Avocatul Alin Anton a promovat examentul de admitere în magistratură cu media 7,92

Miercuri, 13 Martie 2024 07:38

 

# CSM va decide dacă îndeplinește condiția de bună reputație

Avocatul Alin Anton a luat note bune la examenul pentru admitere în magistratură. Mai exact, nota 8,40 la examenul tip grilă și 7,43 la proba scrisă, rezultând o medie onorantă, de 7,92. Ulterior a trecut cu brio și de testarea psihologică și de proba interviului. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat, miercurea trecută, rezultatele definitive la concursul de admitere in magistratură, concurs la care au participat cei cu cel putin cinci ani vechime în profesii juridice.

 

 

Dorin Mărăşoiu: “Președintele PPE, Manfred Weber, spunea că a curs lapte cu miere în România. Mi-e silă!”

Miercuri, 13 Martie 2024 07:32

 

Săptămâna trecută, greii Parlamentului European s-au reunit la Bucureşti, într-un eveniment care a ţinut un continent întreg cu ochii spre România! S-au spus multe, s-au făcut promisiuni, dar s-a şi exagerat pe ici pe colo, prin punctele esenţiale. De exemplu, Iohannis a fost lăudat chiar de președintele PPE, Manfred Weber.

Fostul vicepreşedinte CJ Argeş, Dorin Mărăşoiu, acum lider MRS Argeş, a criticat pe pagina sa de Facebook discursul lui Weber:

 

Guvernul va plafona preţurile la energie şi gaze şi în iarna următoare!

Marţi, 12 Martie 2024 22:23

 

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul va plafona preţurile la gaze şi la energie cel puțin până în primăvara lui 2025, ca măsură de sprijin a populaţiei, dar şi a companiilor.

”Am văzut zilele acestea o intensă dezbatere europeană despre ce se va întâmpla cu gazele iarna viitoare. Vreau să fim foarte clari: noi vom continua mecanismul de plafonare a prețurilor la energie și gaze cel puțin până în primăvara lui 2025. Vom veni cu adevărat cu un reglaj la acest mecanism în perioada următoare, dar vreau ca atât populația, cât și companiile să aibă această garanție foarte clară că vor fi protejați.

De altfel, azi alocăm 500 de milioane ca să compensăm costurile plafonării pentru clienții casnici”, a declarat prim-ministrul, în ședința de Guvern de săptămâna trecută.

 

 

Pentru al șaptelea an consecutiv, Curtea de Apel Pitești - pe primul loc la nivel național în privința încărcăturii pe judecător

Marţi, 12 Martie 2024 09:20

 

Conducerea Curții de Apel Pitești a prezentat, la începutul lunii martie, raportul de activitate al instituției, în sală nelipsind judecătoarea Grațiela Milu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, și nici președinții instanțelor din raza Curții de Apel. Instanța argeșeană se situează, pentru a șaptea oară consecutiv, pe primul loc la nivel național în ceea ce privește încărcătura/judecător, indiferent de modalitatea de calcul a încărcăturii. „Astfel, şi în anul 2023 Curtea de Apel Piteşti a înregistrat cea mai mare încărcătură în funcție de volumul adiționat, și anume un număr de 1212,4 dosare/ judecător, următoarea curte de apel clasată, respectiv – Curtea de Apel Bucureşti, având un număr de 796,1 dosare/judecător”, se arată în raport.

 

”ALEXANDRU MACEDONSKI ȘI EUGEN IONESCU - PERSONALITĂȚILE LUNII MARTIE” - LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ

Marţi, 12 Martie 2024 08:45

 

 

În perioada 1 – 17 martie, Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” Argeș, propune o nouă expoziție de interes pentru publicul larg, intitulată ”PERSONALITĂȚILE LUNII MARTIE”.

Expoziția de carte este dedicată celor două mari personalități ale culturii române, ALEXANDRU MACEDONSKI (14 martie 1854 – 24 noiembrie 1920) - prilejuită de împlinirea a 170 ani de la nașterea sa, și EUGEN IONESCU (26 noiembrie 1909 – 28 martie 1994) - prilejuită de împlinirea a 30 de ani de la moartea sa. Alexandru Macedonski s-a născut în 14 martie 1854 la Craiova (Țara Românească), fiind al treilea fiu al lui Al. D. Macedonski, general şi ministru de Război în timpul domniei lui Cuza. A fost poet, prozator, dramaturg și publicist.

 

 

“Urșii or să ajungă, probabil, și în București”

Marţi, 12 Martie 2024 08:15

 

# În Argeş, primarii strigă că urşii sunt o ameninţare pentru populaţie

Problema urşilor e încă de actualitate! Animalele au făcut prăpăd în multe judeţe, chiar şi în Argeş, dar autorităţile centrale nu vor să ia măsuri serioase. Primarul din Sf. Gheorghe, Antal Arpad, trage un semnal de alarmă şi spune că ar trebui să se permit vânarea urşilor. 8 oameni au fost ucişi, sute de gospodării au fost devastate, dar e linişte din partea decidenţilor.

 

Consiliul Județean Argeș a fost dotat cu un defibrilator extern

Marţi, 12 Martie 2024 08:10

 

Asociația „Leul Albastru" a montat în cadrul Consiliul Județean Argeș un defibrilator extern, aparat care poate fi utilizat pentru a acorda primul ajutor în caz de necesitate. Aparatul a fost achiziționat de ONG în cadrul proiectului „Eroii Argeșului” finanțat de Consiliul Județean Argeș. Tot în cadrul acestui proiect, elevi și cadre didactice de la două instituții de învățământ din județ - Liceul "Astra" și Colegiul Tehnic ”Costin D. Nenițescu” Pitești - au primit informații despre cum să acționeze în caz de urgențe medicale.

 

 

ATENŢIE, şoferi! Se schimbă în legea RCA

Marţi, 12 Martie 2024 07:11

 

Sancţiuni mai mari pentru şoferii fără RCA, reducerea de preţ scade dacă reînnoirea RCA se face cu întârziere, amenzile de circulație vor scădea bonsul acumulat sunt trei puncte importante care îi vor afecta pe conducătorii auto. În plus, verificarea lor se va face inclusiv cu ajutorul camerelor care monitorizează rovinietele.

”De asemenea, vom sparge o reticență instituțională care încă se mai regăsește la nivelul apetitului de a împărtăși datele între instituții. Va fi instituită interoperabilitatea bazelor de date, între MAI, prin Poliția Rutieră, RAR, CNAIR. Prin portofoliul de camere localizate la nivelul drumurilor naționale, să putem identifica pe toți cei care astăzi, din păcate, aleg să conducă un autovehicul fără o poliță de asigurare RCA validă. O treime dintre cei care sunt în trafic nu au o poliță RCA valabilă”, a declarat șeful ASF, Alexandru Petrescu, potrivit Antena 3.ro.


 

Salarii mai mari pentru medici şi asistente

Marţi, 12 Martie 2024 06:19

 

Guvernul a decis să majoreze salariile angajaților din sistemul de sănătate. Ministrul Alexandru Rafila a confirmat că sunt măriri de 20-35%, în funcție de categoria profesională.

„Această creștere se raportează la salariile din decembrie. Creșterea este pentru anul acesta. Vorbim despre o creștere a salariilor în 2024. Întotdeauna există și persoane nemulțumite. Cred că deschiderea de care a dat dovadă Guvernul în cadrul constrângerilor bugetare care există a fost maximă, pentru că mai mult decât atât este un început care arată buna credință și determinarea Ministerului Sănătății, a Guvernului de a îmbunătăți condițiile pentru veniturile personalului medical. Cred că lucrul acesta trebuie apreciat. Nu a fost o mărire de formă, a fost o mărire consistentă, între 20-35%, în funcție de categoria profesională. Cred că acest lucru va fi apreciat de majoritatea beneficiarilor acestor măriri”, a spus Alexandru Rafila, la Antena3 CNN.

 

 

Cu salariu de peste 21.000 de lei, medicul Ramona Ștefănache este acuzată că a luat mită de aproape 150 de ori

Luni, 11 Martie 2024 19:22

 

# Șefa secției de Psihiatrie de la Spitalul Județean Argeș, arestată preventiv

Un nou caz de corupție la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Pitești! Medicul primar Ileana-Ramona Ștefănache, șefa secției de Psihiatrie din cadrul unității medicale, dar care își desfășoară activitatea și la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, pe 8 martie, fiind urmărită penal cu privire la săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de luare de mită şi de dare de mită. Aceasta este acuzată de aproape 150 de acte materiale de luare de mită, primind din partea pacienților, în propriul birou, sume cuprinse între 50 de lei și 600 de lei. Doctorița este acuzată că din banii primiți cu titlu de mită a dat și altor cadre medicale din spital.

În lipsă de rezultate, antrenorul lui FC Argeș dă vina pe terenul de la Mioveni

Luni, 11 Martie 2024 18:36

 

# „CS Mioveni se bate la promovare și joacă pe același teren”, îi dă replica Nicolae Tudose

În lipsă de rezultate, Eugen Neagoe, antrenorul echipei FC Argeș, dă vina pe condițiile de pregătire și se declară dezamăgit de condițiile pe care le-a găsit la Mioveni unde echipa sa dispută meciurile de pe teren propriu.

De când stadionul „Nicolae Dobrin” a fost demolat pentru a se contrui o arenă ultramodernă, FC Argeș nu mai are o bază proprie și se antrenează la vecinii de la Mioveni, în condiții pe care Neagoe le consideră potrivnice.

 

 

Ion Georgescu, mesaj pentru locuitorii din Mioveni: „Voi reveni, în curând, cu soluția mea pentru stabilitatea și protejarea viitorului orașului!

Luni, 11 Martie 2024 15:28

 

După cinci luni de absență din spațiul public, în care o bună perioadă a fost în arest preventiv, Ion Georgescu, primarul suspendat de la Mioveni, a transmis un prim mesaj locuitorilor. Fără să anunțe în mod cert dacă va dori să candideze pentru un nou mandat de primar, asta și dacă situația i-o va permite, din mesajul transmis reiese că nu va sta departe de scena publică și că va avea un cuvânt important de spus la alegerile care urmează.

 

Ministrul Muncii și președintele CJ Argeș, alături de femeile din Bradu

Luni, 11 Martie 2024 15:08

 

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, și Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș și al PSD Argeș, au ales să petreacă momente speciale de 8 Martie alături de femeile din comuna Bradu. Împreună cu primarul Dan Stroe le-au oferit doamnelor și domnișoarelor flori și le-au urat să aibă bucurii în viață și multă sănătate. Primăria și Consiliul Local Bradu au pregătit un spectacol special dedicat Zilei Internaționale a Femeii, la Căminul Cultural Bradu.

 

 

Meditaţii gratuite pentru elevi la Biserica ”Sfintele Femei Mironosiţe” din Piteşti!

Luni, 11 Martie 2024 15:06

 

Prin grija Înaltului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, elevii de clasa a VIII-a au parte de meditaţii gratuite la limba română şi matematică, organizate la Biserica Sfintele Femei Mironosiţe din Piteşti, din cartierul Găvana. În acest program sunt pregătiţi 13 copii.

“Parohia Găvana IV organizează meditații gratuite pentru elevi. Dincolo de definiții, este clar că educația umanizează ființa umană încă de la naștere, adică îl face pe copil să ajungă om și să poată trăi între oameni. Poate că omul, dacă ar fi o ființă izolată, dacă ar trăi singur, atunci educația ar putea să fie facultativă sau superficială ori să lipsească de tot.

 

Creșă nouă, în Găvana. Inaugurare în septembrie 2024

Luni, 11 Martie 2024 15:01

 

Creșa de lângă complexul ”Albina”, din Găvana, se ridică în fiecare zi! În septembrie 2024 vom avea cele 40 de locuri pentru copii, într-o clădire nouă, modernă, adaptată nevoilor micuților, exact cum și-au dorit părinții!

Finanțarea este obținută de la CNI prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social.

 

 

Aproximativ 700 de metri forați la tunelurile ,,Daniela” și ,,Alina”

Luni, 11 Martie 2024 14:55

 

Continuă lucrările de pe secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu – Pitești. Constructorul austriac Porr a excavat 700 de metri din cele două galerii, Alina și Daniela, ale primului tunel veritabil de autostradă din România. De asemenea, s-a ajuns la un progres de 25,5% pe lotul 4, a transmis vineri, 8 martie CNAIR. T

„Săpăturile la tunel au ajuns la 414 m în galeria dreaptă și la 283 m în galeria stângă, fiind excavați până acum, din cele două galerii, aproximativ 110.000 mc. Forarea piloților a ajuns la un stadiu de 77%. Pentru terasamente au fost săpați peste 320.000 mc. În baza de producție au fost realizate primele 2 grinzi, urmând să înceapă și execuția de predale și alte elemente prefabricate necesare acestui proiect”, a transmis CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova.

 

Munca la negru – sancționată de inspectorii ITM Argeș

Luni, 11 Martie 2024 14:50

 

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite atât prin lege cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2024, aprobat de Inspectorul General de Stat, în perioada 22.02-01.03.2024, s-a desfășurat Campania Națională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care desfășoară activități de Protecție și Gardă cod CAEN 8010.

 

 

Întâlnire cu Simona Goșu la Biblioteca Județeană ,,Dinicu Golescu” Argeș

Luni, 11 Martie 2024 14:48

Marți, 12 martie, ora 13.00, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene ,,Dinicu Golescu” Argeș (Str. Victoriei, nr. 18, Pitești), Simona Goșu va intra în dialog cu Adriana Briceag și Marius Motreanu, pornind de la romanul Stela, apărut în colecția ”Ego. Proză”.

„Simona Goșu trece cu dexteritate la roman, păstrându-și interesul pentru spațiul domestic și pentru momente de tensiune familială, rezolvate surprinzător, deseori cu violență. Stela, personajul care centrează acțiunea romanului, o fostă contabilă ajunsă menajeră, bovarică după o casă pierdută prin retrocedare, îi dă autoarei ocazia să intre în diverse familii, aparent fericite, și să creioneze portrete din tușe rapide.

Expoziția Mărțișoarele Primăverii la Biblioteca Județeană

Luni, 11 Martie 2024 14:42

 

 

Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș continuă și în anul 2024 proiectul de parteneriat educațional intitulat Pași în lumea culturii și a creației cu Școala Gimnazială Petre Țuțea din Boteni, în cadrul căruia s-au desfășurat de-a lungul anilor expoziții și activități interesante și frumoase, unde elevii și-au dovedit măiestria și talentul, și-au îmbogățit universul cunoașterii, au pătruns în tainele lecturii și ale bibliotecii.

Până la sfârșitul acestei luni, în holul principal al instituției este organizată expoziția 1 Martie – Mărțișoarele primăverii, dedicată lunii martie și începutului de primăvară, cu felicitări, mărțișoare, coșulețe și buchete cu flori, obiecte ce sunt confecționate manual de către elevii Școlii Gimnaziale Petre Țuțea din Boteni.

 

 

UPDATE: 30 de zile de arest preventiv pentru șefa secției de Psihiatrie de la Spitalul Județean Argeș

Vineri, 08 Martie 2024 11:20

 

UPDATE: Tribunalul Argeș a admis măsura arestului preventiv pentru 30 de zile față de Ileana-Ramona Ștefănache, șefa secției de Psihiatrie de la SJU Pitești. Decizia instanței nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Textul inițial: Medicul primar Ileana-Ramona Ștefănache, șefa secției de Psihiatrie de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, a fost reținută pentru 24 de ore, în seara zilei de 7 martie, de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul, fiind urmărită penal cu privire la săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de luare de mită şi de dare de mită. Medicul urmează să fie prezentat vineri, 8 martie, Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Aproape două treimi dintre dosarele DIICOT Pitești au ca obiect traficul de droguri

Vineri, 08 Martie 2024 07:00

 

În anul 2023, la DIICOT Pitești numărul cauzelor de soluționat a fost de 1592. Dintre acestea, 1000 au ca obiect traficul de droguri (62,81 %). Sunt urmate de 357 cauze privind infracțiunile de criminalitate informatică (22,42 %), 111 cauze având ca obiect infracțiunile de trafic de persoane (6,97%), 52 având ca obiect alte infracţiuni economice (3,27%) şi 27 cauze privind infracţiuni de spălare de bani (1,70%). Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, condusă de procuroarea Alina Albu, a prezentat miercuri, 27 februarie 2024, raportul de activitate pe anul trecut. În raport este prezentată activitatea și serviciilor teritoriale.

 

 

Pagina 78 din 559

«ÎnceputAnterior71727374757677787980UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea