adică două treimi din voturile

 

Adriana Jinga bloggerița zăpăstristă care ne descrețește frunțile cu cel mai reușit umor

Luni, 11 Mai 2015 22:30

# ”La început am suspectat like-urile celor apropiaţi că fiind rezultat al prieteniei, apoi am realizat că le place. Când i-am văzut lăcrimînd de râs în faţa calculatorului, am ştiut că sunt pe drumul bun!”

A absolvit Dreptul, a făcut televiziune; este, de 13 ani, PR-ul Casei de Asigurări de Sănătate Argeş.  Adriana Jinga are o familie reușită și o pasiune nestăvilită,  scrisul. Este bloggeriță desăvârșită și-n plus zâmbește mult, iubește simplitatea, liniştea, mirosul florilor de mai și multe, multe, alte lucruri simple. Emană bucurie, căldură și candoare și este un prieten de nădejde pentru toți cei care  i-au căutat și înțeles firea sensibilă.

„Templul viselor”, ultimul volum semnat de Octavian Mihail Sachelarie, o pledoarie pasionantă despre carte, lectură și bibliotecă

Luni, 11 Mai 2015 22:24

# Lansarea unei cărți-eveniment la Biblioteca Județeană Argeș

Miercuri, 6 mai 2015, la ora 16.00, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș a organizat un eveniment cultural mult așteptat: lansarea volumului „Templul viselor” (Editura Tracus Arte, București, 2015), autor Octavian Mihail Sachelarie.
Evenimentul a prilejuit prezența unor nume importante ale vieții culturale și literare românești, care, plecând de la mesajul cărții, au analizat importanța

 

Piraterie informatică în contul Direcției Finanțelor Argeș!

Luni, 11 Mai 2015 21:54

În ultimele zile, mai mulți contribuabili din județul Argeș, care își desfășoară activitatea și obțin venituri din domeniul artistic, au primit pe adresa de e-mail un mesaj prin care erau invitați ca până la data de 15 mai 2015 să trimită în format scanat pe adresa de e-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza unele informații despre activitatea pe care o desfășoară, precum și despre veniturile estimate a fi obținute.
E-mailul este transmis în data de 02 mai 2015 (zi nelucrătoare) de pe adresa Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza și este semnat în numele unui șef Administrație Adjunct Inspecție Fiscală,  comunicându-se, totodată, un număr de telefon la care nu se primește răspuns.

Condamnarea și arestarea preventivă vor fi mult mai dificile

Luni, 11 Mai 2015 21:33

# Radu Vasilică:  “Arestarea preventivă să se facă la  indicii ferme, certe, nu la presupuneri rezonabile, pentru că presupunerea e cu... presupunere” # Radu Vasilică: ”Am văzut că ni se dau indicații și din afară. Cu tot dragul, cred că ambasadele ar trebui să-și vadă de ceea ce se întâmplă în țările lor ”

Propunerile de modificare a Codului Penal și  a Codului de Procedură Penală, venite din partea PC şi PSD  şi gândite  astfel încât măsurile preventive să fie luate dacă există probe sau  indicii temeinice   și nu ”suspiciuni rezonabile”, cum prevede acum legislația, sunt salutate de deputatul PSD de  Ştefăneşti, Radu Vasilică.

 

Romii din Costești sunt hotărâți să blocheze conturile Primăriei Băbana

Luni, 11 Mai 2015 21:25

# Afacerea ”Șanțul” revine în forță! # # Bebe Ivan: Toate dosarele pe care le avem, au fost repartizate de calculator la doamna judecător Bărbulescu. S-o fi blocat calculatorul. De ce toate dosarele de la Băbana ajung la dânsa?...

Așa cum am scris și în numerele trecute ale publicației noastre, romii din Costești angrenați în afacerea ”șanțul”, afacere plecată de la Consiliul Județean Argeș, insistă, în instanță, să recupereze banii de la primăriile care nu le-au plătit. Primăria Băbana s-a ”trezit”, la un moment dat, cu conturile

Halal opoziţie!!! Liderul senatorilor liberali, Ion Popa, se află alături de Ponta în turneul ţărilor Arabe

Luni, 04 Mai 2015 23:20

După modelul, ,,Eu cu cine votez”, Ion Popa, această figură politică uşuratică, care ar trebui să fie liderul opoziţiei din Argeş şi din Senatul României, pare că ar fi trecut nu numai cu sufletul în barca puterii, dar şi cu trupul, afişându-se din ce în ce mai des cu liderii puterii guvernamentale.
După ce în urmă cu câteva săptămâni, Ion Popa, liderul senatorilor liberali, a plecat la braţ cu Tăriceanu într-o delegaţie la Bruxelles să facă pe justiţiarii, asta după ce în urmă cu câteva zile înainte de plecare, Tăriceanu a făcut zid cererii DNA de arestare a senatorului Dan Şova, acum, Ion Popa se află alături de Ponta şi de mai mulţi lideri ai puterii în turneul ţărilor Arabe. 

 

Caracatiţa ADI Servsal face prăpăd în bugetele locale din Argeş

Luni, 04 Mai 2015 23:11

Serialul ,,gunoaiele judeţului Argeş” continuă şi săptămâna aceasta, săptămână în care vă vom prezenta îndeosebi aceeaşi speţă, cu aceleaşi personaje principale, dar cu un alt loc de desfăşurare a acţiunii. Aşa cum v-am prezentat cazul de săptămâna trecută din comuna Berevoieşti, unde s-a încasat de la populaţie, pentru acest serviciu de colectare şi depozitare gunoi menajer, puţin peste jumătate din ce s-a plătit din bugetul local în anul 2014 către firma de casă a bugetelor locale, S.C. Financiar Urban, patronată de Gheorghe Văsîi, aşa numitul ”guru al bugetelor locale din Argeş”, săptămâna aceasta vă prezint un alt caz, aproape tras la indigo. Aşadar, ventuzele caracatiţei ADI Servsal au mai făcut o victimă în anul 2014 într-un alt buget local din Argeş, producând o gaură neagră de peste patru sute de milioane lei vechi.

Mizerie de nedescris plătită din bani publici!

Luni, 04 Mai 2015 23:04

# Acestea sunt spațiile verzi create de Proiectul de Reabilitare Urbană? # Singurii câștigători sunt, probabil, firmele de casă ale administrației locale, cele care implementează proiectul: General Trust, Zeus și Star Trading

20 de  milioane de euro circulă, chiar la această oră, liberi, prin conturile firmelor lui Cătălin Spătaru, Grigore Dobre și Boby Marinescu. Pentru un proiect care va urâți, iremediabil, fața orașului. Pentru un proiect care a dus la tăierea de arbori frumoși, sănătoși, buni contribuabili la bugetul de sănătate al populației orașului. Administrația locală ne-a servit atâtea minciuni, câte pavele înierbate sunt, deja, montate, în parcările dintre blocuri, pavele care sunt trecute, în proiectul menționat, la categoria ”spații verzi”.

 

C.J. Argeș vrea să bage mâna în buzunarul patronului de la Golden Blitz!

Luni, 04 Mai 2015 23:03

# Omniasig Vienna Insurance Group  - atitudine de rea credinţă la despăgubirile pentru  lucrările de modernizare a DJ 703I # Acuzația a fost formulată de executantul Euroconstruct 98 Trading, chemat de CJ în instanță pentru despăgubiri # În cel mai fericit caz, CJ Argeș va recupera aproape un sfert din  paguba creată de  nerealizarea proiectului

După un proces ce s-a întins pe aproape doi ani, instanța a decis că  Omniasig Vienna Insurance Group  trebuie să plătescă despăgubiri către

”Radarul pădurilor” a închis, în Argeș, peste 50 de firme de transport și prelucrare a lemnului!

Luni, 04 Mai 2015 23:00

#  Reprezentant ITRSV : este vorba de firme care trăiau, în special, din prelucrare de lemn fără acte

Potrivit unui raport al Curţii de Conturi din 2013, între 1990 şi 2011 au fost defrişate ilegal 366.000 de hectare de pădure. Paguba a fost de 5 miliarde de euro. Potrivit informaţiilor furnizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), de la implementarea Radarului pădurilor şi până în prezent au fost făcute 7.666 de apeluri la 112 pentru a sesiza transporturi de lemn suspecte. Dintre acestea, 1.798 s-au dovedit a fi ilegale, în urma verificării în sistemul informatic, după numărul maşinii.

 

Un octogenar din Țuțulești-Suseni îl ceartă pe președintele Consiliului Județean Argeș

Luni, 04 Mai 2015 22:55

# Gheorghe Pană îi reproșează lui Florin Tecău că a uitat de un contract, de asocierea între  CJ Argeș  și C.L. Suseni pentru asfaltarea unor drumuri comunale și că promisiunile privind realizarea acestui obiectiv n-ar fi fost decât « praf în ochi» pentru  locuitorii satului Țuțulești.

Gheorghe Pană are 88 de ani și este originar din fosta comună Ţuţuleşti, absorbită de Suseni. De aproape 10 ani  se  luptă cu autorităţile locale, judeţene şi centrale pentru a aduce locurile sale natale mai aproape de ceea ce ar trebui să însemne satul secolului XXI, cu referire mai ales la  starea

Isteria creată pe marginea casei Ion Mihalache are ca miză o reclamă mascată

Luni, 04 Mai 2015 22:50

# Cum a rostogolit Artmark Historical Estate o decizie a Ministerului Culturii, ca să-și facă reclamă gratuită pe seama unui monument istoric din Argeș # Și cine cunoaște sistemul mai bine ca Radu Boroianu, unul dintre fondatorii casei de licitații Artmark, fost secretar de stat la Cultură și, mai nou, președinte al ICR

O fabuloasă expunere formulată de Casa de licitații Artmark Historical Estate în legătură  soarta tragică a unui monument istoric pe care Ministerul

 

Pagina 443 din 517

«ÎnceputAnterior441442443444445446447448449450UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea