Disensiuni în majoritatea USL-istă a CL Piteşti
Miercuri, 05 Iunie 2013 09:55
# Trei proiecte de HCL retrase de pe ordinea de zi a ultimei şedinţe a Consiliului Local Piteşti. Adrian Prodănel, primul care a pus la îndoială raportul de expertiză privind evaluarea unui apartament pe care municipalitatea urma să-l vândă, raport întocmit prin grija Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Piteşti. Pe odinea de zi a şedinţei Consiliului Local Piteşti din 30 mai 2013 s-a aflat, printre altele, şi un proiect privind aprobarea vânzării unui apartament cu două camere, situat în cartierul Trivale, către actuala sa chiriaşă, Filofteia Grăjdeanu. Potrivit prevederilor legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de
Scandalul ecarisajului de la Curtea de Argeş a ajuns în atenţia Colegiului Medicilor Veterinari Argeş şi ar putea ajunge în instanţă
Miercuri, 05 Iunie 2013 09:44
# Medicul veterinar Radu Niculae va da în judecată Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor. După ce Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor a arătat cu degetul, în mai multe rânduri, spre Primăria Curtea de Argeş şi S.C. Salubritate Publică Urbană (societate în cadrul căreia medicul veterinar Radu Niculae a efectuat servicii de sterilizare a câinilor fără stăpân) şi după ce primarul Nicolae Diaconu a catalogat drept aberaţii acuzaţiile federaţiei, scandalul a ajuns la Colegiul Medicilor Veterinari Arşeş şi ar putea fi tranşat în instanţă.
Aflat la safari, în Kenya, adjunctul de la DSV a dormit într-un hotel păzit de bivoli, lei, elefanți și maimuțe
Miercuri, 05 Iunie 2013 09:30
Adjunctul de la Direcția Sanitar-Veterinară, Sorin Sorescu, face ce face și ajunge în mijlocul animalelor, de data aceasta, vii și sălbatice. Liberalul pasionat de adrenalină a ajuns de curând în Kenya, ca să participe la un safari în savană. Și cum Oceanul Indian a fost mereu unul dintre favoritele sale în materie de ape line, adânci și străine, atunci nu și-a putut refuza o astfel de vacanță, mai ales că a avut ocazia să vâneze și să vadă de aproape elefanți, zebre, gazele, girafe, pantere, lei și multe păsări viu colorate, după cum spune acesta. Însă, de departe, cea mai mare plăcere a avut-o în urma unei nopți întregi petrecute în savană: “Hotelul în care am stat era așezat pe
Ion Rodoş, de la Cocoşul de Nucşoara la lingura de... Cartea Recordurilor
Miercuri, 05 Iunie 2013 09:27
Renumitul meşter popular care a uimit deja Europa cu celebrul Cocoş de Nucşoara şi-a propus să treacă de graniţele continentului cu o lingură din lemn demnă de Cartea Recordurilor. Obiectul la care lucrează cu trudă şi spor va avea 17 metri lungime şi va fi expus la Muzeul etnografic prof. Constantin Năstase din Mioveni.
Ion Rodoş, renumitul artist popular de la Nucşoara, ale cărui lucrări au fost admirate până şi la Parlamentul European, face adevarate minuni cu dalta şi ciocanul. Cocoşul de Nucşoara, până acum cea mai importantă creaţie a meşterului, are toate şansele să fie depăşit în popularitate de sculptura pe care Ion Rodoş vrea s-o bage
Costă peste 40 miliarde de lei! Cele mai scumpe pânze de păianjen sunt în Vinoteca de la Ștefănești
Luni, 27 Mai 2013 22:32
Ridicat cu greu din mocirla falimentului în care a fost pe punctul să cadă, Institutul de Vinificație de la Ștefănești s-a scuturat de trei ori, asemeni voinicului din poveste, și a ajuns la punctul în care poate să vorbească și despre profit.
“Merge pe câștig de câțiva ani de zile. Nu e vorba de un profit mare. Vorbim aici de 40.000-50.000 lei anual, însă asta mai depinde și de anul de producție. Banii pe care îi câștigăm, se obțin din proiectele de cercetare care sunt acum în derulare, din vânzarea vinului și a oricărui alt material produs la noi. Adică,
Expertiza din dosarul penal privind creditarea Indagro Servcom de către Componente Auto Topoloveni a constatat că nu exista prejudiciu
Luni, 27 Mai 2013 22:28
Așa cum am mai scris, urmărim evenimentele sau, mai bine zis, dosarele care privesc cea mai mare firmă din Topoloveni, Componente Auto. Grupul de firme care activează pe platforma Componente Auto are un număr de peste 500 de angajați și cea mai mare cifră de afaceri dintre firmele din zonă. De aproape doi ani societatea se pare că merge într-o direcție bună, a primit chiar și anumite distincții prin care le sunt recunoscute meritele, sub îndrumarea unor specialiști renumiți în domeniu, printre care și directorul Gheorghe Popa. Chiar dacă lucrurile merg cât de cât bine pe planul producției,
Escrocherii în asociaţiile de proprietari, cu executări marca Eugen Fieraru
Luni, 27 Mai 2013 22:24
# Un administrator iscusit şi un executor fioros - reţeta pe care îţi poţi pierde locuinţa, cu dreptatea de partea ta. La câteva săptămâni de la excluderea din profesie a celui mai termut executor judecătoresc din Argeş şi trimiterea sa în judecată de către DNA Piteşti, isprăvile lui Eugen Fieraru încă mai surprind. Iniţiativele escrocheriilor cu aparatamente porneau însă de la administratorii sau preşedinţii asociaţiilor de locatari, care apelau la serviciile prompte ale renumitului executor.
Conducerea FNPA îl contrazice, cu acte, pe primarul Nicolae Diaconu
Luni, 27 Mai 2013 22:11
# Un nou episod în scandalul ecarisajului de la Curtea de Argeş: “Primaria Curtea de Argeş a primit de la FNPA ofertă pentru sterilizarea gratuită a unor categorii de câini”. După ce în urmă cu o săptămână, primarul Nicolae Diaconu îşi justifica intenţia de a continua activitatea de ecarisaj prin intermediul S.C. Salubritate Publică Urbană, spunând că nu a primit nicio ofertă din partea Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor privind sterilizarea gratuită a maidanezilor, conducerea FNPA vine să-l contrazică. Preşedintele federaţiei, Carmen Arsene arată că există adrese înaintate atât
Eveniment cu... atitudine
Luni, 27 Mai 2013 22:03
Atitudine în Argeş a lansat vineri, 24 mai, volumul Personalităţi Argeşene – ediţia 2013, prilej de sărbătoare pentru familia ziarului nostru care a ţinut să-i aibă alături, la petrecerea organizată la Hanul Românesc, pe cei care s-au regăsit în cele peste 160 de pagini ale cărţii, dar şi pe cei care i-au fost colaboratori şi prieteni de-a lungul anilor. Volumul Personalităţi Argeşene – ediţia 2013, “motivul” petrecerii organizate de Atitudine în Argeş, la sfârşitul săptămânii trecute, se distribuie gratuit, odată cu achiziţionarea numărului de astăzi al ziarului nostru. Veţi găsi în paginile sale nume sonore ale mediului
”Sunt obligat să cred că USL va rezista până la alegerile prezidențiale”
Luni, 27 Mai 2013 21:43
# Declară Constantin Nicolescu, preşedinte PSD Argeş. Liderul social-democraţilor argeşeni spune că, indiferent dacă la nivel central va exista sau nu un act adiţional la protocolul USL, în plan local nu vor avea loc modificări ale protocolului. Constantin Nicolescu s-a exprimat clar vizavi de tensiunile apărute în Uniunea Social Liberală: “PSD nu vrea ruperea USL !”.
Săptămâna aceasta, fotoliul de viceprimar al comunei Budeasa va fi, în sfârşit, ocupat
Miercuri, 22 Mai 2013 17:29
# PC-istul Daniel Craiu este principalul favorit pentru funcţia rămasă vacantă după declararea incompatibilităţii lui Nicolae Rachieru # Cornel Lazăr, preşedinte PC: “Daniel Craiu chiar este un om deosebit de bine pregătit, fost cadru militar, iar asta spune multe despre dumnealui”. După o lună de la demiterea viceprimarului Nicolae Rachieru, ca urmare a declarării incompatibilităţii acestuia de către ANI, în şedinţa de consiliu local de săptămâna aceasta, la Budeasa se va fi ales, în sfârşit, noul viceprimar. Deşi e singurul consilier local al PC, Daniel Craiu e favoritul acestei curse.
Tudor Pendiuc, deranjat de afirmaţiile lui Radu Vasilică
Miercuri, 22 Mai 2013 17:23
# Reparaţiile la Podul de peste Argeş, motiv de iritare în organizaţia judeţeană a PSD. După ce a fost acuzat de colegul său de partid, Radu Vasilică, deputat de Ştefăneşti, că dă vina degeaba pe constructor şi proiectant pentru haosul de la Podul Viilor, primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, afirmă, la adresa parlamentarului, că se hazardează să comenteze disconforrtul cauzat de lucrările la podul de peste Argeş, fără să se fi informat în prealabil la Primărie asupra situaţiei concrete şi că ar fi mai bine să vină cu soluţii înainte de a face acuzaţii.
Armă fabricată în atelierul Penitenciarului Colibași de către un deținut
Miercuri, 22 Mai 2013 17:13
Deși pare foarte greu de crezut, în Penitenciarul Colibași se pot fabrica arme în toată puterea cuvântului. A dovedit-o un fost angajat al instituției, în momentul în care a confiscat o sabie lungă de 60 cm și lată de 4 cm. Arma, realizată dintr-o supapă suedeză procurată de la uzina de autoturisme din oraș, este din oțel și a fost fabricată chiar în fierăria unității de detenție. Fostul angajat povestește despre acel moment: “După ce am primit informația, n-am dormit toată noaptea până n-am găsit-o!” Ulterior, a aflat că sabia a fost confecționată special de un condamnat pentru tâlhărie, ca să omoare un alt
Scandalul ecarisajului continuă la Curtea de Argeş
Miercuri, 22 Mai 2013 17:08
# Conducerea FNPA acuză din nou: “În spatele sondajului privind activitatea de ecarisaj în se ascund interese obscure” # Nicolae Diaconu, primarul municipiului Curtea de Argeş: “Acuzaţiile FNPA sunt aberaţii” Preşedintele Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor, Carmen Arsene, acuză Primăria Curtea de Argeş de manipulare a opiniei publice cu ajutorul unui sondaj şi reclamă refuzul autorităţilor locale de a accepta serviciile de sterilizare gratuită oferite de FNPA, în schimbul menţinerii unor contracte oneroase. În replică, primarul Nicolae Diaconu spune că nu a primit nicio ofertă din partea FNPA privind sterilizarea maidanezilor şi că acuzaţiile federaţiei sunt nefondate.
“Satul românesc se schimbă de la o zi la alta... și nici ţăranul nu mai este omul obştii sale
Miercuri, 22 Mai 2013 16:58
# Declară Filofteia Pally, directorul Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti.Cât mai seamănă Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti cu realitatea satului românesc de astăzi? Este o întrebare care apare firesc, în contextul în care ţăranul român al zilelor noastre este cel care are în gospodărie o sumedenie de kitschuri, poate mai multe la număr decât obiectele tradiţionale autentice. Dr. Filofteia Pally, directorul Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, este unul dintre specialiştii cei mai avizaţi să răspundă la această întrebare.
37 de cruci votive îi ocrotesc pe câmpulungeni
Miercuri, 22 Mai 2013 16:55
# Un ansamblu singular în România, prea puţin promovat. Crucea Jurământului, cel mai important astfel de monument din Câmpulungul Medieval, consfinţeşte, prin inscripţiile în piatră, statutul de localitate cu auto-administrare, asemenea orașelor apusene independente, statut dobândit în urmă cu aproape 400 de ani. Alte 36 de monumente similare, deosebit de valoroase, dar prea puţin promovate, întregesc dimensiunea istorică a municipiului. Istoricii şi-ar dori includerea crucilor votive într-un circuit turistic ce ar putea să le pună mai bine în valoare.
Directorul de la Agricultură, Corneliu (Lulu) Vasilescu, în aventura africană
Miercuri, 22 Mai 2013 16:32
# Un avion ruginit i-a creștinat mai repede decât orice preot român. Cariera de vânător a șefului de la Agricultură a început de foarte mulți ani, ca să aibă o scuză bună să plece de acasă și să se relaxeze alături de gașca de prieteni. Corneliu (Lulu) Vasilescu a participat, de curând, la „reîntâlnirea” de 20 ani cu vechii „combatanți” alături de care altădată bătea dealurile și pădurile în căutare de fazani, mistreți, etc. Evenimentul a avut loc la Micești și au venit chiar toți vânătorii din zonă, inclusiv „cel mai tare paznic de vânătoare al tuturor timpurilor”, după cum îl numește Lulu Vasilescu pe Ion Oprescu, zis Borcăneci. Normal că o astfel de întâlnire nu putea să treacă nesemnalizată printr-o poză aniversară, executată de către o mână de deprinsă mai mult cu împușcatul de animale decât de imagini.
Jaful forestier a fost reluat la Sălătrucu și Tigveni
Luni, 13 Mai 2013 00:00
# Deputatul Radu Vasilică: “Poliţia nu reacţionează!” # Constantin Nicolescu, preşedinte CJ Argeş: “ITRSV nu protejează pădurile, le omoară”. Nici nu s-au încheiat bine controalele, că au şi reînceput tăierile ilegale în pădurile din nordul judeţului. După cele câteva săptămâni în care fenomenul scăzuse în amploare, la Sălătrucu şi Tigveni se taie din nou la ras. Deputatul Radu Vasilică, cel care în luna martie arăta cu degetul spre ITRSV Ploieşti pentru jaful din pădurile judeţului, e hotărât să adreseze noi interpelări pe această temă ministrului Pădurilor și ministrului de Interne, dezamăgit fiind de răspunsurile primite până acum şi de măsurile (ne)întreprinse.
Rampele pentru persoanele cu handicap, ori inexistente, ori nefuncţionale
Luni, 13 Mai 2013 00:00
# Piteştenii loviţi de soartă sunt trataţi cu bătaie de joc. La Piteşti, persoanelor imobilizate în scaune cu rotile nu doar soarta le e potrivnică, ci şi inerţia celor care ar trebui să le facă viaţa mai uşoară. Reglementările privind accesibilitatea în instituţiile şi locurile publice prevăzute de legea privind protecţia persoanelor cu handicap nu se respectă nici măcar atunci când vine vorba de instituţiile sanitare. Rampele făcute doar pentru că legea o cere nu numai că nu-i ajută pe cei loviţi de soartă, dar le şi pune viaţa în pericol.
Iată cine sunt noii jupâni ai licitațiilor din Argeș!
Luni, 13 Mai 2013 00:00
# Doi angajați ai Apă Canal 2000 S.A. taie și spânzură în procedurile de achiziții publice ale județului! Pe agenda de lucru a guvernului Ponta sunt prinse numeroase amendamente la legea achizițiilor publice, lege care lasă, de cele mai multe ori, numeroase portițe deschise celor care știu să se strecoare. Până se schimbă aceasta, se pare că, în Argeș, s-au născut două noi stele în domeniu, asemeni celor din MBA-ul american, la care crema firmelor de construcții se uită cu din ce în ce mai multă ardoare. Și asta, deși nimeni nu trebuia să știe de ei. Pentru că persoanele de care vorbim fac parte din comisiile de licitații. Din multe, tot mai multe dintre acestea...
Indisciplină tolerată. Inaugurare cu întârziere de un an la Baza de agrement Trivale
Luni, 13 Mai 2013 00:00
# De vină…. nu e nimeni! Bine că ştrandul e, în sfârşit, gata! Conform contractului încheiat cu atorităţile locale şi potrivit panoului postat pe şantier la demararera lucrărilor, Nordco, firma care a executat amenajarea bazei de agrement, trebuia să predea obiectivul în iunie 2012. Întârzierea de aproape un an a fost cauzată de câteva lucrări neprevăzute de proiectant. Ca de obicei, nimeni nu răspunde pentru decalarea termenului, deşi autorităţile locale s-au tot bătut cu pumnii în piept că nu vor mai tolera indisciplina în proiectele finanţate din banul public.
Mai multe articole..
Pagina 530 din 569
«ÎnceputAnterior521522523524525526527528529530UrmătorSfârşit»