Administraţia locală din Mioveni s-a pregătit pentru sezonul rece
Luni, 18 Noiembrie 2013 14:29
Deşi conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, iarna îşi va face simţită prezenţa, anul acesta, abia după 20 noiembrie, pregătirile pentru sezonul rece au intrat în linie dreaptă la Mioveni.
Pentru a preîntâmpina problemele ce pot apărea odată cu venirea zăpezii, angajaţii celor doi operatori implicaţi în acţiunea de deszăpezire, S.C S.Ed.C – Mioveni SRL şi S.C Construcţii – Reparaţii Mioveni SRL au început operaţiunile de refacere a stocurilor de produse şi materiale antiderapante pentru a interveni pe drumurile unde este favorizată producerea poleiului şi înzăpezirii.
Oraşul Ştefăneşti, în continuă dezvoltare
Luni, 18 Noiembrie 2013 14:21
Pentru foarte multe administraţii locale, anul 2013 a fost un an de gestionare a sărăciei, în care s-a discutat preponderent despre asigurarea salariilor bugetarilor şi de întreţinerea unităţilor publice locale, iar investiţiile au reprezentat pentru mulţi edili doar o amintire plăcută din vremurile de odinioară. Deşi criza economică dăinuie de o bună perioadă de timp peste ţinuturile noastre, au mai fost şi administraţii locale care au reuşit să-şi continue procesul de dezvoltare propus în fiecare an. Un exemplu concret în acest sens îl reprezintă administraţia locală din Ştefăneşti, condusă de primarul
Eurial - pierderi de 606 mii lei la nivel naţional
Luni, 18 Noiembrie 2013 14:18
# Lucian Fulgeanu (foto), director sucursala Eurial Piteşti: “Întrările masive de rable în ţară ne-au afectat considerabil vânzările” Un recent comunicat al BRD Finance anunţă reduceri speciale pentru posesorii cardurilor Carrefour MasterCard la distribuitorii Peugeot. Despre ce este vorba? BRD Finance oferă, în premieră, clienţilor săi posesori de carduri Carrefour MasterCard noi avantaje în reţeaua Peugeot: până la 5% reducere pentru achiziţionarea de autoturisme noi marca Peugeot şi 5% reducere pentru servicii (manoperă) şi piese de schimb la reparatorii agreaţi Peugeot, precum şi
O seră din Topoloveni produce pentru Kaufland și Metro
Luni, 18 Noiembrie 2013 14:15
# Indagro Servcom a vândut, anul acesta, 67 de tone de roșii. Înființată în anul 2005, ca și ”pui” al S.C. Componente Auto S.A. din Topoloveni, Indagro Servcom S.R.L. și-a început activitatea în domeniile comerț cu piese auto și comerț cu produse alimentare. Ulterior, a început și o activitate cu profil de producție agricolă, aceasta devenind, între timp, activitatea de bază a societății. În urma accesării unui program cu finanțare europeană, firma a reușit să construiască o seră cu suprafața de circa 7.000 m.p. utili, dotată la standarde înalte, cu instalații de încălzire, irigație, ventilație, control al umidității solului, temperaturii etc.
“Totul e o înscenare a lui Nicolae Ivănescu”
Luni, 11 Noiembrie 2013 00:00
# Declară Tina Florescu – acționar la Turism Muntenia # Scandalul privind acuzaţiile de furt de documente din dosarul de insolvență continuă. După ce a fost acuzată că ar fi încercat să sustragă documente din dosarul de insolvenţă al SC Turism Muntenia, Tina Florescu a solicitat Tribunalului Comercial Argeş inregistrarea video invocată de creditorul – reclamant. Acţionara pune întregul scandal pe seama răzbunării lui Nicolae Ivănescu, acţionarul majoritar al SC Turism Muntenia, căruia i-a intentat zeci de procese.
Râncăciov – Călinești, locul unde, de ani de zile, se defrișează masiv, sub ochii autorităților
Luni, 11 Noiembrie 2013 00:00
Problema defrișărilor masive în zona Ocolului Silvic Topoloveni este departe să fie rezolvată. Pădurarii dau din umeri atunci când vine vorba despe acest fenomen, polițiștii își schimbă turele fix când trec camioanele sub acoperire, pline ochi cu lemne, dar toți vrem să stopăm fenomenul care a devenit îngrijorător. În comuna Călinești, satul Râncăciov, de 5 ani de zile, de două ori pe zi, trec câte trei mașini Aro, cu remorcă, încărcate cu lemne. Trec la ora 7 dimineața, când se schimbă tura la Poliție, și trec din nou la ora 19.00, când se întâmplă același lucru. Mașinile iau drumul autostrăzii. Nimeni nu le
Cătălin Teodorescu este, de sâmbătă, șeful ales al PDL Argeș
Luni, 11 Noiembrie 2013 00:00
# Vasile Blaga: ”...Trebuie să rămânem uniţi şi pentru că USL este cea mai toxică alianţă din 1990 încoace.” # ”Migratorii”, primarii Ion Baicea și Iulian Miu au asistat în picioare. Au fost pedepsiți astfel pentru... amețeală? Aproximativ 400 de delegaţi ai filialelor PDL din judeţul Argeş s-au reunit, sâmbătă, în Aula Universităţii Constantin Brâncoveanu din Piteşti, pentru lucrările Consiliului de Coordonare al PDL Argeş. Alături de politicieni, au ținut să fie alături și reprezentanți ai mediului de afaceri, precum Virgil Dumitru, Gheorghe Badea, Ștefan Ciocănel, Ștefan Lăzăroiu și alții.
Adrian Prodănel, acuzat că a încălcat legea insolvenţei
Luni, 11 Noiembrie 2013 00:00
# Unicredit Leasing a formulat contestaţie în dosarul falimentului Motor Ag. Contestaţia depusă de Unicredit Leasing Corporation (unul dintre creditorii firmei lui Adrian Prodănel) la Tribunalul Comercial Argeş a fost formulată împotriva Procesului Verbal al Adunării Creditorilor SC Motor AG din 21 octombrie 2010. Reprezentanţii firmei de leasing consideră că au fost prejudiciaţi de administratorul judiciar desemnat în mod expres de reprezentanţii debitorului şi reclamă faptul că Adrian Prodănel -care este, în acelaşi timp, administrator statutar al Motor Ag şi creditor majoritar - a
Se anunţă plângeri penale împotriva judecătorilor care au ignorat neconcordanţele din ”Dosarul Permiselor”
Luni, 11 Noiembrie 2013 00:00
# Cazul “Mită pentru permise”. Continuă acuzaţiile lansate de inculpaţi. Atitudine în Argeş a demarat, în luna septembrie a acestui an, seria dezvăluirilor din Dosarul Permiselor şi v-a prezentat, de-a lungul a şase săptămâni, acuzaţiile de abuz şi intimidare lansate de inculpaţi la adresa unora dintre procurorii care au instrumentat acest caz, dar şi faţă de unii dintre judecătorii care au pronunţat sentinţe în cei cinci ani de la izbucnirea scandalului. După ce, în mai multe numere ale săptămânalului nostru, Codruț Vlăsceanu atrăgea atenţia asupra unor erori şi neconcordanţe în dosarele civil şi penal în care a fost cercetat, fostul şef al SPCRPCIV continuă cu acuzaţii grave la adresa judecătoarei Ramona Creţu.
Mediatorii, luați în râs de avocați și judecători
Luni, 04 Noiembrie 2013 00:00
Nici n-au fost bine impuși de lege, de la 1 august, că mediatorii se și simt ciuca bătăilor de joc ale avocaților și judecătorilor argeșeni. Aceștia se plâng de faptul că nu sunt recunoscuți ca și categorie socio-profesională în înlesnirea actului de justiție, ba chiar li se bagatelizează prezența. În plus se plâng de faptul că deseori avocatul se substituie mediatorului, întocmind documentele și solicitând doar o semnătură de la mediator, deși este împotriva legii o astfel de practică. Ba mai mult, susțin aceștia, judecătorii le țin isonul avocaților. Președintele Camerei de Mediere și Negociere, Gianin Șerban (foto), spune că este
Construcții abuzive pe terenul public de la Căteasca
Luni, 04 Noiembrie 2013 00:00
# Băieții deștepți și surzi la somații construiesc fără aprobare. Nu știm pe la alții cum e, dar pe la noi e vai mama ei! Așa se face că un anume Narcis Popescu, apropiat al fostului primar Corneliu Oprescu din Căteasca, a cumpărat, în 2010, fostul CAP din comună, unitate care a aparținut Asociației Agricole din zonă. Asta însemna clădirile, dar nu și terenul. N-a contat prea mult acest lucru, pentru că, ceva mai târziu, proprietatea nou achiziționată s-a vândut de alte patru ori, ca proprietarul să-și piardă, probabil, urma. Mai mult decât atât, cei care au cumpărat s-au apucat să facă
Acuzaţii de intimidare în Dosarul Permiselor
Luni, 04 Noiembrie 2013 00:00
# 2 din cei 28 de inculpaţi în dosarul permiselor şi un martor susţin că au dat declaraţii sub presiunea anchetatorilor sau că au fost intimidaţi de aceştia. Din 2008 încoace declaraţiile inculpaţilor şi martorilor în Dosarul Permiselor s-au mai schimbat. Vasile Voinea, Constantin Tinca, Aurelian Ene Florin şi Iulian Dumitrescu susţin că au fost presaţi ori intimidaţi să dea anumite declaraţii.
Brandul nostru de județ: asfaltare humanum est!
Luni, 04 Noiembrie 2013 00:00
# Drumul Național Pitești-Câmpulung, făcut de Tel Drum, luat deja la peticit! Într-un județ în care cumetriile politice primează în fața calității și a profesionalimului, nu e de mirare că avem drumuri garantate 10 ani care fac gropi după nici un an, nu e de mirare că avem firme serioase care își fac treaba bine, dar nu au contracte cu instituțiile publice tocmai din CAUZA aceasta. Liderii județului nostru, băieți cu educație sănătoasă de la țară, crescuți în case și curți cu glie pe jos, nu suportă nici acum să vadă prea mult timp asfalt pe străzi. Motiv pentru care, atunci când încheie un contract cu o firmă de
Tina Florescu, acționar la Turism Muntenia, acuzată de furt de documente din dosarul de insolvență
Luni, 04 Noiembrie 2013 00:00
# Reprezentanții societății creditoare: ”... încearcă și aici să obțină ceva pentru cele 0,0002% acțiuni pe care le are la Turism Muntenia.” Zilele trecute, la Tribunalul Comercial Argeș a izbucnit un scandal provocat de Tina Florescu, acționara la Turism Muntenia, care a fost surprinsă pe când încerca să sustragă din dosarul de insolvență mai multe pagini. Aceasta nu a recunoscut nimic, ba mai mult, a acuzat ca i s-a înscenat totul. Drept pentru care înregistrările video din arhiva tribunalului pot fi edificatoare.
Fostul administrator al S.C. Bar Consumi, chemat în instanţă pentru aducerea firmei în insolvenţă
Luni, 04 Noiembrie 2013 00:00
# Metoda clasică de fraudare a creditorilor prin vânzarea activelor pierde teren. Lichidatorul S.C. Bar Consumi SRL (Centru-Victoriei nr. 27) cere atragerea răspunderii foştilor administratori ai societăţii comerciale care ar putea suporta, împreună cu foştii proprietari, din buzunarele proprii, toate cheltuielile procedurii insolvenţei, după ce, în urmă cu patru ani, au încercat metoda clasică de fraudare a creditorilor prin vânzarea activelor.
Întoarcerea lui Iulian Rchiţeanu la Termo Calor, privită cu scepticism în sedinţa CCPPV
Luni, 04 Noiembrie 2013 00:00
# Iulian Richiţeanu: “Cauzele pentru care nu am performat au fost legate de probleme tehnice” Forţat să dea socoteală beneficiarilor sistemului centralizat de încălzire, Iulian Richițeanu, fostul director general al falimentarei Termoficare 2000, întors recent la conducerea furnizorului local de agent termic (devenit Termo Calor Confort), a explicat de ce n-a reuşit să facă performanţă cu vechea societate şi pe ce mizează acum ca rezultatele să fie altele. Unul dintre argumentele care-i susţin optimismul este legat de creşterea eficienţei sistemului, rezultată în urma transformării
Primarul din Râca, invitat la detectorul de minciuni
Luni, 04 Noiembrie 2013 00:00
# Interpreta Gherghina Stancu susţine că edilul a numit-o “javră”. # Gherghina Stancu, despre primarul Georgel Burcea: “L-a deranjat balada pe care i-am dedicat-o preşedintelui, iar acum îmi face necazuri” Gherghina Stancu spune că ”Biruinţa lui Traian”, oda pe care interpreta i-a dedicat-o preşedintelui Băsescu ar fi fost cea care i-a adus antipatia primarului Georgel Burcea (PSD), cel care, după ce a făcut-o cetăţean de onoare, ar fi trecut, aşa cum se plânge cântăreaţa, la jigniri şi ameninţări. Gherghina Stancu spune că tensiunile (despre care ziarul nostru a relatat săptămâna trecută) au ajuns atât de departe, încât, mai nou, acesteia i s-a interzis să-şi scoată tractorul pe uliţă, pe motiv că murdăreşte drumul. Edilul spune că n-are nimic cu interpreta şi nu comentează declaraţiile acesteia.
Codruț Vlăsceanu, fostul şef al SPCRPCIV: ”Sentinţa mea e pentru luare de mită de la... persoane care nici măcar nu apar în dosar”
Luni, 28 Octombrie 2013 15:02
# Continuă acuzaţiile faţă de instanţe în dosarul permiselor. După ce, în numerele precedente ale săptămânalului nostru, Codruț Vlăsceanu atrăgea atenţia asupra mai multor erori şi neconcordanţe în dosarele în care a fost cercetat, fostul şef al SPCRPCIV continuă cu acuzaţii la adresa ANI şi a instanţelor de judecată abilitate să soluţioneze cele două dosare ale sale (civil şi penal), pe care le arată cu degetul pentru superficialitate. Vlăsceanu spune că cele 1,93 milioane de lei i-au fost confiscate abuziv, ţinând cont de faptul că sentinţa a fost pronunţată pentru fapte de luare de
Andrei Penescu, Muntenia Hipermarket şi Fundaţia FC Argeş ar putea fi scoşi din tabelul creditorilor FC Argeş
Luni, 28 Octombrie 2013 14:58
# Dosarul falimentului Fotbal Club Argeş. Andrei Dumitru Penescu a solicitat, cu întârziere, înscrierea cu suma de 3,43 milioane lei la masa credală a FC Argeş. În plus, cererea lui Andrei Penescu a fost depusă …nesemnată, iar creanţa are toate şansele ca în noiembrie să fie respinsă din tabelul preliminar înregistrat împotriva SC Fotbal Club Argeş. După cum se ştie, în iunie 2013, Tribunalul Comercial Argeş s-a pronunţat cu privire la intrarea în insolvenţă a FC Argeş: "Admite cererea formulată de debitoarea Fotbal Club Argeş SA pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă. În
Cornel Penescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare
Luni, 28 Octombrie 2013 14:57
Joi, Tribunalul Prahova s-a pronunţat în dosarul „Mită pentru arbitri 1”, dosar în care este judecat și omul de afaceri din Pitești Cornel Penescu. Fostul finanțator al lui FC Argeș a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, însă decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Liviu Făcăleață (fostul director general de la PIC) și Gheorghe Constantin (fost președinte al Comisiei Centrale de Arbitri) au primit fiecare, în acelaşi dosat, câte 3 ani de închisoare cu executare, în timp ce Florin Prunea, fost director de relații internaționale în Federația Română de Fotbal, și arbitrul Marcel Savaniu au fost achitați.
Oamenii de cultură au ieșit la încălzire pentru posturile de șefi
Luni, 28 Octombrie 2013 14:50
În curând, câțiva directori de instituții de cultură își vor încheia activitatea, ieșind, cum ar fi și normal, dată fiind vârsta acestora, la pensie. Este vorba despre directorul Muzeului Județean Argeș, Spiridon Cristocea (foto), directorul Complexului Muzeal Golești, Filofteia Pally (foto), și, din câte mai știm, cam aceleași gânduri îl animă și pe directorul teatrului „Al. Davilla”, Sevastian Tudor. Toate bune și frumoase, numai că acum urmează o serie de mișcări de trupe cum rar s-au mai văzut. Deja se află la încălzire, pentru aceste posturi, niște iluștri anonimi care, unii dintre ei, spun gurile rele, având legături cu oameni-cheie
Mai multe articole..
- Hoții dorm liniștiți, căci oamenii legii le veghează somnul!
- Deputatul Theodor Nicolescu: ”Cred că cea mai mare greșeală de până acum a Guvernului Ponta a fost promovarea proiectului de lege privind Roșia Montană”
- Râcă la Râca între primarul Georgel Burcea şi interpreta Gherghina Stancu
- Urbanizarea a mărit populația, dar a distrus o bună parte din istoria Piteștiului
Pagina 522 din 569
«ÎnceputAnterior521522523524525526527528529530UrmătorSfârşit»